Antena Căutare

Asia Express, 3 noiembrie 2021. Maria Speranța a țipat de durere la spa. Ce s-a întâmplat cu ea și Adriana Trandafir la probă

Adriana Trandafir și Maria Speranța au plecat într-o cursă contracronometru pentru a rămâne în competiția de pe Drumul Împăraților. Ultima zi din Georgia a venit cu câteva probe dificile, care le-au pus nervii la încercare celor trei echipe.

Maria Speranța & Adriana Trandafir, Cosmin & Eliza Natanticu, Patrizia Paglieri & Francesco sunt cele trei echipe care au intrat în Cursa pentru Ultima Șansă din etapa șapte a competiție. Concurenții au trecut rapid peste prima probă în care au avut de memorat câteva imagini, însă cea de-a două misiune a fost o adevărată provocare.

Cuplurile de vedete au ajuns într-un centru spa, unde au fost nevoite să reproducă fotografiile din plic. Acestea au avut parte de tensiuni încă de când au ajuns la destinație, mai ales Adriana Trandafir și Maria Speranța.

Pentru a reproduce prima imagine, concurenții au fost nevoiți să se urce în spatele coechipierului său: "M-am urcat în spatele copilului, ce să fac acuma."

Care este motivul pentru care Maria Speranța a țipat de durere la spa

Cea de doua poziție în care trebuie să se fotografieze le-a dat mari bătăi de cap Adrianei Trandafir și fiicei sale. Actrița s-a urcat pe spatele Mariei Speranța cu picioarele, însă un moment de neatenție a dus la o "accidentare".

Tânăra a țipat de durere atunci când mama sa a încercat să se dea jos de pe ea. Sunetul s-a auzit în toată încăpere și i-a îngrijorat pe soții Natanticu, dar și pe bărbatul care s-a oferit să le facă pozele.

"Ce ai, mă?", a întrebat-o Adriana Trandafir.

Citește și: Asia Express, 12 octombrie 2021. Adriana Trandafir și Maria Speranța, probleme cu poliția pe străzile Turciei: „Începe nebunia”

"Ți-ai lăsat toată greutatea pe un singur picior, pe călcâi. Am înnebunit acolo, îmi venea să mă întind de durere, dar am zis că nu e momentul", a spus Maria Speranța.

Deși a avut dureri groaznice, tânăra a continuat să reproducă și cea de-a treia poză alături de mama sa. Tensiunile au început să apară la scurt timp după ce Adriana Trandafir i-a dezvăluit că nu înțelege cum trebuie să stea.

"Nu mai țipa la mine! Nu înțeleg!", i-a spus actrița.

Nervii celor două au fost "întinși la maxim", însă au reușit să depășească momentele dificile.

Tot ce trebuie să știi despre sezonul 4 Asia Express - Drumul Împăraților

Sezonul 4 al emisiunii Asia Express este supranummit Drumul Împăraților și le duce pe cele nouă echipe într-o aventură de senzație în Turcia, Georgia, Iordania și Israel, punctul decisiv al cursei.

Irina Fodor, prezentatoarea Asia Express, îi coordonează și le este alături concurenților în cel mai spectaculos reality show al toamnei. Alături de ea pe Drumul Împăraților sunt Oase și Marius Damian, cei care le aduc telespectatorilor Antena 1 cele mai spectaculoase povești din locurile pe care cele nouă echipe le străbat.

Lidia Buble și sora ei, Estera, Connect-R și Shift, Mihai și Elwira Petre, Patrizia Paglieri și fiul ei, Francesco, Cosmin Natanticu și soția lui Eliza, Alexandra Ungureanu alături de mama ei, Cuza și Emy de la Noaptea Târziu, Adriana Trandafir și fiica ei, Maria Speranța și Lorelei și Zarug, două nume celebre în zona digital sunt cele nouă echipe care au plecat în aventura vieții lor.

Citește și: Asia Express, 17 octombrie 2021. Mihai Petre, dezvăluire neașteptată din trecutul său. Adriana Trandafir, „la cuțite” cu fiica sa

Cei 8 luptă pentru premiul final, în valoare de 30.000 de Euro, în cel de-al patrulea sezon Asia Express.

Solicitant și presărat cu situații neprevăzute, show-ul toamnei prezintă publicului și imagini de culise, disponibile în mediul online. "Jurnal de Asia" este o mini-serie de episoade making of în care fanii Asia Express au șansa să vadă cum se construiește un show de anvergura acestuia. Susținut de Superbet, "Jurnal de Asia" aduce în fiecare miercuri episoade exclusive pe a1.ro și Antena PLAY.

În plus, pentru a înțelege trăirile concurenților și motivațiile lor, Emi și Cuza de la Noaptea Târziu au gândit formatul "Asia mai târziu", show disponibil integral și exclusiv pe Antena PLAY. Împreună cu invitați din actualul sezon, dar și participanți care au spus anterior "da" provcării Asia Express, cei doi iau la puricat evenimentele și aventurile din show.

Asia Express, 3 noiembrie. Ce echipe au intrat la Cursa pentru Ultima Șansă din etapa șapte. Cine riscă eliminarea din c... Asia Express, 3 noiembrie 2021. Cosmin Natanticu s-a accidentat în timp ce făcea pâine. Ce reacție neașteptată a avut co...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Concurenții de la Asia Express ajung la Templul lui Confucius! Emisiunea a fost lider de audiență Ce surprize aduce ediția de azi
Concurenții de la Asia Express ajung la Templul lui Confucius! Emisiunea a fost lider de audiență Ce surprize...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce vezi diseară, 27 octombrie, la Asia Express. Maurice Munteanu, dorință surprinzătoare la festivalul nocturn
Ce vezi diseară, 27 octombrie, la Asia Express. Maurice Munteanu, dorință surprinzătoare la festivalul nocturn
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei ochi!”
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un apel: „Să le dea copiilor!”
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor“
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi... BZI
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x