Antena Căutare

Cazul bebelușului sufocat de mamă, în somn, învăluit în mister. Cum ar fi putut fi evitată tragedia 

Moarte misterioasă într-un hotel din centrul oraşului Iaşi. O tânără mamă, soţia unui deputat din Republica Moldova, şi-ar fi sufocat din greşeală bebeluşul de doar şase luni. Femeia ar fi dormit peste el, spun surse din anchetă. Chiar politicianul milionar, care era cu ei în cameră, a alertat Poliţia. Cazul suspect are detalii cu puternic impact emoţional şi naşte deja controverse.

Familia deputatului moldovean ar fi ajuns ieri la Iaşi şi a rămas peste noapte la un hotel de lux din oraş. În jurul orei 4 dimineaţa, autorităţile au aflat despre tragedia din camera politicianului.

Cei doi soţi şi copilul lor erau cazaţi la acest hotel din centrul Iaşiului. Tatăl a fost cel care a sunat în această dimineaţă la 112 să anunţe că bebeluşul nu mai respiră.

”În dispecerat, a fost primit un apel de la un tătic disperat. Am trimis ambulanţa pentru că era cea mai apropiată echipă cu medic, a fost acolo şi, din câte am înţeles, a constatat că bebeluşul era decedat.”, a declarat Diana Cimpoeșu, medic șef UPU SMURD.

O femeie şi-a sufocat din greşeală bebeluşul, într-un hotel din Iaşi. Tatăl copilului ar fi un deputat cunoscut

Copilul avea doar şase luni şi a dormit în patul părinţilor. Surse din anchetă susţin că tânăra mamă în vârstă de 35 de ani, fiica unui important om de afaceri de peste Prut, le-ar fi spus poliţiştilor că, în somn, s-ar fi aşezat din greşeală peste bebeluş şi l-a sufocat.

”A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, iar cercetările continuă, bineînţeles dispunându-se şi efectuarea unei necropsii medico-legale.”, a declarat Beatric Romanescu, purtător de cuvânt IPJ Iași.

Tatăl are 44 de ani şi este deputat în Parlamentul Republicii Moldova încă din anul 2009. Este cunoscut şi pentru averea sa. Politicianul deţine două apartamente şi o casă în Chişinău, cel puţin două maşini şi nu mai puţin de 17 terenuri agricole. Familia administrează şi mai multe companii, scrie presa din Moldova. Deocamdată, nu se ştie ce făcea la Iaşi.

Ea e mama care și-a sufocat copilul în vârstă de șase luni. Prima reacție a tatălui, un deputat cunoscut: ”Vă rog să mă înțelegeți!”

Moartea misterioasă a bebeluşului ridică mai multe semne de întrebare. Iar medicii pediatri vin cu sfaturi pentru ca astfel de tragedii să fie evitate. În primul rând, NU este recomandat ca bebeluşul să doarmă între părinţi, ci pe partea mamei care va sta în poziţie ghemuită, ca să protejeze copilul.

”Nici mama, nici tatăl, nu trebuie să fie consumatori de băuturi alcoolice sau de alte excitante sau sedative sau somnifere, sau medicaţie analgezică, care să le producă un somn mult prea profund.”, a declarat Mihaela Balgradean, medic pediatru.

În plus, în apropierea bebeluşului nu ar trebui să existe pături, perne sau jucării pe care să le poată prinde. Trupul copilului sufocat va fi supus unei necropsii care va stabili cauza exactă a morţii. Părinţi vor fi audiaţi.

