Experta în parenting, Ruxandra Luca, a cules idei de mic dejun pentru cei mici.
Din ce în ce mai mulți copii ăn România își dezvoltă talentele de la vârste tot mai mici. Este și cazul Anei Marinescu, care a început să cânte de la vârsta de doi ani.
Ruxandra Luca alături de Ela Crăziun au venit la ”Prietenii de la 11” și au dat cele mai bune sfaturi despre cum să amenjăm camera bebelușului. Părinții încep în număr tot mai mare să amenajeze chiar și cu un arhitect camera celor mici.
Este săptămâna alăptării, iar curentul care susține alăptarea în public este din ce în ce mai puternic. Inclusiv la noi, mai mulți parlamentari au un proiect de lege care să permită alăptarea în spațiile publice.
Frica de stomatolog este des întâlnită la copii, însă este important să validăm teama copiilor și să le arătăm că sunt mai mari decât ea.
Ruxandra Luca a venit la ”Prietenii de la 11” și a venit împreună cu o viitoare mămică ce s-a confruntat cu stresul în perioada sarcinii. Cele două au vorbit despre faptul că 1 cuplu din 5 are probleme de fertilitate. Specialiștii ne atrag...
Dacă eşti părinte şi te bate gândul să îţi faci un blog, Ruxandra Luca vă împărtăşeşte câteva sfaturi utile legate de ce înseamnă cu adevărat să devii un influencer în parenting.
Ruxandra Luca ne spune ce înseamnă să fii influencer în parenting. Cele mai bune sfaturi le primim de la specialiști.
Rubrica de Parenting cu Ruxandra Luca și Majda Aboulumosha. Cât de important este ca părinții să fie alături de copii, în primii ani de viață.
Rubrica de Parenting cu Ruxandra Luca și Majda Aboulumosha. Cât de important este ca părinții să fie alături de copii, în primii ani de viață.
Tot mai mulţi copii devin dependenţi de ecrane! Specialiştii recomandă zero acces la ecrane înaintea vârstei de doi ani!
”Porți lenjerie intimă?” Dorian Popa o surprinde cu o întrebare indecentă pe Ruxandra Luca!
Fie că mergi la serviciu, fie că ești în timpul liber și te plictisești să aștepți culoarea verde a semaforului, specialiștii ne avertizează cu privire la obiceiul de a sta pe telefon atunci când ne aflăm la volan!
Folosirea telefonului mobil la volan este unul dintre principalii factori de distragere a atenţiei pentru un şofer.
Ruxandra Luca vorbește despre legătura dintre sport și sănătatea. Vedeta susține că cei mici trebuie să facă exerciții ușoare pentru a nu avea probleme cu greutatea.
Ruxandra Luca, una dintre cele mai frumoase mămici din România, a povestit la "Prietenii de la 11" ce a făcut de Paște.
Ruxandra Luca, una dintre cele mai frumoase mămici din România, a prezentat la "Prietenii de la 11" ce a făcut de Paște.
Phelipe, Ruxandra Luca, Florin Riștei, Diana și Ramona au inventat, în direct, cel mai tare joc de cuvinte.
Ruxandra Luca a realizat un material despre ce înseamnă să fii mamă și este foarte important ca femeile să realizeze și lucruri pentru ele.
Ruxandra Luca, omul informat de la "Prietenii de la 11", ne prezintă un material despre cât de sănătos este să faci saună
Ruxandra Luca a venit la "Prietenii de la 11" și a prezentat cum să-ți revii în formă după mesele bogate de sărbători.
Ruxandra Luca, una dintre cele mai sexy mămici din România, l-a fermecat pe Florin Ristei cu apariția ei în platoul „Prietenii de la 11”.
Ruxandra Luca, una dintre cele mai sexy mămici din România, l-a fermecat pe Florin Ristei.
Ruxandra Luca a venit la Prietenii de la 11 și a vorbit despre obezitatea infantilă.
