Uleiul alimentar uzat are un efect devastator asupra mediului înconjurător. Un litru de ulei aruncat la canalizare poate polua un milion de litri de apă. Dar există soluţii. Una dintre ele vine de la o echipă de cercetători de la Facultatea de...
Miercuri, 28.10.2020, 16:29
Un meşteşug care până nu de mult se practica în aproape toate gospodărie de la ţară riscă acum să fie uitat. Vorbim de fabricarea săpunului de casă. Abundenţa detergenţilor din comerţ, dar şi munca migăloasă pe care o presupune i-a...
Vineri, 16.10.2020, 16:40
Claudia Stroe a realizat un moment magnific la "Neatza cu Răzvan şi Dani". Aceasta a reuşit să îi ţină pe spectatori cu sufletul la gură şi a creat un număr deosebit cu baloane de săpun.
Claudia Stroe, magicianul preferat al echipe de la Neatza, a realizat un adevarat moment artistic din baloane de săpun.
Lucrurile nu merg bine pentru românii plecați în Germania. Au decoalt sucevenii pe timp de pandemie în străinătate ca să-și facă un ban, dar lucruile nu stau așa cum și-au iamginat! Acestora le lipsesc resursele zilnice pentru igiena personală, sunt munciți mult și li se recoamndă ca în cazul unor controale ale poliției, să spună că totul este în regulă, potrivit Monitorul de Suceava.
Miercuri, 22.04.2020, 12:35
Geluri, șervețele umede și tot felul de alte produse ce promit să ne protejeze de infecția cu noul coronavirus. Specialiștii trag un semnal de alarmă: folosite incorect, pot face mult rău!
Luni, 13.04.2020, 13:57
Medicul dermatolog Amalia Anghel ne dă cele mai bune sfaturi despre cum să ne spălăm corect în această perioadă, dar și cum ne îngrijim pielea afectată de gelurile dezinfectante.
Luni, 13.04.2020, 12:37
Gelurile dezinfectante au devenit la fel de vânate în farmacii precum măștile de protecție sau mănușile, însă puțini știu cum să-l folosească corect, astfel încât să-i ferească de boli.
Joi, 09.04.2020, 11:30
Clor, alcool sau substanțe biocide puternice. Folosite în exces și fără precauții, pot ataca foarte ușor organismul.
Miercuri, 08.04.2020, 21:14
Clor, alcool sau substanțe biocide puternice. Folosite în exces și fără precauții, pot ataca foarte ușor organismul. Primele semnale de alarmă: Putem dezvolta inclusiv alergii, iar semnele pot apărea oriunde pe corp. Medicii ne recomandă ca...
Miercuri, 08.04.2020, 19:41
Pe fondul panicii legate de pandemia de coronavirus, se pare că oamenii au uitat că apa și săpunul sunt cea mai bună apărare a noastră împotriva bolilor.
Vineri, 03.04.2020, 10:20
Spălaţi-vă mâinile, hainele, dezinfectaţi suprafeţele de lucru, dar şi telefonul! Să nu uităm că mobilul este unul dintre cele mai folosite obiecte şi deci unul dintre cele mai expuse. Nu plecăm nicăieri fără telefonul mobil, cu el stăm...
Miercuri, 25.03.2020, 12:24
Spirtul medicinal nu este bun dezinfectant şi spulberă mitul românilor. Profesor doctor Adrian Streinu Cercel, manager Boli Infecțioase Balș, spune că spirtul nu este recomandat. Corect este să ne spălăm cu apă şi săpun pentru că apa şi săpunul, prin bulele pe care le face săpunul, prin spuma respectivă, decontaminează pielea de la nivelul mâinilor şi ca atare mâna rămâne curată.
Joi, 12.03.2020, 08:47
Spirtul medicinal nu este bun dezinfectant şi spulberă mitul românilor. Profesor doctor Adrian Streinu Cercel, manager Boli Infecțioase Balș, spune că spirtul nu este recomandat. Corect este să ne spălăm cu apă şi săpun pentru că apa şi...
