Antena

Vladimir Drăghia, imaginea de colecție care a surprins pe toată lumea. Cum arăta acum 12 ani

Vladimir Drăghia a surprins pe toată lumea cu o imagine de colecție. Foarte puțini mai știu cum arăta acesta în urmă cu 12 ani.

Publicat: Duminica, 11 Aprilie 2021, 10:08 | Actualizat: Duminica, 11 Aprilie 2021, 14:52
Vladimir Drăghia a surprins pe toată lumea cu o imagine de colecție
Instagram

Vladimir Roland Drăghia, cunoscut pe numele de Vladimir Drăghia, a fost unul dintre cei mai râvniți burlaci de la noi din țară, până a reușit să își întemeieze o familile minunată alături de una dintre cele mai frumoase femei.

Deși s-a retras din luminile reflectoarelor și își ține viața personală departe de ochii curioșilor, actorul este foarte activ în mediul online, unde își ține prietenii virtuali la curent cu cele mai speciale și importante momente.

Cum arăta Vladimir Drăghia în urmă cu 12 ani

De curând, Vladimir Drăghia și-a surprins cei 566 mii de urmăritori cu o fotografie de colecție, care a surprins pe toată lumea. Acesta le-a arătat prietenilor virtuali cum arăta în urmă cu 12 ani, iar reacțiile au fost unele pe măsura așteptărilor.

Un lucru este evident, timpul a trecut, însă actorul nu s-a schimbat prea mult, dimpotrivă, acum se laudă cu un trup foarte bine lucrat în sala de sport. Imaginea a strâns rapid mai bine de 8 mii de aprecieri și o mulțime de comentarii pozitive, semn că este apreciat și îndrăgit de foarte multe persoane.

Pe aceeași temă

"Fotografia asta e făcută acum 12 ani. Câștigasem un concurs sportiv și premiul a fost o excursie în Stockholm pentru două persoane. Țin minte că l-am luat cu mine pe singurul prieten care își putea permite să îmi plătească și mie din cheltuieli. :-) Când mă gândesc la perioada aia, cel mai mult mă impresionează încrederea pe care o aveam în mine, în viață, în lume. Tot cam pe atunci am ajuns și în Ecuador să caut aur în junglă. Și am găsit! :-) Am făcut și un documentar despre experiența aia.", a scris Vladimir Drăghia la descrierea fotografiei.

De asemenea, Alice Cavaleru se numără printre persoanele care i-au lăsat un comentariu la poză.

"Wooooaaa 🤭 12 ani?!? Așa arătai când te-am văzut prima dată. :-) Și îți spun asta mereu, dar nu mă pot abține: arăți din ce în ce mai bine.🤪", i-a mărturisit soția sa.

Nici reacțiile pozitive ale prietenilor virtuali nu au încetat să apară. Aceștia au ținut neapărat să îi mărturisească că arăta foarte bine și în urmă cu 12 ani, dar l-au felicitat și pentru experiența sa de viața.

Pe aceeași temă
Recomandari A1

"Ce experiențe faine ai avut în viață! Ține-o tot așa!" sau "Wow, nu pare a fi o poză de acum 12 ani. O zi minunată își doresc!", au fost câteva dintre comentariile oamenilor din mediul online, care și-au dorit să îi ofere complimente și laude la adresa aspectului său fizic.

În prezent, Vladimir Drăghia trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Alice Cavaleru, cea care i-a furat inima încă din prima clipă. Cei doi s-au căsătorit în 2018, iar din rodul iubirii lor s-a născut o fetiță minunată, Zora. Actorul este un familist convins, drept dovadă stau imaginile sale de pe Instagram.

