Antena Căutare

Ștefan Bănică la „X Factor”, către 3 O’Clock: „Vă iubesc!”

Ediția „X Factor” de miercuri, 23 noiembrie, a adus pe scenă cele 10 grupuri intrate în competiție sub coordonarea lui Ștefan Bănică

Ediția „X Factor” de miercuri, 23 noiembrie, a adus pe scenă cele 10 grupuri intrate în competiție sub coordonarea lui Ștefan Bănică. Emoții multe, momente muzicale de excepție și laude la care nimeni nu se aștepta, toate acestea au făcut ca ediția difuzată aseară la Antena 1 să fie una cu adevărat spectaculoasă. După lungi analize, gânduri, decizii deloc ușor de luat, Ștefan Bănică a anunțat la finalul serii care sunt cele patru trupe cu care intră la Dueluri: Oscar și Miruna, Estera și Rebecca, 3 O’Clock și Doredos sunt cei pentru care seara s-a încheiat cu bucurie.

Fetele de la 3O’Clock au fost ultimele care au urcat miercuri seară pe scena „X Factor”, dar așteptarea a meritat. În audiţii cele trei clujence au ridicat juraţii în picioare şi au uimit cu prestaţia lor, iar pentru această etapă a emisiunii au ales o piesă a celor de la Taxi, interpretată în stilul caracteristic lor, „Cele două cuvinte”. Iar jurații au fost pe deplin cuceriți: „A fost cea mai tare adaptare, felicitări”, le-a spus Horia, în vreme ce Delia a adăugat: „Aşa da armonizare. Wow!“. La rândul său, mentorul Ștefan Bănică a avut numai cuvinte de laudă pentru ele: „În ce situaţie mă puneţi. Mă aşteptam la voi, dar nici chiar aşa. Excelentă alegerea piesei, a fost totul în stilul vostru. Ce să mai zic?! Mă bucur pentru acest moment. Vă iubesc din punct de vedere muzical, m-am topit, aşa că vreau să rămâneţi!”.

Și pentru Oscar și Miruna, o alăturare neașteptată în seara grupelor, Bootcampul „X Factor” a fost de bun augur. Foarte diferiți, cu o apariție scenică ce nu poate fi trecută cu vederea, cei doi au făcut impresie bună și au trecut mai departe în concurs. În ciuda refuzului inițial al tânărului de a forma o echipă, Miruna a reuşit să îl convingă că e mai bine aşa. „Nu am crezut că o să ajung până aici. Am sperat, dar nu am crezut. Când am aflat că o să fac trupă cu Oscar am acceptat din prima, chiar dacă iniţial totul a mers greu. Mi s-a apărut arogant. Suntem diferiţi, dar facem lucruri frumoase”, a spus Miruna. Prima întâlnire dintre cei doi a fost una dură, Oscar refuzând să facă parte dintr-o trupă. Timpul, însă, l-a ajutat să vadă partea plină a paharului. La Bootcamp au ales piesa “You Don’t Own Me”, iar partea de rapp a fost scrisă de Oscar. Iar în opinia lui Brenciu, au fost cea mai bună trupă de până atunci. Carla’s Dreams a ținut și el să puncteze: „Oscar, trebuie să fii conştient că Miruna te-a salvat. Mişcarea te-a obosit rău. Ea te-a echilibrat”. Iar mentorul lor, Bănică, a adăugat: „A fost un moment original şi total diferit de ceea ce am văzut până acum. S-a născut ceva frumos pe scenă, mi-aţi captat atenţia, bravo”.

Estera și Rebecca au reușit să-l ridice de pe scaun pe Ștefan, care le-a spus: „Habar nu aveţi ce zace în gâtul vostru!”. Gemenele din Pitești au avut emoții, dar piesa aleasă, “Flashlight”, le-a pus atât de bine în valoare vocile, încât nu a fost niciun dubiu: trebuie să meargă mai departe. Iar trupa Doredos a adus pe scenă un moment de basm. “Ea mi se pare că e din basme, din poveşti. Foarte frumos momentul, bravo”, i-a lăudat Delia pe cei trei basarabeni. Iar Ștefan Bănică a decis imediat: „Mi s-a făcut pielea de găină. Vă aplaud încă o dată. Ce să vă spun? Problema e că mai avem doar trei scaune, aşa că am o propunere: să vă luaţi în braţe şi să vă aşezaţi!”

Articolul continuă după reclamă

Bootcampul „X Factor” vine în porție dublă. Edițiile de Bootcamp vor fi difuzate de două ori pe săptămână, după ziua de miercuri, 23 noiembrie, urmează vineri, 25 noiembrie, grupa lui Carla’s Dreams – fetele și miercuri, 30 noiembrie, grupa Deliei – băieții. Iar vineri, 2 decembrie, Duelurile din Bootcamp.

Mai frumos de atât nu se putea încheia a doua ediţie de Bootcamp. “Cele două cuvinte” au fost spuse de Ştefan: “VĂ IUBES... Zece fete ajung în grupa celui mai misterios jurat de la „X Factor”, Carla’s Dreams...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mesajul transmis de George Radu după ce a câștigat X Factor, sezonul 11. Ce a publicat în mediul online: „Un moment simplu...”
Mesajul transmis de George Radu după ce a câștigat X Factor, sezonul 11. Ce a publicat în mediul online: „Un...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Bogdan Mihai l-a convins pe mentorul său că locul lui e în Finala X Factor. Cum a reacționat când Ștefan Bănică i-a rostit numele
Bogdan Mihai l-a convins pe mentorul său că locul lui e în Finala X Factor. Cum a reacționat când Ștefan...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x