Joi, 12.03.2020, 07:37
Instituţiile publice sunt primele care nu respectă normele de ingienă impuse de autorităţi, pentru a preveni răspândirea coronavirusului. Hârtia igenică, chiar şi săpunul, au ajuns să fie un lux în unele dintre acestea.
Marti, 10.03.2020, 17:05
DSP București „luptă” cu coronavirusul doar cu pliante ce conțin informații despre acesta, dar în sediu nu există săpun la baie ori vreo urmă de dezinfectant pentru mâini. Se folosesc cârpe vechi și săpun solid, după cheltuieli de 84.000 de lei, anul trecut, pentru servicii de curățenie.
Joi, 05.03.2020, 10:07
În România, epidemia de gripă - abia declarată - e deja combătută cu. neglijenţă. Deşi oficialii au anunţat măsuri speciale, ele lipsesc din cele mai aglomerate locuri - şcoli şi spitale. Echipamentul de protecţie trebuie să fie...
Vineri, 07.02.2020, 19:10
Săpunul ori şamponul oferite de Uniunea Europeană nu prezintă prea mare interes pentru cei care ar trebui să le primească gratuit. În spaţiile unde sunt distribuite pachetele cu produse de igienă, beneficiarii se lasă aşteptaţi. Cei care...
Luni, 03.02.2020, 13:34
Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov (AEBI) solicită primarilor Capitală şi edililor din judeţul Ilfov să ia măsuri pentru a ocroti sănătatea elevilor şi să doteze unităţile de învăţământ cu săpun, dezinfectant şi mijloace de uscare a mâinilor.
Vineri, 24.01.2020, 17:54
Când vorbim de categoriile sociale defavorizate orice ajutor primit este bine venit. Peste o mie cinci sute de ploieşteni au primit zilele acestea un ajutor nesperat.
Marti, 14.01.2020, 23:23
Când vorbim de categoriile sociale defavorizate orice ajutor primit este bine venit. Peste o mie cinci sute de ploieşteni au primit zilele acestea un ajutor nesperat. Deşi aşteptau alimente, oamenii au primit o cutie plină cu produse destinate...
Marti, 14.01.2020, 16:22
Cătălin Oprişan, redactorul şef de la a1.ro, a prezentat la rubrica "Smiley News", de la "Neatza cu Răzvan și Dani", două clipuri inedite.
Cătălin Oprişan, redactorul şef de la a1.ro, a prezentat la rubrica "Smiley News", de la "Neatza cu Răzvan și Dani", două clipuri inedite.
Claudia Stroe a realizat un moment magnific la "Neatza cu Răzvan şi Dani". Aceasta a reuşit să îi ţină pe spectatori cu sufletul la gură şi a creat un număr deosebit cu baloane de săpun.
Un săpun poate fi remediul pentru o afecțiune medicală de care aproximativ 50% dintre oameni suferă. Şi anume: Sindromul picioarelor neliniștite. Acest sindrom poate fi combătut cu o metodă naturistă care poate ține boala sub control. Sună...
Joi, 28.06.2018, 09:11
Invitat la "Star Matinal", doctorul dermatolog Lawrence C. Nwabudike a explicat, în direct, la ce pericol ne expunem când folosim același săpun.
Vineri, 16.03.2018, 12:38
Iar asta ne poate îmbolnavi, avertizează medicii, care atrag atenţia că ne distrugem singuri imunitatea. Cei mai vulnerabili sunt copiii.
Miercuri, 14.02.2018, 07:41
Claudia Stroe, bubble artist, a venit la Neatza și a realizat un spectacol cu baloane de sapun.
Specialistul face o demonstrație de îndemânare cu baloane de săpun în cadrulemisiunii Star Matinal.
Marti, 06.02.2018, 11:24
Moment magic în ziua de Crăciun, doar la Neatza.
Claudia Stroe, magicianul preferat al echipe de la Neatza, a realizat un adevarat moment artistic din baloane de săpun.
