Antena Căutare

Instruire a militarilor români, prin simulare, pentru noile sisteme Patriot

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) anunţă că, la sediul Regimentului 74 PATRIOT din garnizoana Mihai Bravu, a început pregătirea pe echipamente de instruire prin simulare RT-3 (Reconfigurable Table Top Trainer), în pregătirea intrării în serviciul Forţelor Aeriene Române a sistemului de rachete sol-aer cu bataie mare Patriot. Primul sistem va fi livrat în a doua parte a anului 2020.

Potrivit MApN, militarii se pregătesc, la sediul Regimentului 74 PATRIOT din garnizoana Mihai Bravu, pe echipamente de instruire prin simulare RT-3 (Reconfigurable Table Top Trainer), recent intrate în dotarea unităţii, pentru a opera sistemul de rachete sol-aer cu bataie mare Patriot.

”Primul sistem PATRIOT, din cele şapte achiziţionate (patru pentru Forţele Aeriene şi trei pentru Forţele Terestre), va intra în dotarea Forţelor Aeriene Române în a doua parte a anului 2020, următoarele trei sisteme urmând a fi livrate până la sfârşitul anului 2022. Până la această dată, peste 50 de militari din cadrul Forţelor Aeriene, au absolvit o serie de cursuri de operare şi mentenanţă pentru sistemul Patriot, organizate în cadrul United States Army Air Artillery School, Fires Center of Excelence din Fort Sill, Oklahoma”, a transmis MApN.

Potrivit sursei citate, intrarea în dotarea Forţelor Aeriene Române a sistemului Patriot va asigura o capacitate de apărare antiaeriană esenţială pentru ţara noastră, pentru apărarea spaţiului aerian naţional, parte a spaţiului aerian al NATO.

România a achiziţionat cea mai recentă versiune de sisteme Patriot aflate în serviciu şi testate în luptă, capabilă să angajeze toate tipurile de ameninţări aeriene actuale.

Potrivit MApN, sistemul Patriot a fost testat şi perfecţionat în luptă de-a lungul a cei peste 20 de ani de când se află în serviciu operaţional, 17 ţări din întreaga lume deţinând mai mult de 220 de astfel de sisteme.

Sursa : news.ro

Afacerea momentului i-a disperat pe medici! Ce au ajuns să facă românii, pentru a câștiga bani frumoși peste noapte... Tânără din Craiova, live pe Facebook când se aruncă de la etajul trei! Imagini dramatice | VIDEO...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x