Ruxandra Luca a venit la Prietenii de la 11 și a vorbit despre crizele de furie ale copilului. Copiii sunt sinceri în reacțiile lor, iar furia le poate da de multe ori de furcă părinților. În loc să recurgeți la metode tiranice, e...
Ruxandra Luca a venit la Prietenii de la 11 și a vorbit despre crizele de furie ale copilului.
Mindfulness este practica şi starea prin care alegem în mod conştient să trăim în prezent, să observăm gândurile şi emoţiile noastre şi să fim în contact cu corpul nostru.
Ruxandra Luca a gătit "Poale-n brâu" la Prietenii de la 11.
În sens general, produsele organice sunt acele produse realizate fără utilizarea substanţelor chimice, fără intervenţii genetice şi în armonie cu natură şi mediul înconjurător. În mod uzual, se numesc produse bio/organice/ecologice acele...
Sarcina presupune o serie de modificări hormonale fiziologice, care pot însă influenţa funcţia tiroidei.
Sarcina presupune o serie de modificări hormonale fiziologice, care pot însă influenţa funcţia tiroidei.
Ruxandra Luca, omul informat de la "Prietenii de la 11", ne prezintă un material cu tot ce trebuie să ştii despre vacanţă de vara a copilului tău.
Se spune că micul dejun este cea mai importantă masă a zilei. Cu toate aceastea avem tendiţa să sărim peste el. Ruxandra Luca ne propune câteva motive pentru a lua masa dimineaţa în familie.
Se spune că micul dejun este cea mai importantă masă a zilei. Cu toate aceastea avem tendiţa să sărim peste el. Ruxandra Luca ne propune câteva motive pentru a lua masa dimineaţa în familie.
Florin Ristei şi Ruxandra Luca au luat lecţii de vals vienez de la elevii şcolii de dans "Soft step"
Ruxandra Luca, una dintre cele mai sexy mămici din România, îți arată cum să faci "tort de mere cu gust de copilărie fericită".
Ruxandra Luca, una dintre cele mai sexy mămici din România, îți arată cum să faci "tort de mere cu gust de copilărie fericită".
Ruxandra Luca, una dintre cele mai sexy mămici din România, a prezentat la show-ul "Prietenii de la 11" o reţetă de pizza creaţie personală!
Ruxandra Luca, una dintre cele mai sexy mămici din România, a prezentat la show-ul "Prietenii de la 11" o reţetă de pizza creaţie personală!
Ruxandra Luca, una dintre cele mai sexy mămici din România, va prezenta nouă rubrică la show-ul "Prietenii de la 11".
Ruxandra Luca, una dintre cele mai sexy mămici din România, va prezenta nouă rubrică la show-ul "Prietenii de la 11". Bruneta nu este la prima experienţă în televiziune după ce în trecut a colaborat şi cu matinalul lui Răzvan şi Dani
Ruxandra Luca, omul informat de la Neatza, ne prezinta un material cu tot ce trebuie sa stii despre gimnastica acvatica pentru gravide.
Ruxandra Luca, omul informat de la Neatza, ne prezinta un material cu tot ce trebuie sa stii despre alergii.
Ruxandra Luca prezinta un material despre beneficiile medicinei chinezesti.
Ruxandra Luca prezinta un material in care se explica de ce sunt bune pentru sanatate prunele uscate.
Ruxandra Luca a realizat un material despre importanta calciului pentru sanatate si silueta.
Ruxandra Luca, omul informat de la Neatza, ne prezinta un material cu tot ce trebuie sa stii despre cursurile de improvizatie.
Ruxandra Luca, omul informat de la Neatza, ne prezinta un material trucuri pentru combaterea oboselii.
Ruxandra Luca, omul informat de la Neatza, ne prezinta un material cu tot ce trebuie sa stii despre osteoporoza.
Ruxandra Luca, omul informat de la Neatza, ne prezinta un material cu tot ce trebuie sa stii despre dietele sanatoase.