Antena Căutare

Două milioane de români își serbează azi onomastica! Ce tradiții să respecți ca să îți meargă bine tot anul

Ziua Sfântului Ion Botezătorul, sărbătorită pe 7 ianuarie, reprezintă încheierea oficială a sărbătorilor de iarnă deschise la Sfântul Nicolae, pe 6 decembrie.

Ziua Sfântului Ion Botezătorul, sărbătorită pe 7 ianuarie, reprezintă încheierea oficială a sărbătorilor de iarnă deschise la Sfântul Nicolae, pe 6 decembrie.

Unii oameni serbează ziua de Sfânt Ion pentru ca Dumnezeu să le ferească gospodăriile de foc și animalele de fiarele sălbatice.

În ziua de Sfânt Ion există obiceiul “Iordănitul femeilor”, adică atunci când femeile se aducă ca să petreacă până în zori!

Un alt obicei întâlnit în ziua de Sfântul Ion este “Iordăneala”. Mai mulți tineri care au luat de la preot, în ajunul Sfântului Ion, agheasmă de la Bobotează, merg în dimineața zilei de Sfântul Ion la biserică și după terminarea slujbei stropesc fiecare om care iese, apoi îl urează. Oamenii “iordăniți” trebuie să-i răsplătească pe urători cu bani, cu care seara chefuiesc.

Tradiția ne spune că în dimineața zilei de Sfântul Ion fiecare om trebuie să se stropească cu agheasmă nouă, pentru a fi feriți de boli în decursul anului.

Află AICI mai multe detalii!

Veste importantă pentru români! Salariile vor crește! Când intră în vigoare schimbarea... Atenționare pentru șoferi! Care este situația drumurilor și pe unde nu se circulă!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x