E rost de distracție și voie bună, cel puțin asta ne propune Aurelian Temișan cu noua sa melodie, pe care doar ce a lansat-o și care beneficiază și de un videoclip pe măsură.
Vineri, 20.10.2017, 12:48De peste 28 de ani, Aurelian Temișan se află în topul preferințelor publicului în postura de solist vocal, actor sau jurat. Artistul a jucat în dublu rol în filmul artistic "A doua cădere a Constantinopolului" din 1993.
Vineri, 20.10.2017, 12:43Aurelian Temișan cântă la "Prietenii de la 11" piesa "Of, ce doare!".
Vineri, 20.10.2017, 12:33Duminică, 15 octombrie, la ora 12.00, Aurelian Temișan, juratul de la “Te cunosc de undeva!”, le dă întâlnire celor care iubesc muzica lui, dar și mișcarea, pe platoul din Parcul Lumea Copiilor (intrarea din spatele Palatului Copiilor), la un flashmob pentru piesa „Of, ce doare!”, pe care a lansat-o de curând. Melodia are și un dans, special creat de instructorul Andrei Oșanu. Este primul flashmob în care sunt subiect principal. Inițiativa pleacă de la mine și de la compozitorul piesei, Mihai Alexandru. Andrei Oșanu a făcut acest dans și m-a provocat și pe mine să mă alătur. Am învățat și am repetat pașii în fața calculatorului, după filmulețul lui Oșanu, dar îi fac mai temperat și mai moderat, având în vedere că sunt la câteva luni de la operația de hernie și nu am încă voie să mă arunc din plin în toate activitățile artistice care necesită efort fizic. Așadar, duminică mă bazez pe cât mai mulți oameni liberi și dornici să ni se alăture, să fie parte a acestei energii frumoase, debordante, plină de aplauze și râsete, pe care o creează atât melodia, cât și dansul”, spune Aurelian Temișan. Cei care doresc să participe la flashmob, pot învăța pașii, urmărind acest filmuleț:
Miercuri, 11.10.2017, 14:56E rost de distracție și voie bună, cel puțin asta ne propune Aurelian Temișan cu noua sa melodie, pe care doar ce a lansat-o și care beneficiază și de un videoclip pe măsură.
Joi, 05.10.2017, 09:19