Cancelarul german Angela Merkel nu se aşteaptă la un acord asupra planului de relansare economică a Uniunii Europene la summitul şefilor de stat şi de guverne UE de vineri, potrivit unor participanţi la o reuniune a grupului parlamentar CDU-CSU, relatează Reuters.
Miercuri, 17.06.2020, 10:07Liderii europeni, reuniţi joi în summit la Bruxelles, participă la negocieri dificile cu privire la obiectivul unei neutralităţi a carbonului până în 2050, aflată în centrul Pactului verde al Ursulei von der Leyen, care se loveşte de reticenţele a trei ţări din Europa de Est, Polonia, Ungaria şi Cehia, relatează AFP.
Joi, 12.12.2019, 10:39Declarația de la Sibiu a fost adoptată, joi, de liderii europeni prezenți în cadrul summit-ului istoric desfășurat în România. Cele 10 anagajamente din Declarația de la Sibiu fac referire la viitorul Uniunii Europene.
Vineri, 10.05.2019, 09:20Premierul britanic David Cameron va comparea luni in Parlamentul de la Londra pentru a-si explica decizia de a se opune modificarilor tratatului UE, a doua zi dupa ce vicepremierul sau a spus ca masura este "gresita pentru Marea Britanie", relateaza Deutsche Welle.
Luni, 12.12.2011, 00:00Cancelarul german Angela Merkel a anuntat vineri ca liderii europeni au facut un pas decisiv catre o Uniune stabila, dupa terminarea Summitul CE.
Vineri, 09.12.2011, 00:00