Feli, fosta concurentă de la "Te cunosc de undeva!", a reuşit să se califice în finala Eurovision România 2018 alături de fetele de la 3O'Clock
Un duel interesant, greu și plin de emoţii. 3 O'Clock şi Marcel Roşca s-au luptat cu toate armele din toate. Aceeaşi luptă a orgoliilor s-a dat şi între mentoriii lor, Ştefan Bnaica şi Horia Brenciu care au asistat, cu sufletul la gură, la prestaţiile concurenţilor lor.
Au visat la acest moment şi încă nu le vine să creadă că sunt în prima Gală Live. 3'O Clock este o trupă formată din trei fetge, cu voci excepţionale, care l-au făcut pe Ştefan Bănica, mentorul lor, să le considere drept cel mai bun grup vocal de până acum.
"Sunteţi o apariţie", o remarcă de altfel adevărată 100%. Despre cine vorbim? Păi, sunt trei, au 20 de ani, vin din Cluj şi sunt mega talentate. Au demontrat-o în audiţii, în Bootcamp şi chiar în duel. Vineri, le putem auzi din nou în galele live, de la 20:30
A venit momentul decisiv. Ştefan Bănica şi-a chemat şi celelalte două trupe dueliste în scenă, Oscar și Miruna, Estera și Rebecca, pentru a stabili cine va merge mai departe, în Galele Live.
Ultimii duelişti din grupa lui Ştefan Bănica şi-au dat “întâlnire” pe scenă d ela X Factor şi a ieşit show! Doredos şi 3 O’Clock au fost surpriză X Factor, încă din audiţii, când mentorul lor s-a declarant fascinate de prestaţiile lor.
Ediția „X Factor” de miercuri, 23 noiembrie, a adus pe scenă cele 10 grupuri intrate în competiție sub coordonarea lui Ștefan Bănică