Antena Căutare

Puţini ştiu adevărul! De acum, vei privi altfel lucrurile cand vei merge în concediu. Ce se întâmplă cu resturile de săpun rămase în camerele de hotel

Dacă ai consumat în totalitate şamponul, balsamul sau săpunul care îţi este oferit la hotel te numeri pirntre puţinele persoane care fac asta. De obicei, înainte ca sticla să se golească complet, menajera o înlocuieşte cu una nouă, nefolosită

Dacă ai consumat în totalitate şamponul, balsamul sau săpunul care îţi este oferit la hotel te numeri pirntre puţinele persoane care fac asta. De obicei, înainte ca sticla să se golească complet, menajera o înlocuieşte cu una nouă, nefolosită

Shawn Seipler, CEO-ul organizaţiei "Curăţă lumea" obişnuia să călătorească cinci luni pe an în interes de serviciu şi nu o dată s-a întrebat ce se întâmplă cu săpunul pe care l-a folosit doar pe jumătate. Conform datelor statistice, turiştii şi hotelierii din întreaga lume aruncă cinci milioane de săpunuri, în fiecare zi. De accea, Shawn Seipler a decis să rezolve această problemă de risipă. Odată ce a învăţat că săpunul poate fi topit şi folosit în fabricarea unor noi săpunuri, Shawn s-a gândit să înfiinteze o organizaţie prin care să ajute lumea şi trimite săpun tărilor defavorizate.

Află care este realitatea din spatele ofertelor ”ALL INCLUSIVE”!

Articolul continuă după reclamă

Seipler spune că, după ce a aflat că cei de la hoteluri aruncă tone de săpunuri de toate formele, s-a gândit că cei din tările sărace nu au cu ce să se spele şi că igiena, pentru ei, este un lux. Acest proces ajugă să coste un hotel numai 50 de cenţi per cameră, după ce toate resturile de săpun, şampon, balsam sau gel de duş sunt transformate în produse noi.

Uită de chimicale şi produsele toxice! Învaţă să îţi faci acasă un săpun sută la sută natural şi foarte bun

"Curăţă lumea" a livrat într-un singur an în Tahiti, 908 tone de săpun şi mai mult de 24 de tone de şampoane luate de la hoteluri şi livrate în 30 de tări precum Republica Dominicană, Haiti, Lesotho, Mexic, Pakistan şi Panama. Organizaţia este în parteneriat cu 4000 de hoteluri, unele dintre ele chiar lanţuri hoteliere importante în lume.

Un cumpărător anonim a oferit 57 de milioane de dolari pentru sculptura "Muza adormită" a lui Constantin Brânc... Un fotograf a salvat un pui de urs, chiar dacă fapta lui l-ar fi putut costa libertatea. O poveste care te va impresiona...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Fructul banal pe care mulți îl trec cu vederea, deși are beneficii surprinzătoare. De ce recomandă specialiștii să mâncăm pere
Fructul banal pe care mulți îl trec cu vederea, deși are beneficii surprinzătoare. De ce recomandă specialiștii...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
10 obiceiuri care îi diferențiază pe oamenii bogați de ceilalți. Gesturile aparent banale care spun mai multe decât banii din cont
10 obiceiuri care îi diferențiază pe oamenii bogați de ceilalți. Gesturile aparent banale care spun mai multe...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Alertă meteo! ANM a emis un cod galben de ploi abundente. Ce regiuni sunt afectate
Alertă meteo! ANM a emis un cod galben de ploi abundente. Ce regiuni sunt afectate Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Finlanda te plătește cu 2.000 de euro ca să stai o săptămână pe o insulă, să respiri briza, să miroși pini și pâine proaspăt coaptă
Finlanda te plătește cu 2.000 de euro ca să stai o săptămână pe o insulă, să respiri briza, să miroși pini... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Stenograme incendiare din ședința PSD! „Trebuie să ne pregătim serios inclusiv pentru anticipate!”
Stenograme incendiare din ședința PSD! „Trebuie să ne pregătim serios inclusiv pentru anticipate!” BZI
Ordinea în care se aerisesc caloriferele. De unde e corect să începi și de ce contează
Ordinea în care se aerisesc caloriferele. De unde e corect să începi și de ce contează Jurnalul
Gabi Bădălău, reacție dură după acuzațiile Claudiei Pătrășcanu! Ce spune despre copiii lor
Gabi Bădălău, reacție dură după acuzațiile Claudiei Pătrășcanu! Ce spune despre copiii lor Kudika
Ordinea în care intră pensia pe card în octombrie 2026. Când primesc pensionarii banii luni, în funcție de bancă
Ordinea în care intră pensia pe card în octombrie 2026. Când primesc pensionarii banii luni, în funcție de bancă Redactia.ro
Finlanda plătește 2.000 de euro pentru șapte zile de muncă. Şi românii se pot înscrie
Finlanda plătește 2.000 de euro pentru șapte zile de muncă. Şi românii se pot înscrie Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x