Antena Căutare

Ciech Soda România va lansa o propunere pentru construirea unei noi centrale termice la Râmnicu Vâlcea cu parteneri locali

Ciech Soda România, singurul producător de sodă calcinată din ţară, a anunţat vineri că a pregătit o ofertă pentru Consiliul Judeţean Vâlcea, CET Govora şi alţi parteneri locali, pentru a construi împreună o nouă centrală termică la Râmnicu Vâlcea.

Fabrica de sodă se află momentan în stand-by după suspendarea aprovizonării cu abur de către CET Govora, însă compania precizează că va continua demersurile pentru a găsi o soluţie sustenabilă pentru livrările de abur industrial.

”Întreaga comunitate poate beneficia de o astfel de cooperare, dacă toate părţile vor ajunge la acordul dorit. Totuşi, în cazul eşecului negocierilor, Ciech analizează alte câteva opţiuni disponibile în circumstanţele actuale, cum ar fi construirea propriei surse de abur sau menţinerea producţiei în standby pe termen lung”, arată compania într-un comunicat.

O nouă rundă de întâlniri va avea loc luni, 28 octombrie, între reprezentanţi ai Ciech şi ai Consiliului Judeţean pentru a discuta opţiunile unei centrale în cogenerare, care să fie sprijinită şi de autorităţi.

”Compania consideră că o cooperare cu autorităţile publice şi cu ceilalţi agenţi economici de pe platforma chimică va fi benefică pentru întreaga comunitate”, mai arată comunicatul.

Articolul continuă după reclamă

Totuşi, în cazul în care acest scenariu nu va beneficia de sprijin, Ciech Soda România ia în calcul varianta unui proiect propriu adaptat doar la necesităţile sale, iar o astfel de opţiune este în prezent în curs de analizare.

“Centrala în cogenerare are mai multe avantaje, printre care eficienţa energetică, un impact redus asupra mediului şi nu în ultimul rând faptul că poate răspunde nevoilor mai multor jucători industriali. Înainte de toate, ea trebuie să asigure livrarea de abur la un nivel optim, ceea ce înseamnă să îndeplinească anumite condiţii. În acest moment luăm în calcul diferite opţiuni. Desigur, în varianta unui parteneriat cu autorităţile şi ceilalţi actori economici ar putea fi rezolvată şi problema înlocuirii vechiului CET Govora, care este neperformant, însă acest lucru nu mai depinde de noi. Aburul de care are nevoie fabrica noastră este totodată un capital important în businessul cu energie în cogenerare de înaltă eficienţă şi putem constata că există interes şi din partea altor investitori care au început să ne bată la uşă”, a declarat Witold Urbanowski, directorul general al Ciech Soda România.

Fabrica de sodă este unul dintre cei mai mari consumatori de abur industrial din zonă, în condiţiile în care, înainte de a intra în stand-by, achiziţiona aproape 60% din energia termică (abur) produsă de CET Govora.

”Cum aburul reprezintă baza de funcţionare într-o centrală în cogenerare, un astfel de proiect va trebui să întrunească toate condiţiile tehnice pentru livrarea de abur cât mai eficient posibil”, spun reprezentanţii companiei.

Compania are unităţi proprii sau în colaborare cu parteneri locali în alte ţări ale grupului, precum Polonia sau Germania. O centrală nouă, foarte eficientă, ar putea asigura continuarea alimentării cu energie, la parametri optimi şi la un cost corect, nu doar pentru unul, ci pentru toţi operatorii de pe platforma chimică din Vâlcea.

Începând cu 18 septembrie, Ciech Soda România a fost nevoită să oprească activitatea şi să intre în stand-by, după ce alimentarea cu abur industrial a fabricii a fost suspendată în urma denunţării unilaterale a contractului de către unicul său furnizor, CET Govora.

”Iar noile condiţii solicitate de CET fac imposibilă continuarea activităţii la unitatea locală a CIECH. Unul dintre cei mai mari investitori polonezi din România, Ciech a înregistrat deja pierderi totale de peste 500 milioane lei în România, de când a preluat Uzinele Sodice Govora în 2006”, adaugă ei.

Singurul producător de sodă calcinată din ţară, Ciech Soda România este a doua cea mai mare companie privată în ceea ce priveşte veniturile şi al cincilea cel mai mare angajator privat din Vâlcea. Potrivit unui raport EY lansat în 16 septembrie, operaţiunile companiei susţineau, în total, la nivelul anului 2018, peste 4.400 de locuri de muncă. De asemenea, contribuie cu 445 milioane lei valoare adăugată la PIB-ul României.

