Antena Căutare

Asia Express, 12 octombrie 2021. Adriana Trandafir și Maria Speranța, probleme cu poliția pe străzile Turciei: „Începe nebunia”

În ediția 16 de Asia Express concurenții au luptat pentru imunitate, însă doar o echipă a obținut-o, iar ceilalți au fost nevoiți să-și caute cazare.

Mihai și Elwira Petre au ajuns primii la imunitate și au primit astfel cazare la hotel, fiind scutiți astfel de povara căutării unei cazări. Din păcate, celelalte perechi au primit vestea de la Irina Fodor că trebuie să-și caute cazare, așa că au pornit pe străzi în speranța că vor întâlni localnici cu suflet bun.

Adriana Trandafir și Maria Speranța au avut parte de clipe dificile în timp ce își căutau un loc de dormit.

Maria Speranța și Adriana Trandafir, peripeții în căutarea cazării la Asia Express: „Au înțeles că mi-am pierdut mama”

Unul dintre oamenii pe care cele două i-au întrebat dacă le poate ajuta nu a înțeles exact care era situația și a sunat la poliție.

Astfel, Maria Speranța a fost pusă în situația de a vorbi cu un polițist la telefon, pe care a trebuit să-l convingă că nu s-a pierdut de mama ei, ci că se află într-o competiție:

„Omul a început să dea telefoane. La un moment dat mi-a dat pe cineva la telefon. Era cineva de la poliție. Mi-a pus niște întrebări: Dar cum ați ajuns aici. Tot ce au înțeles ei este că eu sunt singură, că mi-am pierdut mama și că n-am bani”, a explicat Maria Speranța.

Citește și: Asia Express, 10 octombrie 2021. Adriana Trandafir i-a declarat „război” lui Zarug. Ce a făcut acesta ca s-o scoată din joc

Ulterior, a venit un echipaj de poliție: „Începe nebunia”, au spus cele două.

În cele din urmă, Adriana și Maria Speranța au plecat de lângă polițiștii care nu le-au mai oferit atenție.

Citește și: Asia Express, 5 octombrie 2021. Adriana Trandafir a izbucnit în lacrimi când a văzut-o pe fiica sa, Maria Speranța

Tot ce trebuie să știi despre sezonul 4 Asia Express – Drumul Împăraților

Sezonul 4 al emisiunii Asia Express este supranumit Drumul Împăraților și le duce pe cele nouă echipe într-o aventură de senzație în Turcia, Georgia, Iordania și Israel, punctul decisiv al cursei.

Irina Fodor, prezentatoarea Asia Express, îi coordonează și le este alături concurenților în cel mai spectaculos reality show al toamnei. Alături de ea pe Drumul Împăraților sunt Oase și Marius Damian, cei care le aduc telespectatorilor Antena 1 cele mai spectaculoase povești din locurile pe care cele nouă echipe le străbat.

Citește și: Asia Express, 26 septembrie 2021. Irina Fodor a anunțat cine a câștigat amuleta și ce „cadou” a pregătit. Reacțiile concurenților

Lidia Buble și sora ei, Estera, Connect-R și Shift, Mihai și Elwira Petre, Patrizia Paglieri și fiul ei, Francesco, Cosmin Natanticu și soția lui Eliza, Alexandra Ungureanu alături de mama ei, Cuza și Emy de la Noaptea Târziu, Adriana Trandafir și fiica ei, Maria Speranța și Lorelei și Zarug, două nume celebre în zona digital sunt cele nouă echipe care au plecat în aventura vieții lor.

Echipele luptă pentru premiul final, în valoare de 30.000 de Euro, în cel de-al patrulea sezon Asia Express.

Citește și: Asia Express, 11 octombrie 2021. Eliza Natanticu a dansat de fericire. Ce ajutor a primit în cursa pentru Imunitate: „Zâna bună”

Solicitant și presărat cu situații neprevăzute, show-ul toamnei prezintă publicului și imagini de culise, disponibile în mediul online. . "Jurnal de Asia" este o mini-serie de episoade making of în care fanii Asia Express au șansa să vadă cum se construiește un show de anvergura acestuia. Susținut de Superbet, "Jurnal de Asia" aduce în fiecare miercuri episoade exclusive pe a1.ro și AntenaPLAY.

În plus, pentru a înțelege trăirile concurenților și motivațiile lor, Emi și Cuza de la Noaptea Târziu au gândit formatul "Asia mai târziu", show disponibil ", integral și exclusiv pe AntenaPLAY. Împreună cu invitați din actualul sezon, dar și participanți care au spus anterior "da" provcării Asia Express, cei doi iau la puricat evenimentele și aventurile din show.

Asia Express, 12 octombrie 2021. Cine a câștigat Imunitatea în ediția 16 de pe Drumul Împăraților... Asia Express, 13 octombrie 2021. Zarug, cuvinte dure la adresa Adrianei Trandafir. Ce a dezvăluit...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Valerie Lungu a fost cerută în căsătorie. Primele imagini cu inelul de logodna al concurentei de la de la Asia Express 2026
Valerie Lungu a fost cerută în căsătorie. Primele imagini cu inelul de logodna al concurentei de la de la Asia...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Primele imagini cu Mirela Vaida, după revenirea de la Asia Express! Cum s-a schimbat și ce anunț important a făcut
Primele imagini cu Mirela Vaida, după revenirea de la Asia Express! Cum s-a schimbat și ce anunț important a făcut
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar AntenaSport
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de omul de afaceri Dorin Mateiu, de la Wimbledon: „Nu aș putea să fiu...”
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de... Elle
Alina Pop a cedat, după ce a fost bătută! Tiktokerița a izbucnit în lacrimi: „Eu am fost geloasă”
Alina Pop a cedat, după ce a fost bătută! Tiktokerița a izbucnit în lacrimi: „Eu am fost geloasă” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Viața într-unul din cele mai fierbinți orașe din lume. Oamenii dorm pe peroanele de piatră din gări, pentru că în case nu se poate sta
Viața într-unul din cele mai fierbinți orașe din lume. Oamenii dorm pe peroanele de piatră din gări, pentru că... Antena3.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată useit
PSD prezintă soluțiile deblocării crizei politice: „Este nevoie de un pact național!”
PSD prezintă soluțiile deblocării crizei politice: „Este nevoie de un pact național!” BZI
Litoralul, lăsat pe întuneric, în vârf de sezon: Hoteluri fără lumină și fără bucătării funcționale, din cauza penelor de curent
Litoralul, lăsat pe întuneric, în vârf de sezon: Hoteluri fără lumină și fără bucătării funcționale, din... Jurnalul
Performanță uriașă pentru România! Rareș Cojoc și Andreea Matei au scris din nou istorie în China
Performanță uriașă pentru România! Rareș Cojoc și Andreea Matei au scris din nou istorie în China Kudika
Ce să ai în portofel de Sfântul Ilie pentru noroc și belșug
Ce să ai în portofel de Sfântul Ilie pentru noroc și belșug Redactia.ro
Șoseaua care a inspirat
Șoseaua care a inspirat "Baltagul", redescoperită de turiști. Cât costă o vacanță pe Drumul Talienilor Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce se întâmplă când lași copilul să ia decizii singur?
Ce se întâmplă când lași copilul să ia decizii singur? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x