Daniel Iordăchioae are doi copii, iar fiica lui, care e și mezina, a împlinit 12 ani pe 6 decembrie 2021. Iată cât de drăguță este copila, cu cine seamănă și ce mesaj i-au transmis tatăl și mama ei în mediul online.
Marti, 07.12.2021, 15:30
După câteva zile de muncă, în sfârşit se vede rezultatul efortului depus de nea Mărin şi de cele patru vedete.
Marea petrecere a fost deschisă cu un dans superb. Foarte emoţionaţi, Daniel şi Monica au pregătit o coregrafie specială alături de baletul Edi Stancu.
Ajungând la biserică, Monica şi Daniel au avut parte de o slujbă cu totul și cu totul specială.
Ziua nunţii a sosit! Cel mai mare vis al celor doi miri a devenit realitate cu ajutorul lui nea Mărin şi al vedetelor.
Natalia Mateuț a plantat pomișori la îndemnul lui nea Mărin şi a făcut o afirmaţie fooooarte interesantă.
Nea Mărin și echipa sa de vedete îi scot pe Monica și Daniel la plimbare cu vaporul, aceasta fiind dorința celor doi miri.
Daniel Iordăchioae îl "copiază" pe Dan Helciug la capitolul îmbrăcăminte. Acesta din urmă nu e de acord, dar nu poate să îşi oprească partenerul de suferință să își cumpere hanoracul.
Nea Mărin şi echipa sa merg în Dedeman pentru a face toate cumpărăturile necesare pentru Monica și Daniel.
Nea Marin face rost de locația pentru nunta Monicăi și a lui Daniel, dar trebuie să muncească pentru acest lucru.
Pentru că avea nevoie de o mică pauză, Doiniţa s-a gândit să îi facă o farsă lui nea Mărin.
Nea Mărin a legat-o pe Doinița de vapor, în urma conflictului dintre ei. După câteva ţipete şi înjurături, însă, cei doi s-au împăcat, redevenind cei mai buni prieteni.
La îndemnul lui nea Mărin, vedetele au mers să facă rost de haine pentru domnişoara de onoare şi pentru mama mirelui.
Pentru cei doi miri, Monica şi Daniel, Asociaţia Persoanelor cu Handicap “Sporting Club” Galaţi reprezintă a doua casă. Aici au găsit ajutorul de care aveau nevoie pentru a supraviețui.
Natalia Mateuț, Doinița Oancea, Daniel Iordăchioae și Dan Helciug ajung la Dunăre, la Galați, acolo unde îl vor ajuta pe nea Mărin să organizeze nunta lui Dany si Monica, doi tineri cu o poveste impresionantă. Vedetele au mers să curețe puntea unui vas!
Pentru că au pornit să strângă bani pentru nunta, vedetele şi nea Marin au poposit la o fermă. Acolo, Dan Helciug a fost pus să ajute la o montă! Ce a ieșit vedeți în clipul următor!
Nea Marin și-a pus vedetele la treaba! Pentru a nu fi recunoscut într-un magazin de lenjerie intima, Dan Helciug a purtat o mască a celebrului erou din filmele de acțiune - Iron Man.
Natalia Mateuț, Doinița Oancea, Daniel Iordăchioae și Dan Helciug au ajuns la Galați, acolo unde l-au ajutat pe nea Mărin să organizeze nunta lui Dany si Monica, doi tineri cu o poveste impresionantă. În încercarea lor de strânge bani pentru marele eveniment, vedetele au facut show la un service auto.
O scenă fierbinte a avut loc într-o cameră de hotel între Daniel Iordăchioae și Natalia Mateuț. Discuția surprinsă între cei doi este siropoasă!
Nea Marin a împărțit vedetele în două grupuri! Natalia Mateuț și Doinița Oancea au mers după rochia de mireasă, în timp ce Daniel Iordăchioae și Dan Helciug au vizitat un atelier de bijuterii unde au confecționat verighete.
Sunt tineri, dar au suferit cât alte persoane în zece vieţi. Iată povestea mirilor din această ediţie!
În această ediţie, Natalia Mateuț, Doinița Oancea, Daniel Iordăchioae și Dan Helciug ajung la Galați, acolo unde vor face tot posibilul să organizeze o nuntă perfectă pentru Dany şi Monica.
Lidia Buble, CRBL, Liviu Vârciu, Șerban Copoț, Cezar Ouatu, Daniel Iordăchioae, Andrei Ștefănescu și Kamara de la Alb Negru participă la cel de-al treilea sezon al show-ului “Splash! Vedete la apă” care va începe, în luna iulie, la Antena 1.
Duminica, 21.06.2015, 16:35
Lidia Buble, CRBL, Liviu Vârciu, Șerban Copoț, Cezar Ouatu, Daniel Iordăchioae, Andrei Ștefănescu și Kamara de la Alb Negru participă la cel de-al treilea sezon al show-ului “Splash! Vedete la apă” care va începe, în luna iulie, la Antena 1.
Duminica, 21.06.2015, 16:32
Trey Songz este personajul pe care îl interpretează Daniel Iordăchioae, în cadrul celei de-a 8 ediţii a sezonului VII de la ”Te cunosc de undeva!”.