Jumătate carne şi jumătate aditivi. Aceasta este compoziţia conservelor pe care le găsiţi în comerţ. Trei sferturi dintre conservele din magazine sunt extrem de dăunătoare organismului, chiar şi atunci când sunt consumate în cantităţi mici. Cei de la Asociaţia pentru protecţia Consumatorilor au analizat ingredientele acestor cutii pline de chimicale şi trag un semnal de alarmă, pentru a le exclude din meniu
Cantitatea de carne care se găseşte în conservele de carne este simbolică. Ingredientele de bază sunt, de fapt, substituenţii.
Etichetele acestor alimente care rezistă luni întregi pe rafturi arată mai ceva ca o filă din manualul de chimie. Un singur produs conţine şi câte 9 aditivi alimentari periculoşi. O combinaţie toxică pentru organism.
Consumul acestor alimente favorizeazăi apariţia unor afecţiuni serioase şi creşte evoluţia afecţiunilor deja prezente. Unele dintre ele pot apărea chiar şi în cazul unui consum scăzut.