Preşedintele american Barack Obama, cu o cotă de popularitate de invidiat, dar învins din punct de vedere politic, şi-a luat la revedere de la naţiune marţi seară, lansând un nou apel către unitate şi spunând că nu şi-a abandonat viziunea pentru o schimbare progresistă, care, însă, vine în prezent cu o serie de avertismente, relatează CNN.
Miercuri, 11.01.2017, 11:01Ultimul discurs al lui Michelle Obama de la Casa Albă a fost unul emoţionant. Cu lacrimi în ochi, soţia preşedintelui american a declarat că a fost cea mai mare onoare pentru ea să îndeplinească funcţia de Primă Doamnă a Statelor Unite ale...
Sambata, 07.01.2017, 20:21