Rezultatele Loto 6/49 de duminică, 16 februarie. Iată care sunt numerele extrase... Apariție neașteptată pe străzile din Sinaia. Momentul în care o turmă de mistreți se plimbă prin stațiune, în mijlocul z...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Power Couple România, 12 februarie 2025. Cum s-au descurcat Cesima și Theo Zeciu la proba cuplurilor: Iubitul meu bombardier
Power Couple România, 12 februarie 2025. Cum s-au descurcat Cesima și Theo Zeciu la proba cuplurilor: Iubitul meu bombardier Miercuri, 12.02.2025, 21:15
Un 2025 de excepție! Vezi acum
Citește și
Ministerul Muncii a recunoscut o nouă meserie în România. Ce presupune aceasta, ce responsabilitate include: „E un moment istoric”
Ministerul Muncii a recunoscut o nouă meserie în România. Ce presupune aceasta, ce responsabilitate include: „E...
Tacos cu carne de vită și avocado. Un preparat emblematic al bucătăriei mexicane
Tacos cu carne de vită și avocado. Un preparat emblematic al bucătăriei mexicane Catine.ro
Care este jobul plătit cu aproape 4000 de euro net la Casa Națională de Asigurări de Sănătate. De ce renunță angajații la el
Care este jobul plătit cu aproape 4000 de euro net la Casa Națională de Asigurări de Sănătate. De ce renunță...
Murat Yıldırım și Hande Doğandemir urmează să joace rolurile principale într-o nouă producție turcească. Despre ce este vorba
Murat Yıldırım și Hande Doğandemir urmează să joace rolurile principale într-o nouă producție turcească.... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Donald Trump va încheia cu Vladimir Putin un acord de pace în Ucraina „care va șoca mulți oameni”, anunță vicepreședintele american JD Vance
Donald Trump va încheia cu Vladimir Putin un acord de pace în Ucraina „care va șoca mulți oameni”, anunță... Libertatea.ro
De ce s-au consumat atât de repede rezervele de gaz ale României anul acesta. Cele două probleme mari de fond care umflă facturile românilor
De ce s-au consumat atât de repede rezervele de gaz ale României anul acesta. Cele două... Ziare.com
Ion Ţiriac a dezvăluit care a fost marea lui obsesie: „Eram disperat după ea!”. Vis spulberat în doar 90 de secunde
Ion Ţiriac a dezvăluit care a fost marea lui obsesie: „Eram disperat după ea!”. Vis spulberat în doar... AntenaSport
Vlăduța Lupău, mesaj special pentru soțul ei de ziua lui de naștere. Ce imagine inedită a publicat artista: „Să nu uităm de unde am început”
Vlăduța Lupău, mesaj special pentru soțul ei de ziua lui de naștere. Ce imagine inedită a publicat artista:... Elle
Cătălin Botezatu și-a cumpărat penthouse în Dubai. Cum arată locuința designerului vestimentar / FOtO
Cătălin Botezatu și-a cumpărat penthouse în Dubai. Cum arată locuința designerului vestimentar / FOtO Spynews.ro
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele interimar al României
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele interimar al României BZI
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin Burescu
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin Burescu BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde HelloTaste.ro
Kanye West şi Bianca Censori s-ar fi despărţit după apariţia de la Premiile Grammy. Ar urma să depună actele de divorţ
Kanye West şi Bianca Censori s-ar fi despărţit după apariţia de la Premiile Grammy. Ar urma să depună actele... Antena3.ro
Elon Musk a concediat, rechemat și dat afară iar angajați guvernamentali. Cum s-a ajuns la această situație
Elon Musk a concediat, rechemat și dat afară iar angajați guvernamentali. Cum s-a ajuns la această situație useit
Horoscopul zilei de 13 februarie 2025. Berbecii sunt sfătuiți să renunțe la trecut. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 13 februarie 2025. Berbecii sunt sfătuiți să renunțe la trecut. Află ce se întâmplă cu... Catine
Unde-l cazează Ciolacu pe Iohannis? Nu e nici Aviatorilor 86, nici Vila Lac 2
Unde-l cazează Ciolacu pe Iohannis? Nu e nici Aviatorilor 86, nici Vila Lac 2 Jurnalul
Blestemul SS Californian: Nava care a ignorat strigătul de ajutor de pe Titanic a dispărut înghițită de ape
Blestemul SS Californian: Nava care a ignorat strigătul de ajutor de pe Titanic a dispărut înghițită de ape Kudika
Detalii îngrozitoare! De ce a obligat-o Kanye West pe Bianca Censori să se dezbrace în public? I-a zis ...
Detalii îngrozitoare! De ce a obligat-o Kanye West pe Bianca Censori să se dezbrace în public? I-a zis ... Playtech
Adevărul despre moartea subită a lui Dinu Gheorghe. Ce i s-a întâmplat, de fapt?
Adevărul despre moartea subită a lui Dinu Gheorghe. Ce i s-a întâmplat, de fapt? Redactia.ro
Un bărbat a cumpărat flori de 37.000 de lei de la o florărie din Cluj, ca să-și surprindă iubita de Valentine's Day
Un bărbat a cumpărat flori de 37.000 de lei de la o florărie din Cluj, ca să-și surprindă iubita de Valentine's... Observator
8 alimente care te îmbătrânesc prematur
8 alimente care te îmbătrânesc prematur MediCOOL
Tu cât de des schimbi tocătorul de plastic din bucătărie?  Semnul care îți arată că e momentul să o faci
Tu cât de des schimbi tocătorul de plastic din bucătărie? Semnul care îți arată că e momentul să o faci HelloTaste
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără ProSport
Aceste ZODII atrag bogăția și succesul fără niciun efort. Norocul se află de partea lor
Aceste ZODII atrag bogăția și succesul fără niciun efort. Norocul se află de partea lor Gandul
Produsul adorat de români în comunism care a reapărut în magazine. Costă doar 1.79 lei în Mega Image
Produsul adorat de români în comunism care a reapărut în magazine. Costă doar 1.79 lei în Mega Image CanCan
Care sunt cei mai grei ani în creșterea unui copil. Care sunt provocările cele mai mari
Care sunt cei mai grei ani în creșterea unui copil. Care sunt provocările cele mai mari DeParinti
John Legend a dezvăluit că s-ar putea muta înapoi în New York, după ce a fost martorul incendiilor „furioase” din Los Angeles
John Legend a dezvăluit că s-ar putea muta înapoi în New York, după ce a fost martorul incendiilor... ZUTV
Fenomenul ascuns în interiorul Pământului. Experții au descoperit ce se întâmplă în planeta noastră, de fapt
Fenomenul ascuns în interiorul Pământului. Experții au descoperit ce se întâmplă în planeta noastră, de fapt UseIT
Pleurotus pane în crustă crocantă. Gust intens și textură aurie, perfectă
Pleurotus pane în crustă crocantă. Gust intens și textură aurie, perfectă Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x