Antena Căutare

Adda şi Cătălin Rizea, Tavi şi Gabriela Cristea, momente inedite în finala Te cunosc de undeva, de sâmbătă seara, ora 20.00

Show-ul “Te cunosc de undeva!” își va desemna câștigătorul sâmbătă, 19 decembrie, de la ora 20.00, în marea finală a celui de-al 15-lea sezon. “Bătălia” finală se va da între AMI, Monica şi Marcel, Adriana şi Romică şi Liviu şi Andrei, care se vor duela pentru premiul de 15.000 de euro pus în joc.

Galerie
Adda şi Cătălin Rizea, Tavi şi Gabriela Cristea, momente inedite în finala Te cunosc de undeva, de sâmbătă seara, ora 20.00

Colegii lor nefinaliști, Cătălina Grama – Jojo, Adda, Tavi şi Toto vor susține momente muzicale extraconcurs, alături de invitați speciali, și apoi le vor acorda puncte finaliștilor, alături de jurații show-ului, Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Cristi Iacob și Aurelian Temișan.

„Pentru mine, faptul că am reuşit să fac parte din echipa asta a însemnat foarte mult. E un proiect atât de fain, plin de creativitate, care mi-a umplut efectiv sufletul, inima şi viaţa cu amintiri foarte frumoase. Am reuşit să îmi depăşesc toate limitele, am reuşit să mă întrec pe mine, pe partea vocală, nici prin cap nu mi-ar fi trecut vreodată că pot să cânt atâtea lucruri, dar iată, cu îndrumarea potrivită, am reuşit!”, a declarat Cătălina, care în finală va susţine un recital emoţionant alături de bunul său prieten, Andrei Lăzăroiu: „Andrei este sufletul muzical al familiei noastre, a fost alături de noi în toate momentele importante din vieţile noastre, nu putea lipsi acum!”.

Marea finală “Te cunosc de undeva!”, sâmbătă, 19 decembrie, de la ora 20.00, la Antena 1

Pe Adda, telespectatorii o vor putea urmări sâmbăta aceasta pe scena Te cunosc de undeva! într-o ipostază inedită, alături de soţul său, Cătălin Rizea. „A fost o experienţă wow, în care mi-am testat nişte limite şi mi-am depăşit altele. A fost foarte tare să mă “integrez” în pielea altor personaje, ţinând cont de faptul că eu sunt compozitor şi toată viaţa am scris şi am cântat din suflet si foarte personal. Cred că a fost şi o evoluţie şi m-am distrat foarte tare. Dacă aş avea ocazia să revin, mi-ar plăcea să fac echipă cu cineva!”, a mai declarat Adda.

Articolul continuă după reclamă

O apariţie în premieră va bifa în marea finală Toto, care va cânta pentru prima oară alături de sora sa, Mayra. „Este o fată deosebită, o soră extraordinară şi un copil foarte talentat!”, şi-a descris Toto în culise sora. „După ce am parcurs traseul acesta frumos, abia la sfârşit am realizat despre ce este vorba, de fapt, aici. Este o petrecere între prieteni, şi îmi pare rău uneori, uitându-mă înapoi, că mi-am luat puţin prea în serios rolurile. Puteam să mă distrez mai mult, să mă simt mai bine şi cred că aş fi fost mai câştigat. Dar în acelaşi timp mi-am descoperit o voce pe care nu credeam că o am, care mă va ajuta să mă exprim mai bine, pe scenă, de acum încolo şi cine ştie, poate şi muzical. În orice caz, eu am avut extraordinar de mult de câştigat din participarea mea aici, am cunoscut nişte oameni deosebiţi şi întotdeauna mă voi uita inapoi cu o recunoştinţă enormă asupra acestui proiect. Păcat că se termină, dar bine că a început!”, a declarat Toto Dumitrescu.

Lui Tavi, în marea finală Te cunosc de undeva! de sâmbăta aceasta îi va fi alături soţia sa, Gabriela, iar împreună, cei doi vor susţine un recital emoţionant. „Pentru prima oară cântăm împreună într-un show de o asemenea anvergură. Emoţii pentru mine nu am, dar am pentru Gabriela, deşi ştiu că se va descurca minunat. Va fi o experienţă inedită!”, a declarat Tavi, care mai spune: „Pentru mine, acest proiect a însemnat enorm, e un vis împlinit, pentru că de multă vreme îmi doream să particip. A însemnat o provocare din punct de vedere actorie- - a doua mea pasiune; am reuşit să îmi depăşesc anumite praguri şi sunt foarte bucuros pentru asta. Muzical, nu mai spun, e o provocare incredibilă!”.

Cine va fi ales marele campion al maratonului transformărilor, telespectatorii Antenei 1 vor vedea sâmbătă, 19 decembrie, de la ora 20.00, în marea finală “Te cunosc de undeva!” a celui de-al 15-lea sezon, prezentată de Alina Pușcaș și Cosmin Seleși.

Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce probleme întâmpină Ilona Brezoianu în primele luni de sarcină: „În unele zile”
Ce probleme întâmpină Ilona Brezoianu în primele luni de sarcină: „În unele zile”
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ilona Brezoianu, jurata Te cunosc de undeva, este însărcinată! Actrița va deveni mamă pentru prima dată. Ce mesaj a transmis
Ilona Brezoianu, jurata Te cunosc de undeva, este însărcinată! Actrița va deveni mamă pentru prima dată. Ce...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Țiriac s-a săturat și a luat o decizie categorică, la 87 de ani. Fiul cel mare, implicat direct
Ion Țiriac s-a săturat și a luat o decizie categorică, la 87 de ani. Fiul cel mare, implicat direct AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ședință crucială în PSD! Liderii și parlamentarii partidului decid, la Sinaia, viitorul Guvern
Ședință crucială în PSD! Liderii și parlamentarii partidului decid, la Sinaia, viitorul Guvern BZI
Noua platformă „e-Sănătatea Mea”, obligatorie și nu prea de la 1 septembrie. Șeful CNAS: „Deocamdată, nu îi pedepsim”. Programările online, amânate până în octombrie
Noua platformă „e-Sănătatea Mea”, obligatorie și nu prea de la 1 septembrie. Șeful CNAS: „Deocamdată, nu... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Septembrie vine ca un duș rece pentru patru zodii! Problemele se adună, iar o alegere grea le poate da viața peste cap
Septembrie vine ca un duș rece pentru patru zodii! Problemele se adună, iar o alegere grea le poate da viața peste... Redactia.ro
"Mai bine am abandonat". Fermierii din Dolj lasă pepenii pe câmp, după ce prețul a ajuns la 50 bani/kilogram Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x