Whatsapp LinkedIn
vladimir draghia vedete din romania imagine de colectie
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Marele Premiu de Formula 1™ de la Miami 2024 e LIVE online în AntenaPLAY 🏁 Pe 3, 4 și 5 mai, vezi toate etapele pe canalul dedicat.
Stirile zilei Ucis din răzbunare, ipoteză-şoc în cazul accidentului din Suceava. Bogdan a murit la doar 25 de ani, după ce a fost spulberat şi abandonat fără milă pe drum
Citește și
De ce a ajuns Alice Cavaleru la spital. Soția lui Vladimir Drăghia, însărcinată din nou, se teme să...
Vladimir Drăghia, dat în judecată. De ce riscă să plătească mii de euro pentru o sumă infimă
Vladimir Drăghia și soția lui au dezvăluit sexul bebelușului. Imaginea adorabilă prin care au dat vestea
Hello Chef sezonul 3, 10 aprilie 2022. Vladimir Drăghia și Roxana Blenche au preparat pate a choux
Video recomandate
Video
Citește și
5 zodii ale căror relații se confruntă cu o transformare semnificativă până la sfârșitul lunii mai 2024 Catine.ro
Alina Boz publică fotografii de la piscină. Actrița se bucură în continuare de vacanță Happy Channel
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat... Libertatea.ro
O femeie care a cumpărat o valiză pierdută în aeroport a dezvăluit tot ce a găsit în ea. Cum se... Ziare.com
Ce a putut face miliardarul Ion Ţiriac pentru o vedetă uriaşă a României. Totul a ieşit la iveală abia acum AntenaSport
Carmen Iohannis, lăudată pentru ținutele purtate în timpul vizitei oficiale din Coreea. Ce designer român le-a... Elle
Cand este Înăltarea Domnului în 2024. Se sărbătorește la 40 de zile după Paște Spynews.ro
Așa prepară Nadia Comăneci sarmalele de Paște! „Așa am învățat de la mama!” BZI
Dana Nălbaru este bucuroasă că a făcut asta cu mâna ei: „Sunt o femeie obosită, dar fericită!” – FOTO BZI
Motivul pentru care Selly nu își mai cumpără haine de lux Antenastars.ro
Ouă vopsite în vin roșu. Rețeta pentru ouă de Paște vopsite natural HelloTaste.ro
Categoria de români care ar putea avea pensiile duble. "Aceste persoane au fost uitate" | Un proiect de lege vrea... Antena3.ro
Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic s-a vândut cu o sumă record. Cât valorează acum accesoriul lui John... useit
Horoscopul zilei de 2 mai 2024. Taurii trebuie să se concentreze pe carieră. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Macron atenționează: Trupe din vest ar putea intra în Ucraina dacă rușii rup linia frontului Wall-Street
Când îți poți spune povestea fără să plângi, înseamnă că te-ai vindecat Kudika
Test de atenţie. O pisică s-a pitit printre florile din magazin. Tu o vezi? Playtech
Florin Piersic, transferat la terapie intensivă. Care este starea de sănătate a actorului Redactia.ro
"Banii noștri s-au dus". Doi tineri s-au trezit fără 10.000 de dolari în cont. Era avansul pentru casa pe care... Observator
Ce este poliartrita reumatoidă. Metode de tratament împotriva acestei afecțiuni cronice MediCOOL
Cu ce se curăță vopseaua de ouă de pe mâini. Cele mai simple și eficiente trucuri HelloTaste
FOTO. Antonia, ce apariție! Nimeni nu se gândea că o va vedea așa ProSport
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă falimentul. Atenție la credite Gandul
Nuntă inedită la piramide! Miliardarul Ankur Jain s-a căsătorit cu aleasa inimii sale lângă Marele Sfinx CanCan
Curiozitatea sexuală în funcție de vârstă: scurt ghid pentru părinți DeParinti
Britney Spears și-a șters din nou Instagramul. Artista a postat un mesaj dur pentru părinții ei cu doar 24 de ore... ZUTV
Directoarea Twitter care dormea pe jos să-l susțină pe Elon Musk a ajuns la Meta. De ce a ales să ajungă la... UseIT
Rețetă de cozonac tradițional. Cum faci cei mai gustoși și mai pufoși cozonaci Hello Taste
Ultimele știri
EDIŢIE SPECIALĂ. Cea mai importantă sărbătoare a Creştinătăţii se vede şi se aude la Observator Antena 1: transmisiuni LIVE
Irinel Columbeanu își petrece Paștele la azil. Ce i-au interzis medicii să facă
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și mișca”
Mireasa sezon 9, 2 mai 2024. Încălcare gravă de regulament! Sancțiunea implică o cursă de eliminare
Mireasa sezon 9, 2 mai 2024. Antonia a intrat în direct prin telefon la Mireasa. Ce i-a spus lui Cristian
Prințesa Charlotte, portretul adorabil publicat chiar de ziua ei, la 9 ani. Ce detaliu au observat experții regali
Reality show-ul matrimonial Mireasa, ediţie specială de Paşte. Maria Cârneci petrece a doua zi de Paşte în casa Mireasa
(P) Cum alegi locația perfectă pentru nuntă?
Chefi la cuțite, lider de audiență. Echipa lui Chef Alexandru Sautner a câștigat battle-ul de aseară
Ilona și Ristei, duet de senzaţie la Te cunosc de undeva!, transformaţi ȋn Ozana Barabancea și Horia Brenciu
Mai multe