Antena Căutare

Funcţionar public de la ANAF, găsit în incompatibilitate de ANI, întrucât este şi director în cadrul Autorităţii Competente de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră

Un funcţionar public la ANAF - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili se află în stare de incompatibilitate întrucât, simultan cu această funcţie, o deţine şi pe aceea de director al Direcţiei Economice din cadrul Autorităţii Competente de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră, arată ANI.

Agenţia Naţională de Integritate a constatat că Marinela Sofia Tripa, funcţionar public în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, se află în stare de incompatibilitate din 1 noiembrie 2017, întrucât deţine simultan calitatea de funcţionar public în cadrul ANAF şi funcţia de director al Direcţiei Economice din cadrul Autorităţii Competente de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră.

Potrivit ANI, ea a încălcat astfel dispoziţiile art. 94, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia "Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: a) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice”.

Tripa a fost informată despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistată sau reprezentată de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Marinela Tripa a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.

ANI menţionează că "fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind […] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]”.

Articolul continuă după reclamă

"Persoana […] faţă de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”, arată sursa citată.

Sursa : news.ro

Gabriela Firea anunţă măsuri pentru prevenirea îmbolnăvirii cu coronavirus: Voi merge până la demiterea managerilor care... Cum poți recupera banii de pe biletele de avion, după suspendarea zborurile spre și din Italia...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
X Factor sezonul 11, 9 martie 2025. Bogdan Mihai a interpretat piesa "All by myself" Duminica, 09.03.2025, 23:30
Citește și
Cât va costa carnea de miel pentru Paşte în 2025. Clienţii au început deja să își rezerve mielul dorit
3 zodii vor avea succes pe toate planurile pe 16 martie 2025. Ei sunt nativii care vor depăși toate obstacolele Catine.ro
Rezultate Loto 13 martie. Report la Loto 6/49 de peste 5,24 milioane de euro. Ce premii sunt în joc pentru tragerile...
Gökçe Bahadır spune: „Căsnicia nu ucide dragostea”. Actrița vorbește despre relația cu Emir Ersoy Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Meghan Markle, pusă la zid de tatăl ei. Motivul pentru care soția prințului Harry e atacată Libertatea.ro
Investițiile în care să te refugiezi cu banii, înainte de criza ce pândește România.... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Lidia Buble, momente dificile în familie! Nepotul ei de doar cinci luni a fost operat pentru a treia oară. Cum se... Elle
Eclipsă de Lună în Fecioară, în noaptea dintre 13 martie și 14 martie! Patru zodii vor fi cele mai afectate Spynews.ro
Carmen Harra vorbește despre surpriza de la alegeri: „O femeie apare în prim plan!“ BZI
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Mini tarte cu mere de post. Un desert fraged, aromat și irezistibil HelloTaste.ro
În 1989, o femeie a dispărut misterios și nimeni n-a mai auzit de ea până acum. Fiica ei este copleșită: Nu... Antena3.ro
Schimbarea Apple care afectează 300 de milioane de utilizatori. Ce funcție a introdus gigantul tech useit
Horoscopul zilei de 16 martie 2025. Berbecii trebuie să-și asume riscuri. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Ordonanța Trenuleț blochează producția de elicoptere românești Jurnalul
Portalul Eclipselor 14-29 Martie: Transformări karmice, revelații și semințele unui nou destin Kudika
Cum ajuți zambilele să reziste cât mai mult. Greșeala pe care o fac toate româncele le scurtează mult viața Playtech
Cum s-a transformat Laura Vicol dupa 10 zile in arest. Blonda intotdeauna aranjata, de nerecunoscut: «Cearcane... Redactia.ro
Cei doi frați din Bistrița, găsiți la 50 m de casă. S-au ascuns toată noaptea sub o căpiță de fân și au... Observator
Acupunctura este dureroasă? Cum se simte și cum funcționează acest tratament MediCOOL
Salată de sfeclă roșie crudă. Cum se prepară și ce să adaugi pentru un gust perfect HelloTaste
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces ProSport
Câte clase are, de fapt, „STEGARUL DAC”. Ce părere are despre școală, în general Gandul
Gigi Becali și-a dat demisia din AUR 😲 'Primele declarații: George Simion a făcut o GREȘEALĂ mare!' CanCan
Importanța lecturii în dezvoltarea copiilor: cum să cultivi dragostea pentru cărți DeParinti
Hailey Bieber și-a surprins fanii cu o apariție rară, fără machiaj. Vedeta se pregătea pentru o întâlnire... ZUTV
Donald Trump nu poate conduce mașina Tesla pe care tocmai a cumpărat-o. Care e motivul surprinzător UseIT
Hummus cu spanac. Un preparat cremos, sănătos și plin de savoare Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x