Astfel, în cadrul unui interviu acordat în fața sediului PNL, el a declarat că în următoarea perioadă se va concentra pe întâlnirile cu alegătorii.
"PSD încearcă să atragă atenţia prin tot felul de manevre. Pot să vă spun de pe acum - urmează să discut şi cu colegele şi cu colegii în şedinţa de campanie - că eu mă voi concentra pe întâlnirile cu alegătorii în campania pentru turul doi", a spus Iohannis, la sediul central al PNL, potrivit Antena 3.
Preşedintele Klaus Iohannis conduce în primul tur al alegerilor prezidenţiale cu 37,49%, fiind urmat de candidatul PSD, Viorica Dăncilă, cu 22,69%, şi candidatul Alianţei USR PLUS, Dan Barna, cu 14,73%, după centralizarea rezultatelor din 19.407 secţii de votare, reprezentând 99,09% din total, a informat, luni, purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Central (BEC), Mircea Preoţescu.