Piaţa de fuziuni şi achiziţii (mergers & acquisitions – M&A) a numărat 110 tranzacţii în România în 2019, cel mai ridicat nivel din ultimii zece ani şi, potrivit estimărilor Deloitte, valoarea totală a acestora, inclusiv tranzacţiile care nu au avut o valoare comunicată, a fost de 4–4,4 miliarde de euro în 2019 (faţă de o valoare între 3,8 şi 4,3 miliarde de euro în 2018), în timp ce tranzacţiile comunicate au totalizat 1,7 miliarde de euro (1,9 miliarde de euro în 2018).
Marti, 07.01.2020, 14:20RMC Sport a făcut un top al celor mai mari eşecuri înregistrate în ultimii zece ani în prima ligă franceză, în care a inclus şi transferul lui Adrian Mutu la Ajaccio.
Luni, 30.12.2019, 12:10Hong Kongul a intrat în recesiune - pentru prima oară în ultimul deceniu -, în contextul în care este blocat de proteste de peste cinci luni, iar economia fostei colonii britanice, un important centru financiar asiatic, s-a contractat cu 3,2% în perioada iulie-septembrie faţă de trimestrul anterior, anunţă Guvernul local, confirmând previziuni în acest sens, relatează BBC News.
Vineri, 15.11.2019, 16:52O bătrână din California dată dispărută a fost găsită datorită unui grup de detectivi de doar zece ani! Când au auzit că o femeie care suferea de demenţă a plecat de acasă şi nu s-a mai întors, cei cinci prieteni au decis să o găsească. Iar surprinzător au reuşit! Chiar dacă pe parcursul căutării s-au accidentat.
Vineri, 04.10.2019, 14:12O bătrână din California dată dispărută a fost găsită datorită unui grup de detectivi de doar zece ani! Când au auzit că o femeie care suferea de demenţă a plecat de acasă şi nu s-a mai întors, cei cinci prieteni au decis să o...
Vineri, 04.10.2019, 13:57Un adolescent în vârstă de 16 ani din municipiul Vulcan, judeţul Hunedoara, a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce şi-a violat sora în vârstă de zece ani. Poliţiştii au fost sesizaţi de mama celor doi minori.
Duminica, 25.08.2019, 14:10600.000 de locuri de muncă vor resimţi impactul noilor tehnologii în România. Pentru menţinerea, respectiv crearea lor fiind necesară o strategie în domeniile inovării şi digitalizării.
Marti, 02.07.2019, 14:50Povestea lui David Radu este una despre pasiune, performanță, dorință și idealuri. Nu este vorba despre un om matur, așa cum s-ar putea crede, ci despre un copil de zece ani, care, după ce a mutat primul pion de pe tabla de șah, în urmă cu patru ani, a știut că iubește acest sport.
Luni, 12.11.2018, 13:58Pe Mirabela Dauer și Raoul îi leagă o prietenie de peste zece ani. Cei doi artiști ne dezvăluie secretul unei relații frumoase .
Imagini de colecţie cu Nicole Cherry în urmă cu zece ani în platoul de la Neatza cu Răzvan şi Dani
Imagini de colecţie cu Nicole Cherry în urmă cu zece ani în platoul de la Neatza cu Răzvan şi Dani
El este Alex, vine din județul Neamț și are haină pe care stă scris numele lui. În zece ani de viață, atât cât are până acum a făcut pește, piureuri de morcovi, rață cu sos de portocale, asta după ce, când era el mai mic, pe la cinci ani, a început cu o plăcintă cu mere.
S-a împlinit un deceniu de la dispariţia Elodiei, dar nici în ziua de azi nu s-a elucidat misterul! Timp de 5 ani, a fost căutată prin Interpol prin 190 de state. Asta după ce poliţiştii români au scotocit prin toată ţara. Cum nu s-a găsit cadavrul, nu există nici mormânt unde să se poată aprinde o lumânare.
Miercuri, 30.08.2017, 22:29S-a împlinit un deceniu de la dispariţia Elodiei, dar nici în ziua de azi nu s-a elucidat misterul! Timp de 5 ani, a fost căutată prin Interpol prin 190 de state. Asta după ce poliţiştii români au scotocit prin toată ţara. Cum nu s-a găsit...
Marti, 29.08.2017, 16:32La doar zece ani, un copil din Bacău este târât prin tribunale în două procese pentru datoriile tatălui mort. O judecătoare şi un procuror îi cer băieţelului de clasa a patra o mie de euro şi peste 20 de mii de lei, bani pe care tatăl...
Miercuri, 25.01.2017, 19:16Un copil de zece ani a fost la un pas de moarte după ce a căzut într-o fântână adâncă de 16 metri, fără capac şi acoperită de nămeţi. Gabriel se juca în curtea unor vecini, fără să ştie că sub zăpadă era o capcană periculoasă
Marti, 17.01.2017, 19:33Al doilea caz de infectare cu virusul Zika a fost confirmat în România, la un băiat de 10 ani care locuieşte cu familia în Guyana Franceză de aproape doi ani şi a venit în vizită la rude, a anunţat, miercuri, Ministerul Sănătăţii.
Miercuri, 20.07.2016, 10:49Un bărbat a trăit speritura vieții atunci când s-a trezit într-un salon de spital, fără să știe ce i s-a întâmplat.
Luni, 19.01.2015, 15:00Un băiețel din Sacramento, California, în vârstă de 10 ani, s-a născut cu o inteligență ieșită din comun. Tanishq Abraham a devenit cunoscut pentru prima dată la vârsta de numai patru ani, când a devenit membru MENSA.
Vineri, 13.06.2014, 09:28Astăzi de împlineşte un deceniu de la tragedia de la Mihăileşti, în care au murit 18 oameni. Antena 1 a pierdut atunci doi colegi.
Sambata, 24.05.2014, 19:20Metode sa va intineriti creierul cu zece ani
Miercuri, 04.09.2013, 15:12O atmosfera emotionanta a domnit la Cleveland, unde.doua din cele trei femei tinute prizoniere intr-o pivnita, timp de zece ani, au revenit acasa. Ele nu se simt, inca, in stare sa dea declaratii presei iar familiile au rugat sa li se respecte...
Joi, 09.05.2013, 14:19Simona Gherghe aniverseaza, chiar in prima zi de Paste, zece ani alaturi de Antena 1, o perioada in care a raspuns cu profesionalism tuturor provocarilor pe care meseria de jurnalist le aduce in fiecare zi. In cei zece ani, Simona le-a fost aproape de telespectatorilor, mai intai din postura de editor- prezentator al Observatorului si, mai apoi, aceea de moderatoare a emisiunii Acces Direct.
Miercuri, 11.04.2012, 00:00Denisa si Raluca Tanase au implinit 10 ani de cantat impreuna si stat pe drumuri.
Joi, 21.10.2010, 00:00