Antena Căutare

Croazieră de neuitat! Un francez navighează în jurul lumii alături de găina lui, Monique

Călătoriile în jurul lumii alături de animale de companie nu sunt deloc o ciudățenie, mai ales dacă este vorba despre câini sau chiar pisici, însă francezul Guirec Soudée a dus “travelingul’ la un nou nivel: este însoţit în aventurile sale de o găină.

Călătoriile în jurul lumii alături de animale de companie nu sunt deloc o ciudățenie, mai ales dacă este vorba despre câini sau chiar pisici, însă francezul Guirec Soudée a dus “travelingul’ la un nou nivel: este însoţit în aventurile sale de o găină.

Ciudatul duet navighează în jurul lumii din mai 2014 - au plecat din Insulele Canare, în apropiere de coasta de vest a Africii, îndreptându-se spre Caraibe, după care spre Groenlanda, unde se află astăzi.
Soudée spunea într-un interviu pentru BBC că imediat cum a văzut-o a înțeles că Monique este aleasa lui. Francezul a preferat-o deoarece, spre deosebire de alte animale de companie, găinile sunt mult mai independente. În plus, aceasta face ouă pe care călătorul le savurează în largul mării.
“M-am gândit întâi la o pisică. Dar apoi mi-am dat seama că mi-ar fi greu să fiu cu ochii pe ea tot timpul. Apoi mi-am dar seama că găina ar fi alegerea ideală. Nu trebuie să am foarte mare grijă de ea și, în plus, aș avea posibilitatea să mănânc ouă pe mare. Deși prietenii spuneau că va fi prea stresată să mai clocească“, a povestit Soudée.
“Dar nu a fost nicio problemă. I-am pregătit un loc confortabil și s-a adaptat imediat”, a continuat el.
O altă întrebare l-a pus, însă, pe gânduri pe Guirec: având în vedere că vremea este imprevizibilă, nu este mult prea riscant pentru o găină mică să navigheze pe mare?
”Inițial îmi făceam multe griji”, admite Soudée, ”Mă gândeam că la vederea valurilor enorme aceasta s-ar poticni. Uneori, pentru o fractură de secundă, chiar îmi pare că va cădea peste bord, dar își recapătă întotdeauna echilibrul. Este nemaipomenit de curajoasă.”
“Ceea ce îmi place cel mai tare este că, spre deosebire de un om, găina nu se plânge niciodată”, a mai completat el.
Desigur că dacă vremea devine într-adevăr periculoasă francezul o pune în cușcă.
După Groenlanda, cei doi vor porni spre Alaska, de unde Soudée va continua să ne pună la curent cu aventurile sale pe site-ul său.
Sursa: BBC

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Unde ne putem întâlni zi de zi :)

Dacă doriţi să revedeţi momente dragi din Ham Talent nu e panică :). Iată câteva linkuri care vă pot ajuta. Site-ul emisiunii este http://a1.ro/ham-talent/. Pe Facebook avem pagina https://www.facebook.com/hamtalent/?fref=ts , iar canalul nostru de YouTube este: http://www.youtube.com/Antena1AntenaTVGroup.

Nu în ultimul rând, puteţi urmări toate înregistrările integral pe AntenaPlay: https://goo.gl/Xezxeo.

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x