A fost show total la „iUmor”, sezonul 8, ediția 10! Delia a fost surprinsă cu un moment de striptease, de ziua ei. Două bombe sexi au fost aduse de Gică Gavrilă pe scenă, pentru o luptă în ciocolată, un „samurai” aproape gol a dansat în fața juraților, iar Mukinka Chibanga a revenit, ca invitat.
Gică Gavrilă a revenit pe scena „iUmor”, în ediția 10 a sezonului 8, după rivalul său, Pipino de România. Concurentul a adus un moment incendiar, în parte, la finalul filmărilor audițiilor. S-a „luptat” cu două bombe sexi, în ciocolată.
Pipino de România a revenit la „iUmor”, în ediția 10 a sezonului 8. De data aceasta, concurentul a prezentat un număr ce nu s-a mai văzut în emisiune, făcut din afara platoului, dar nu înainte de a-i mitui pe cei trei jurați.
La mulți ani, Delia! Jurata „iUmor” a avut parte de o surpriză, în ediția 10 din sezonul 8. A avut parte de un moment de striptease, după o reprezentație ce a adus aminte de Franc Sinatra și un mic recital de flaut.
Paul Diaconescu, „neterminatorul de glume”, după cum l-a numit Dan Badea, i-a lăsat mască pe toți, la „iUmor”, cu un moment inedit.
Mukinka Chibanga, câștigătorul sezonului șapte „iUmor”, a revenit în fața juraților, cu glume noi, în calitate de invitat, menționând că, între timp, a devenit tată. Soția lui a născut o fetiță.
În seara aceasta, Delia nu va sta pe gânduri şi va folosi maneta împotriva unui concurent pe care cei trei juraţi „iUmor” îl cunosc, de altfel, foarte bine.