La începutul anului, autorităţile au promis 180 de kilometri de autostradă pentru finalul lui 2019. Pentru că previziunile erau prea optimiste, câteva luni mai târziu, ministrul Transporturilor a vorbit despre100 de kilometri de şosea de mare viteză. Mai sunt două luni până se încheie anul şi au fost daţi în folosinţă doar 22 de kilometri.
Mai exact, pe lângă cei 22 de kilometri ai Autostrăzii Lugoj Deva pe care se circulă deja, se mai află în construcţie un lot 21 de kilometri, cu probleme tehnice, cinci kilometri de drum între Biharia şi Borş şi șapte kilometri cu profil de autostradă ai variantei de ocolire a Bacăului. Adică 33 de kilometri care ar putea fi daţi în folosinţă în acest an, potrivit CNAIR.
Din cei aproape 830 de kilometri de şosea de mare viteză - câţi are România în prezent, fiecărui cetăţean i-ar reveni, atenţie, 4,2 centimetri de autostradă. Prin comparaţie, unui bulgar i-ar reveni aproximativ 10 centimetri, în timp ce spaniolii sunt campioni la capitolul infrastructură. Fiecărui cetăţean îi revin cam 35 de centimetri de autostradă, la o populaţie de aproximativ 45 de milioane de locuitori.
Nici pe autostrăzile deschise deja nu se circulă mai bine. Pe A3 nu există nici acum benzinării sau spaţii de parcare, la şase ani de la inaugurare, iar pe Autostrada Soarelui se circulă cu restricţii din cauza lucrărilor de modernizare.
Mai multe detalii sunt disponibile în clipul de mai sus din „Observator”.
Scandal la un spital din Iași, după ce doi bebeluși gemeni au murit! Familia acuză cadrele medicale! „Au evitat să spună... Accident! Trei minori au ajuns de urgență la spital! Cei mici au fost loviți de o dubă în timp ce traversau strada...