Antena Căutare

Alergiile de toamnă. Cum le putem evita și care sunt cele mai eficiente metode de a ameliora simptomele

Neatza cu Răzvan și Dani. Toamna se numără alergiile. Nas înfundat, usturime în gât și ochi iritați sunt doar câteva dintre simptomele ce nu ne dau pace. Cum le putem evita? Care sunt cele mai eficiente metode de a ameliora simptomele?

Neatza cu Răzvan și Dani. Toamna se numără alergiile. Nas înfundat, usturime în gât și ochi iritați sunt doar câteva dintre simptomele ce nu ne dau pace. Cum le putem evita? Care sunt cele mai eficiente metode de a le ameliora manifestările?

Toamna, alergiile se manifestă frecvent, iar specialiștii avertizează că numărul persoanelor cu alergii și astm este în creștere.

RĂCEALĂ VERSUS ALERGIE

„Într-adevăr, toamna apar rinitele alergice, alergii respiratorii. Pacienți îmi vin în cabinet cu nas înfundat, cu nas care curge, ochi care curg și strănuturi repetitive. Aceste simptome țin cel puțin două-trei săptămâni. În acel moment, nu ne gândim la răceală, ci la rinită alergică.

Rinita alergică se manifestă toamna, datorită polenului de la ambrozie, dar, pe lângă acesta, pot fi alergii la praf, la aerul condiționat sau la alte plante. De aceea, pacienții trebuie ghidați și către un alergolog”, a explicat dr. Ana-Maria Apostol, medic ORL.

CUM SE MANIFESTĂ ALERGIILE DE TOAMNĂ?

„Într-o alergie, apar mâncărimi la nivelul ochilor, se înroșesc, nasul este înfundat, pacienții strănută frecvent, pacientul poate tuși, o tuse seacă, cu simptome de astm bronșic, respirație îngreunată, cu senzație de apăsare în piept. Toate pot fi semne de alergie respiratorie”, a spus dr. Monica Schifirneț, medic primar alergolog.

CUM DESCOPERIM DACĂ SUNTEM ALERGICI?

Potrivit medicului, diagnosticul de alergie se stabilește în urma mai multor investigații. „Fie pe viu, adică la cabinet, prin teste cutanate, cu mici atingeri ale pielii, nedureroase. Anumiți pacienți primesc indicații să-și facă analize serice, deci prin teste de sânge, efectuate în laborator, prin care se investighează această sensibilizare la alergenii resăiratori sau alimentari, în funcție de cum este condusă discuția cu medicul.”

CUM NE FERIM ȘI CUM TRATĂM ALERGIILE?

Cea mai bună metodă de prevenie a apariiei alergiilor este evitarea expunerii la factorii ce le-ar putea declanșa. Totuși, uneori este nevoie de medicație care să controleze simptomele.

Mai multe detalii, în materialul video de mai sus.