Grupul Ciech, acţionarul majoritar al CSR, este un holding internaţional din industria chimică cu o prezenţă în peste 100 de ţări şi venituri în 2018 echivalente cu 1 miliard dolari. În 2014, majoritatea acţiunilor Ciech au fost achiziţionate de KI Chemistry, societate care aparţine de cea mai mare firmă de investiţii private poloneză, Kulczyk Investments.

Ciech Soda România, companie a Grupului Ciech, produce sodă calcinată şi silicat de sodiu şi a preluat Uzinele Sodice Govora în 2006.

Sursa : news.ro

Delgaz Grid, din Grupul E.ON, anunţă că a depistat peste 2.500 de cazuri de consum fraudulos de energie şi gaze. Pierder... Consiliul Concurenţei analizează preluarea Comoserv de către SNEF...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Chef Samuel și Roxana Blenche, o nouă provocare în bucătărie! Ce rețete au de gătit pentru Valentin Sanfira Sambata, 01.03.2025, 15:15
Citește și
(P) Cum poți să câștigi bani dintr-un hobby
Papricaș de ciuperci. Rețeta unui preparat cremos și aromat Catine.ro
Cât costă acum un apartament nou în Capitală. Interesul bucureștenilor pentru locuinţele noi a crescut
Actorul Hakan Kurtaş a vorbit deschis despre relația pe care o are cu tatăl său. Ce meserie are acesta Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Meghan Markle, pusă la zid de tatăl ei. Motivul pentru care soția prințului Harry e atacată Libertatea.ro
Investițiile în care să te refugiezi cu banii, înainte de criza ce pândește România.... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Imagini CONTROVERSATE din 2023 cu Bianca Censori au devenit acum virale. În ce ipostază indecentă a fost... Elle
Eclipsă de Lună în Fecioară, în noaptea dintre 13 martie și 14 martie! Patru zodii vor fi cele mai afectate Spynews.ro
Carmen Harra vorbește despre surpriza de la alegeri: „O femeie apare în prim plan!“ BZI
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Paste carbonara fără smântână. Rețeta simplă care te va cuceri HelloTaste.ro
Un bărbat cu un detector de metale a găsit un inel de aur cu smaralde, în Anglia. Ulterior, a aflat că a... Antena3.ro
Ce distanță a parcurs Stația Spațială Internațională de la lansare. Puțini știu la ce număr fantastic de... useit
Horoscopul zilei de 14 martie 2025. Gemenii au nevoie de mai multă ordine în viața lor. Află ce se întâmplă cu... Catine
Metamorfoză: 3 Zodii se reinventează TOTAL în Martie 2025 Jurnalul
Otniela Sandu, primele declarații despre despărțirea de Sebastian Dobrincu: Nu simt nevoia să lămuresc nimic Kudika
Top 3 zodii care vor cunoaşte abundenţa financiară până la final de martie. Vin bani din toate direcţiile Playtech
Cum s-a transformat Laura Vicol dupa 10 zile in arest. Blonda intotdeauna aranjata, de nerecunoscut: «Cearcane... Redactia.ro
Afacere cu locurile de parcare în Cluj, care costă 25.000 de euro. O femeie a vrut să cumpere 5 pentru a le închiria Observator
Când e bine să faci duș, dimineața sau seara? Ce recomandări fac medicii MediCOOL
Tu cât de des schimbi tocătorul de plastic din bucătărie? Semnul care îți arată că e momentul să o faci HelloTaste
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces ProSport
Ora ideală pentru servirea micului dejun. Ce spune un expert în nutriție și sănătate Gandul
Tzancă Uraganu a părăsit-o pe Marymar după postarea bizară cu Lambada? Cum s-a dat de gol CanCan
Cum să gestionezi obezitatea infantilă: sfaturi pentru părinți DeParinti
Justin Bieber a fost surprins fără pălărie în Beverly Hills, după zvonurile legate de un posibil transplant de... ZUTV
Funcția Google Maps care te ajută să îți găsești mașina dacă ai uitat unde ai parcat. Cum funcționează UseIT
Huevos rotos. Rețeta unui preparat atât de simplu, dar foarte gustos Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x