Așadar, Cristian Dumitru a revenit pe scena iUmor, în calitate de invitat de această dată, cu moment special pregãtit pentru juriul, public, telespectatori.
Acum e vedetă căci, vorba aceea, a apărut pe scenă lângă Delia, Cheloo și Mihai Bendeac. N-o spunem noi, o spune chiar el! "La primul meu autograf şi pixul a fost derutat!", mărturisește Cristian Dumitru. Motivul? Domnișoara care i l-a cerut era... unguroaică!
Vă amintiți de "Vine pensia"?
Da, el e, unul dintre membrii trupei de umor Ha-Rap. La momentul respectiv, Cristian Dumitru și colegul său de scenă au urcat pe scena iUmor cu o piesă senzațională de trap care a reușit să-i uimească pe Delia, Cheloo și Bendeac.
Vezi AICI momentul din sezonul 7 iUmor!
Jurații s-au arătat atunci impresionați cei doi “bătrânei” și piesa lor “Vine pensia”. La fel și telespectatorii care i-au trimis în finala sezonului trecut.