Antena Căutare

Condiții pentru susținerea Bacului și a Evaluării Naționale. Elevii se pot întoarce în bănci doar cu acordul scris al părinţilor

La începutul lunii iunie, elevii din anii terminali pot veni la şcoală să se pregătească pentru Evaluare Naţională şi Bacalaureat. Atenţie, însă, se pot întoarce în bănci doar cu acordul scris al părinţilor.

Potrivit ordinului ministerului, fiecare elev în parte şi famila sa vor trece printr-o evaluare a grupei de risc.

"Vom redeschide şcolile prin aceste cursuri de pregătire pentru elevii din clasele de a VIII-a şi a XII-a tocmai pentru că aceştia au nevoie în această perioadă de o revenire şi o reîntâlnire cu profesorii. (...) Revenirea la aceste cursuri este una opţională. Cred că trebuie elevul să se reobişnuiască cu spaţiul şcolii, dar să fie şi susţinut emoţional de profesori. (...)

Odată cu revenirea la şcoală vom lua şi măsurile de siguranţă pentru că de aici am pornit de fapt, de la temerile pe care le au elevii sau părinţii. Această revenire este una opţională şi părintele este cel care evaluează starea de sănătate a copilului, dar şi ceea ce se află în familie, membrii familiei care ar putea fi în grupa de risc", a arătat Monica Anisie, Ministrul Educatiei.

Anisie, despre reîntoarcerea la școală: Elevii vor avea un cadru medical în clasa care va supraveghea participarea

Reguli pentru revenirea în sala de clasă:

  • În clasă vor fi 10 elevi
  • Distanţa de 2 metri între bănci

În fiecare unitate de învăţământ va exista un cadru medical care va supraveghea participarea elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a la cursurile de pregătire, dar şi procesul de examene naţionale, anunță Ministrul Educației.

21 mai, Sfinții Constantin și Elena. Sărbătoare mare pentru credincioși: Ce este interzis să faci mâine... Medic român: "E o iluzie dacă nu poți respira cu mască pe fata". Acesta recomandă purtarea protecției și de că...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 20 noiembrie 2024. Melania și Laurențiu au ajuns la suma de 500 de lei
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 20 noiembrie 2024. Melania și Laurențiu au ajuns la suma de 500 de lei Miercuri, 20.11.2024, 19:00
Premierele toamnei în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x