Actrița Ilona Brezoianu, pe care telespectatorii Antenei 1 o vor vedea în noul serial de comedie Mangalița, în rolul Flori, secretara primarului Stelian Manole, spune că i-a plăcut personajul său de cum a citit scenariul.
Luni, 16.09.2019, 10:51Actorul ieșean Constantin Pușcașu, pe care telespectatorii Antenei 1 îl vor vedea, în curând, în serialul de comedie Mangalița, a fost nevoit ca, pe perioada celor două luni de filmări, să locuiască la București.
Vineri, 13.09.2019, 10:17Actrița Andreea Bibiri, pe care telespectatorii Antenei 1 o vor vedea, în curând, în noul serial Mangalița, la Antena 1, în rolul Emiliei Vulpe - doctorița îndrăgostită de primarul Stelian Manole, spune că acesta a fost unul dintre cele mai simpatice personaje la care a lucrat până acum.
Joi, 12.09.2019, 10:41Iubitori de seriale de comedie au parte de o surpriză, în toamna 2019. Mangalița, noul serial de comedie de la Antena 1, va avea în distribuție actori de renume ce vor interpreta personaje absolut savuroase.
Marti, 20.08.2019, 14:22Serialul de comedie „Mangalița”, care va începe, în curând, la Antena 1, îl are în centrul atenției pe Stelian Manole, primarul aflat în fruntea urbei de peste 20 de ani. Rolul său va fi interpretat de Teodor Corban, cunoscut publicului din filme precum A fost sau n-a fost? sau Poziția copilului și câștigător al premiului Gopo, în anul 2016, pentru rolul din filmul Aferim.
Marti, 13.08.2019, 10:31Antena 1 pregătește pentru această toamnă un nou serial de comedie: Mangalița.
Luni, 05.08.2019, 11:54Vestea bună circulă repede, așa spune o vorbă! Dar în Mangalița nu se vorbesc doar vorbe; aici, e pe fapte! Iar fapta spune că acest oraș a devenit atât de cunoscut încât curioșii nu ezită să îi treacă hotarul.
Vineri, 26.07.2019, 14:12Marian Duță, reporterul emisiunii "Neatza cu Răzvan și Dani", în direct, din Mangalița, ne prezintă primele imaginii din culisele noului serial de la Antena 1.
Vineri, 26.07.2019, 13:13Marian Duță, reporterul emisiunii "Neatza cu Răzvan și Dani", în direct, din Mangalița, ne prezintă primele imagini din culisele noului serial de la Antena 1.
Vineri, 26.07.2019, 12:18V-am spus că sunt un primar iubit.
Luni, 22.07.2019, 15:15Dragi locuitori ai României. Și de ce nu ai lumii. Vă vorbește Primarul orașului Mangalița, oraș înfrățit cu Aumage din Franța, Birkacherhof din Germania, Chogala din Honduras și orașul New York din Statele Unite ale Americii.
Luni, 22.07.2019, 15:08Crescătorii de porci din rasele Bazna şi Mangaliţa primesc şi în acest an ajutor de la stat. Aceste rase, aflate pe cale de dispariţie, au o carne bogată în grăsimi, însă cu mult mai puţin colesterol decât porcul obişnuit. Aşa că nu e...
Luni, 25.02.2019, 19:17În prag de Crăciun, carnea de porc mangaliţa n-apucă să ajungă în magazine. Clienţii fac comenzi direct la măcelărie, iar camioanele livrează pachetele de cârnaţi, caltaboşi sau carne şi în ţară şi în străinătate. Porcul...
Marti, 11.12.2018, 19:30În plină criză a pestei porcine africane, produsele din carne de porc sunt la mare căutare! Nu orice carne de porc. Vorbim despre cea provenită de la porcii din rasa Mangaliţa. În Maramureş una dintre cele mai renumite fabrici de alimente lucrează la foc continuu pentru ca de pe mesele de Crăciun să nu lipsească şunca, toba, caltaboşii sau cârnaţii.
Marti, 06.11.2018, 16:44În plină criză a pestei porcine africane, produsele din carne de porc sunt la mare căutare! Nu orice carne de porc. Vorbim despre cea provenită de la porcii din rasa Mangaliţa. În Maramureş una dintre cele mai renumite fabrici de alimente...
Marti, 06.11.2018, 16:32Anul ăsta, românii se înfruptă din toate bucatele pregătite din carnea de porc. Însă, din 2018, mesele ar putea fi pline cu delicatese din Mangaliţa şi Bazna.
Luni, 25.12.2017, 19:25Nici friptura nu poate lipsi de pe mese, peste câteva zile. Aşa că e agitaţie şi în gospodăriile crescătorilor de porci. Treaba merge strună în Maramureş, de exemplu, unde se pregătesc preparate din carne de mangaliţă.
Vineri, 15.12.2017, 16:41Se ştie, românii sunt gurmanzi. Iar de Paşte au prilejul perfect pentru excese culinare. În special preparatele din carne de miel nu vor lipsi de pe mese. La mare căutare este însă şi. porcul de mangaliţa, rasă recunoscută pentru nivelul...
Joi, 13.04.2017, 08:00Uitată mult timp, rasa de porc mangaliţa a ajuns să fie preferata românilor, mai ales în perioada sărbătorilor. Specialiştii spun că este cea mai sănătoasă carne de porc
Vineri, 09.12.2016, 19:33La oraş, colindele şi târgurile de Crăciun dau startul sărbătorilor de iarnă. La ţară, pregătirile încep cu mult înainte. Tot în Sibiu, dar în comuna Racoviţa, Daniel Limbăşan se pregăteşte de Crăciun cu bunătăţi din carne de...
Sambata, 19.11.2016, 19:21O arată ponderea de 70 la sută a acizilor graşi nesaturaţi dintr-o bucată de slănină, care e aproape identică cu cea a somonului.
Sambata, 10.05.2014, 19:38E cunoscut faptul ca leguma preferata a romanului este carnea de porc! Iar porcul preferat al romanului este Ghita sau al nostru Mare Alb. Din pacate, romanii nu-l cunosc foarte bine pe Gyury. Varul ardelean al lui Ghita.
Vineri, 12.04.2013, 20:22Veste buna pentru romanii care vor sa manance sanatos, fara sa renunte la carnea de porc. In ferme, incep sa reapara porcii de Mangalita. Sunt recunoscuti pentru carnea sanatoasa, care contine mai putine grasimi si un nivel redus de colesterol. Dar si...
Miercuri, 24.10.2012, 19:48