Antena Căutare

Băiatul de 16 ani din Timişoara şi colega sa de clasă, diagnosticaţi cu coronavirus, nu au simptome şi au o stare bună; pacienţii internaţi la Iaşi şi la Cluj au o stare de sănătate ameliorată faţă de momentul internării

Starea de sănătate a tinerilor de 16 ani internaţi la Timişoara diagnosticaţi cu coronavirus este bună, neavând simptome, iar pacienţii internaţi la Iaşi şi Cluj - Napoca prezintă o stare de sănătate ameliorată faţă de momentul internării, anunţă Grupul de Comunicare Strategică, care precizează că în carantină instituţionalizată sunt 21 de persoane pentru care se fac verificări, iar alte 12158 persoane sunt în izolare la domiciliu şi sub monitorizare medicală. Joi au ieşit din carantină instituţionalizată 14 persoane, ale căror teste au fost negative la infectarea cu virusul COVID – 19.

”Până astăzi, 6 martie, la nivel naţional au fost confirmate 7 cazuri de cetăţeni infectaţi cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cei 7 cetăţeni care au contactat virusul, 3 sunt declaraţi vindecaţi. Unul a fost externat, iar ceilalţi doi rămân, momentan, sub observaţie medicală, în spital, conform deciziei medicilor din Timişoara. Cei 4 pacienţi care sunt încă purtători ai virusului sunt internaţi în unităţi medicale din Timişoara, Cluj-Napoca şi Iaşi. Starea de sănătate a tinerilor de 16 ani internaţi la Timişoara este bună, neavând simptome. Pacienţii internaţi la Iaşi şi Cluj - Napoca prezintă o stare de sănătate ameliorată faţă de momentul internării în spital”, anunţă vineri Grupul de comunicare strategică.

De asemenea, un cetăţean român a fost depistat pozitiv cu virusul COVID – 19 (coronavirus) pe teritoriul Italiei. Potrivit autorităţilor italiene, femeia a contactat o formă uşoară, este în stare bună şi a fost plasată în carantină la domiciliu.

Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 21 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 12158 persoane sunt în izolare la domiciliu şi sub monitorizare medicală. Aşadar, în cursul zilei de joi au ieşit din carantină instituţionalizată 14 persoane, ale căror teste au fost negative la infectarea cu virusul COVID – 19 (coronavirus).

Joi au fost înregistrate 96 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 1086 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Articolul continuă după reclamă

”Le reamintim cetăţenilor să ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE. De asemenea, cetăţenii români din străinătate pot solicita informaţii despre prevenirea şi combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20”,se arată într-un comunicat al Grupului de comunicare strategică.

Autorităţile au confirmat joi seară, al şaptelea caz de infectare cu noul coronavirus în România, la o adolescentă de 16 ani, colegă de clasă cu elevul de 16 ani din Timişoara diagnosticat cu o zi în urmă. Tânăra a fost transferată la spitalul Victor Babeş din Timişoara. Restul probelor prelevate au ieşit negative.

Pacienţii din Cluj şi de la Iaşi sunt doi bărbaţi, pacientul din Cluj fiind printre primele cazuri depistate în România. Pacientul internat la Iaşi este un bărbat de 71 de ani, întors din Italia, care are şi o afecţiune cronică.

O femeie de 38 de ani şi un bărbat de 47 de ani din Timişoara au fost declaraţi vindecaţi încă de joi.

Primul caz de coronavirus din România, un tânăr din Gorj, a fost declarat vindecat, fiind externat.

Sursa : news.ro

Cea mai puternică rugăciune pe care trebuie să o spui în postul Paștelui, ca să îți meargă bine tot restul anului! Alung... Părintele Arsenie Boca a prezis pandemia de coronavirus: „Va veni vremea când ar dori să se întoarcă şi n-or mai putea”...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Chef Samuel și Roxana Blenche, o nouă provocare în bucătărie! Ce rețete au de gătit pentru Valentin Sanfira Sambata, 01.03.2025, 15:15
Citește și
Cât va costa carnea de miel pentru Paşte în 2025. Clienţii au început deja să își rezerve mielul dorit
Relațiile se îmbunătățesc pentru aceste zodii între 17 și 23 martie 2025. Cine sunt nativii care își vor... Catine.ro
Rezultate Loto 13 martie. Report la Loto 6/49 de peste 5,24 milioane de euro. Ce premii sunt în joc pentru tragerile...
Gökçe Bahadır spune: „Căsnicia nu ucide dragostea”. Actrița vorbește despre relația cu Emir Ersoy Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Meghan Markle, pusă la zid de tatăl ei. Motivul pentru care soția prințului Harry e atacată Libertatea.ro
Investițiile în care să te refugiezi cu banii, înainte de criza ce pândește România.... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Lidia Buble, momente dificile în familie! Nepotul ei de doar cinci luni a fost operat pentru a treia oară. Cum se... Elle
Eclipsă de Lună în Fecioară, în noaptea dintre 13 martie și 14 martie! Patru zodii vor fi cele mai afectate Spynews.ro
Carmen Harra vorbește despre surpriza de la alegeri: „O femeie apare în prim plan!“ BZI
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Hummus cu usturoi copt. Rețeta unui preparat cremos și aromat HelloTaste.ro
În 1989, o femeie a dispărut misterios și nimeni n-a mai auzit de ea până acum. Fiica ei este copleșită: Nu... Antena3.ro
Ce distanță a parcurs Stația Spațială Internațională de la lansare. Puțini știu la ce număr fantastic de... useit
Horoscopul zilei de 15 martie 2025. Taurii trebuie să nu mai fie atât de analitici. Află ce se întâmplă cu... Catine
Ordonanța Trenuleț blochează producția de elicoptere românești Jurnalul
Portalul Eclipselor 14-29 Martie: Transformări karmice, revelații și semințele unui nou destin Kudika
Ce salariu are un lucrător depozit la Lidl. Venitul lunar este completat de mai multe beneficii speciale pentru... Playtech
Cum s-a transformat Laura Vicol dupa 10 zile in arest. Blonda intotdeauna aranjata, de nerecunoscut: «Cearcane... Redactia.ro
Cel mai scump teren vândut de RA-APPS. Are vedere spre vilele prezidenţiale din Primăverii Observator
Leacuri bătrânești pentru anxietate. Tratamente naturiste care previn atacurile de panică MediCOOL
Pljeskavica. Cum să faci acasă chiftele ca la sârbi HelloTaste
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces ProSport
Câte clase are, de fapt, „STEGARUL DAC”. Ce părere are despre școală, în general Gandul
Gigi Becali și-a dat demisia din AUR 😲 'Primele declarații: George Simion a făcut o GREȘEALĂ mare!' CanCan
Trucuri pentru a-ți face copilul să se miște mai mult. Care sunt sfaturile specialiștilor în parenting DeParinti
Sabrina Carpenter s-a îmbolnăvit în timpul turneului. Cântăreața a postat o poză fără machiaj și le-a... ZUTV
Donald Trump nu poate conduce mașina Tesla pe care tocmai a cumpărat-o. Care e motivul surprinzător UseIT
Mâncare de praz cu măsline. Un preparat simplu, gustos și de post Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x