În funcție de ph-ul pielii, mirosul parfumului diferă. Dacă te-ai spălat înainte cu un săpun alcalin, ph-ul se ridica undeva la 7, iar mirosul va fi total diferit.
Joi, 28.09.2017, 11:46
Cel mai tare truc pentru a impiedica aburirea ochelarilor.
Miercuri, 13.09.2017, 10:50
Claudia Stroe a realizat un moment magnific la "Prietenii de la 11". Femeia a reuşit să îi ţină pe spectatori cu sufletul la gură şi a creat un număr deosebit cu baloane de săpun.
Dacă ai consumat în totalitate şamponul, balsamul sau săpunul care îţi este oferit la hotel te numeri pirntre puţinele persoane care fac asta. De obicei, înainte ca sticla să se golească complet, menajera o înlocuieşte cu una nouă, nefolosită
Marti, 16.05.2017, 15:47
Claudia Stroe, magicianul preferat al echipe de la Neatza, a realizat un adevarat moment artistic din baloane de săpun.
O mamă a avut parte de o surpriză de zile mari după ce băieții ei au făcut o gafă de zile mari!
Marti, 17.01.2017, 12:36
În ultima perioadă, tot mai multe femei din întreaga lume au fost fascinate de ultimul truc în materie de frumusețe.
Luni, 17.10.2016, 10:24
Vloggeriţele de beauty au nişte sprâncene perfecte. Da, la finalul machiajului. Pentru că, altfel, se confruntă cu aceleaşi probleme care orice femeie nu a folosit penseta aşa cum trebuie.
Luni, 26.09.2016, 20:23
Claudia Stroe a realizat un moment magnific la "Neatza cu Răzvan și Dani". Femeia a reuşit să îi ţină pe spectatori cu sufletul la gură şi a creat un număr deosebit cu baloane de săpun.
Chiar dacă pare greu de crezut, se pare că tot mai mulți oameni au început să aibă acest obicei straniu.
Luni, 27.06.2016, 16:03
În urmă cu doi ani, ideea medicilor de a testa săpunul a scos la iveală o bombă cu ceas. Lichidul care trebuia să cureţe mâinile tuturor, le umplea de fapt de bacterii. Analizele au scos la iveală 2 milioane de bacterii într-un mililitru de...
Miercuri, 25.05.2016, 19:19
Claudia Stroe a oferit telespectatorilor de la Neatza un spectacol inedit cu baloane de săpun.
Un artist va privi orice lucru, oricât de banal ar fi și va vedea acolo o poveste, o emoție ce așteaptă să iasă la suprafață, chiar și în cazul obiectelor banale.
Luni, 07.03.2016, 20:14
Claudia Stroe a oferit telespectatorilor de la Neatza un spectacol inedit cu baloane de săpun.
Deşi ar trebui să ne protejeze, săpunurile antibacteriene pot fi extrem de nocive pentru organism. Vă întrebaţi de ce? Ei bine, multe dintre ele conțin triclosan , un aditiv antibacterian descoperit în peste 100 de produse de...
Duminica, 07.02.2016, 08:03
Claudia Stroe a oferit de Crăciun, la Neatza, un spectacol inedit cu baloane de săpun.
Ai pielea uscată şi nu te mai ajută niciun produs cosmetic din comerţ? Ar fi o idee bună să îţi faci un săpun natural chiar la tine acasă. Acesta hidratează intens pielea şi o face să arate mult mai frumoasă şi mai luminoasă.
Joi, 24.09.2015, 09:46
Odată cu trecerea timpului, în mod inevitabil apar şi ridurile pe chip, iar femeile apelează la tot felul de tratamente pentru a scăpa de ele. Cremele din comerţ conțin o mulțime de substanţe chimice, aşa că mai bine încearcă să îţi faci singură produsele de îngrijire.
Joi, 20.08.2015, 09:33
Spălatul pe mâini este o activitate zilnic extrem de importantă pentru sănătate. Totuși, ai făcut greșit toată viața acest lucru. Uite cum se face, de fapt.
Joi, 06.08.2015, 15:48