Cornel Păsat și soția lui trăiesc cele mai frumoase momente de când au aflat că vor deveni părinți, iar acum, aceștia au vorbit despre cât de greu le-a fost.
În cadrul unui interviu, cei doi soți au mărturisit că nu mai sperau să devină părinți.
”A fost foarte intens, de neașteptat, de necrezut.”, a povestit partenera lui Cornel Păsat, în timp el a vorbit despre eforturile pe care le-au făcut: ”Am încercat toate metodele și cele chirurgicale și cele nechirurgicale, am ajuns la infertilitate fără cauză, ne-am chinuit mult. A fost important că am fost unul alături de celălalt, am mai mers și pe la biserică. La un moment dat ne resemnasem, ne gândeam că viața merge înainte și fără copil, dar s-a întâmplat.”, a mărturisit Cornel Păsat.