Antena Căutare

Descinderi la Spitalul Județean Ilfov, unde a fost descoperit medicul fals care lucra de zece ani. Angajații ar fi întocmit documente medicale fictive

Polițiștii din Capitală au descins, miercuri după amiază, la Spitalul Județean Ilfov, acolo unde în urmă cu câteva luni a fost descoperit că un medic fals, care lucra de zece ani. Perchezițiile au fost făcute într-un dosar de fraudă informatică, delapidare şi fals intelectual în care angajaţi ai unităţii medicale sunt suspectaţi că au întocmit documente medicale fictive pentru pacienţi, serviciile fiind decontate de casa de asigurări de sănătate.

Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul Investigaţii Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, au desfăşurat, miercuri, o percheziţie la o unitate spitalicească din Sectorul 2 din Bucureşti, într-un dosar în care se fac cercetări pentru fraudă informatică, delapidare şi fals intelectual, potrivit news.ro.

Potrivit Poliţiei Capitalei, ancheta a fost declanşată în urmă cu două luni, atunci când poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale Bucureşti s-au sesizat din oficiu despre faptul că angajaţi ai spitalului ar fi întocmit documente medicale fictive pentru pacienţi, iar serviciile le-ar fi decontat ulterior la o casă de asigurare de sănătate. Sumele de bani rezultate ar fi fost însuşite de persoanele suspectate.

Scandalul medicilor falși! O femeie și-a făcut diplomă și este medic ginecolog la un spital de stat din Ilfov

Persoanele implicate vor fi aduse la sediul Poliţiei Capitalei pentru audieri.

Cercetările sunt continuate de Serviciul de Investigaţii Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fraudă informatică, delapidare şi fals intelectual.

Vizită emoționantă a polițiștilor din Vrancea la trei copii care și-au pierdut mama într-un accident rutier: "Mami ... Noi detalii ies la iveală în cazul copiilor abuzați de părinții lor. Micuții ar avea vârste cuprinse între o lună și nou...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 22 noiembrie 2024. Mihai Găinușă și Oana Paraschiv luptă pentru visul lui Tudor de a ajunge un mare pianist
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 22 noiembrie 2024. Mihai Găinușă și Oana Paraschiv luptă pentru visul lui Tudor de a ajunge un mare pianist Vineri, 22.11.2024, 19:00
Premierele toamnei în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x