Presedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, sustine ca hotararea Curtii Constitutionale a Republicii Moldova prin care a fost anulat decretul sau de instituire a Zilei ocupatiei sovietice este una politica. In plus, el ameninta ca va fi nevoit sa se desparta de colegii de Alianta daca procurorii si judecatorii care investigheaza dosarul violentelor din aprilie 2009 vor tainui in continuare adevarul despre rolul pe care l-au avut in acele evenimente fostii demnitari comunisti
Miercuri, 28.07.2010, 00:00Astazi s-a implinit un an de la protestele violente de la 7 aprilie 2009 soldate cu decese si cu devastarea cladirilor Presedintiei si Parlamentului Republicii Moldova. Pana acum a ajuns in penitenciar o singura persoana. Este vorba despre un protestatar care luase atunci, din cantina Legislativului, cateva farfurii. Provocatorii care au aruncat cu pietre, dar si politistii care au intervenit in forta in acea noapte, iar ulterior i-au maltratat pe tineri in comisariatele de politie sunt in libertate.
Miercuri, 07.04.2010, 00:00