Gazda perfectă este o nouă emisiune în programul Antena 1. Show-ul culinar Gazda perfectă este difuzat începând din data de 5 august. Vezi program, regulament și tot ce trebuie să știi
Cristina Cioran, prezentatoarea emisiunii „Acces Direct”, a explicat ce înseamnă în opinia ei „o gazdă perfectă”. Vedeta a dezvăluit, între altele, într-un interviu, și ce obișnuiește să gătească în familie și între prieteni, precum și ce amintire are din copilărie despre felul în care erau primiți musafirii în locuința ei.
Vara aceasta, românii dau testul ospitalitãţii, în cadrul celui mai proaspãt show de la Antena 1. Începând din 5 august, în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 17:00, Antena 1 caută Gazda Perfectã. Prezentatoarea Observator 12, Olivia Pãunescu, vorbeşte deschis despre ce pentru ea înseamna să fii o gazdã perfectă. „Pentru mine, o gazdă bună este o persoană relaxată, care indiferent că umple masa sau pune doar o prăjitură și o cafea, îți dă o stare de bine, te face să te simți bine primit. Nu este stresată de curățenie sau de cât de bine sau nu i-a ieșit mâncarea. Atitudinea contează!”, a mãrturisit Olivia.
Vara aceasta, românii dau testul ospitalitãţii, în cadrul celui mai proaspãt show de la Antena 1. Începând din 5 august, în fiecare zi, de luni pânã vineri, de la ora 17:00, Antena 1 cautã Gazda Perfectã.