Nevoia de bani determină tot mai mulţi români să îşi ia mai multe joburi. Peste jumătate de milion de oameni au două sau chiar trei locuri de muncă, arată datele oficiale. Pentru un venit mai mare, mulţi ajung să facă sacrificii importante. Petrec prea puţin timp cu familia şi acumulează prea multă oboseală.
Pe Cristian l-am întâlnit în pauza de prânz, lângă corporaţia pentru care lucrează. Opt ore pe zi, este manager IT. După program, nu merge acasă, ci la al doilea loc de muncă. Tânărul este şi berar.
Deşi cele două joburi îi aduc un venit lunar mai mare, Cristian spune că nu pentru bani lucrează până seara ci pentru experienţă.
Peste 538 de mii de români au două sau mai multe locuri de muncă, arată cele mai recente date de la ministerul Muncii. Unii au chiar şi cinci contracte înregistrate. Cei mai mulţi dintre cei care îşi iau şi un al doilea job lucrează în învăţământ.
Însă programul supraîncărcat este o sabie cu două tăişuri. Câştigi mai mulţi bani, dar pierzi timp petrecut cu familia.
În topul domeniilor căutate pentru al doilea job sunt constucţiile şi industriile creative, precum publicitate, arhitectură sau artă.