Filmările la emisiunea Te cunosc de undeva sunt în plină desfăşurare! Sezonul numărul 14 va fi unul plin de surprize! De această dată, Liviu Vârciu şi Andrei Ştefănescu nu vor mai fi singurul cuplu de concurenţi. În premieră, vor apărea şi doi fraţi. Monica Anghel va concura împreună cu fratele ei, Alexandru. Iar aşa ceva este, într-adevăr, de văzut!
Monica Anghel nu este străină de platourile de la Te cunosc de Undeva. În urmă cu cinci ani, a făcut parte din juriu. Acum însă, trece de cealaltă parte a baricadei, cea a concurenţilor. Va face echipă cu fratele său, Alexandru Anghel.
„Am emoții, dar aștept transformările cu siguranță și nerăbdare, pentru că sunt cu sora mea și am mare încredere în ea. Și ea are încredere în mine, pentru că altfel nu am fi fost aici împreună și sunt convins că o să fie bine. Cine mi-ar plăcea să-mi pice la ruletă? Monica Anghel. Mi-ar plăcea să văd dacă o cunosc cu adevărat”, mărturisit Alexandru Anghel.
Cei doi fraţi vor cânta pentru prima oară împreună într-un show de divertisment de o asemenea anvergură.
„Noi ne-am propus să ne distrăm și să ne bucurăm de fiecare transformare. O mică problemă am la dansurile în sincron. Mie îmi place să dansez, dar cum vreau și cum știu eu”, a spus Monica Anghel.
Pe lângă legătura de sânge, Monica şi Alexandru sunt uniţi şi de pasiunea pentru muzică. Cei doi cântă şi împreună, şi separat, însă de fiecare dată fac spectacol.
Când nu e pe scenă, pe Alexandru îl găsim în atelierul său de pictură, acolo unde realizează diferite lucrări în creion, ulei sau cărbune. Picturi pe care mai apoi le expune la evenimentele de profil. Pictează de atâta vreme încât nici el nu-şi mai aminteşte când şi cum a început totul. Dar nu vrea să ţină doar pentru el tainele artei. De altfel, acesta este unul dintre motivele pentru care, împreună cu soţia sa, a înfiinţat, o şcoală de aptitudini pentru copii.
Interviul intergral, în materialul video de mai jos: