Antena Căutare

Cristi Borcea a fost eliberat condiționat! Fostul finanțator al lui Dinamo, ultimul ieșit din ”Dosarul Transferurilor”

Ultimul ”component” din ”Dosarul Transferurilor”, Cristian Borcea, va fi eliberat din închisoare. Tribunalul Ilfov a decis, azi, eliberarea condiționată din închisoare a fostului finanţator al clubului Dinamo

Borcea a fost condamnat la 6 ani și 4 luni în ”Dosarul Transferurilor”, în martie 2014. Magistrații au decis că Borcea poate fi eliberat, după ce a scris mai multe cărți și a muncit în închisoare.

”În baza art. 425 ind. 1 alin. 7 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală admite contestaţia formulată de contestatorul - petent Borcea Cristian împotriva sentinţei penale nr. 1324 din data de 02.05.2018 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul penal nr. 8622/4/2018. Desfiinţează sentinţa atacată şi, rejudecând cauza: În temeiul art. 587 alin. 1 Cpp raportat la art. 59 C.pen.1969 şi cu aplicarea art. 5 NCP admite cererea de liberare condiţionată formulată de petentul - condamnat Borcea Cristian (date). Dispune liberarea condiţionată a petentului - condamnat de sub puterea MEPI nr. 429/2014 emis de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală în baza sentinţei penale nr. 238/2012 ...", se precizează în sentinţă.

În urmă cu 4 ani, Borcea a fost condamnat la închisoare alături de Ioan şi Victor Becali, George Copos, Gică Popescu, Mihai Stoica, Gigi Neţoiu şi Jean Pădureanu. În acest dosar, toţi ceilalţi au fost eliberaţi condiţionat, iar Jean Pădureanu a decedat după ce a ieşit din penitenciar.

Iată sentințele date de Instanță în 2014:

George Copos - 3 ani şi 8 luni cu executare
Mihai Stoica - 3 ani şi 6 luni cu executare
Cristi Borcea - 6 ani şi 4 luni cu executare
Ioan Becali - 6 ani şi 4 luni cu executare
Victor Becali - 4 ani şi 8 luni cu executare
Jean Pădureanu - 3 ani şi 4 luni cu executare
Gică Popescu - 3 ani, o lună şi 10 zile cu executare
Gigi Neţoiu - 3 ani şi 4 luni cu executare

OFICIAL: Transfer surpriză în Liga 1. Dinamo se întărește cu un jucător din provincie... Wimbledon 2018, ziua 1! Cîrstea, Dulgheru și Buzărnescu, calificate, Begu și Ruse, eliminate din primul tur la Londra...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x