Ea în rochie de mireasă, el în costum de ginere. Mirii s-au luat la bătaie în fața invitaților - Video... Ghidul începătorului la sala de fitness. Ce trebuie să știm înainte de începe antrenamentele...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Chef Samuel și Roxana Blenche, o nouă provocare în bucătărie! Ce rețete au de gătit pentru Valentin Sanfira
Chef Samuel și Roxana Blenche, o nouă provocare în bucătărie! Ce rețete au de gătit pentru Valentin Sanfira Sambata, 01.03.2025, 15:15
Citește și
Cuza și Radu Bucălae au dezvăluit ce secret folosesc pentru a sta mereu conectați cu prietenii, indiferent de situație
Cuza și Radu Bucălae au dezvăluit ce secret folosesc pentru a sta mereu conectați cu prietenii, indiferent de...
Papricaș de ciuperci. Rețeta unui preparat cremos și aromat
Papricaș de ciuperci. Rețeta unui preparat cremos și aromat Catine.ro
Cuza și Radu Bucălae, despre cât de mult s-a schimbat comunicarea în ultimii ani. Cum îi ajută telefoanele și internetul
Cuza și Radu Bucălae, despre cât de mult s-a schimbat comunicarea în ultimii ani. Cum îi ajută telefoanele și...
Actorul Hakan Kurtaş a vorbit deschis despre relația pe care o are cu tatăl său. Ce meserie are acesta
Actorul Hakan Kurtaş a vorbit deschis despre relația pe care o are cu tatăl său. Ce meserie are acesta Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Meghan Markle, pusă la zid de tatăl ei. Motivul pentru care soția prințului Harry e atacată
Meghan Markle, pusă la zid de tatăl ei. Motivul pentru care soția prințului Harry e atacată Libertatea.ro
Investițiile în care să te refugiezi cu banii, înainte de criza ce pândește România. Ponturile economiștilor
Investițiile în care să te refugiezi cu banii, înainte de criza ce pândește România.... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!”
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Imagini CONTROVERSATE din 2023 cu Bianca Censori au devenit acum virale. În ce ipostază indecentă a fost surprinsă soția lui Kanye West. FOTO
Imagini CONTROVERSATE din 2023 cu Bianca Censori au devenit acum virale. În ce ipostază indecentă a fost... Elle
Eclipsă de Lună în Fecioară, în noaptea dintre 13 martie și 14 martie! Patru zodii vor fi cele mai afectate
Eclipsă de Lună în Fecioară, în noaptea dintre 13 martie și 14 martie! Patru zodii vor fi cele mai afectate Spynews.ro
Carmen Harra vorbește despre surpriza de la alegeri: „O femeie apare în prim plan!“
Carmen Harra vorbește despre surpriza de la alegeri: „O femeie apare în prim plan!“ BZI
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Paste carbonara fără smântână. Rețeta simplă care te va cuceri
Paste carbonara fără smântână. Rețeta simplă care te va cuceri HelloTaste.ro
Un bărbat cu un detector de metale a găsit un inel de aur cu smaralde, în Anglia. Ulterior, a aflat că a descoperit, de fapt, o comoară
Un bărbat cu un detector de metale a găsit un inel de aur cu smaralde, în Anglia. Ulterior, a aflat că a... Antena3.ro
Ce distanță a parcurs Stația Spațială Internațională de la lansare. Puțini știu la ce număr fantastic de kilometri a ajuns
Ce distanță a parcurs Stația Spațială Internațională de la lansare. Puțini știu la ce număr fantastic de... useit
Horoscopul zilei de 14 martie 2025. Gemenii au nevoie de mai multă ordine în viața lor. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 14 martie 2025. Gemenii au nevoie de mai multă ordine în viața lor. Află ce se întâmplă cu... Catine
Metamorfoză: 3 Zodii se reinventează TOTAL în Martie 2025
Metamorfoză: 3 Zodii se reinventează TOTAL în Martie 2025 Jurnalul
Otniela Sandu, primele declarații despre despărțirea de Sebastian Dobrincu: Nu simt nevoia să lămuresc nimic
Otniela Sandu, primele declarații despre despărțirea de Sebastian Dobrincu: Nu simt nevoia să lămuresc nimic Kudika
Top 3 zodii care vor cunoaşte abundenţa financiară până la final de martie. Vin bani din toate direcţiile
Top 3 zodii care vor cunoaşte abundenţa financiară până la final de martie. Vin bani din toate direcţiile Playtech
Cum s-a transformat Laura Vicol dupa 10 zile in arest. Blonda intotdeauna aranjata, de nerecunoscut: «Cearcane mari...»
Cum s-a transformat Laura Vicol dupa 10 zile in arest. Blonda intotdeauna aranjata, de nerecunoscut: «Cearcane... Redactia.ro
Afacere cu locurile de parcare în Cluj, care costă 25.000 de euro. O femeie a vrut să cumpere 5 pentru a le închiria
Afacere cu locurile de parcare în Cluj, care costă 25.000 de euro. O femeie a vrut să cumpere 5 pentru a le închiria Observator
Când e bine să faci duș, dimineața sau seara? Ce recomandări fac medicii
Când e bine să faci duș, dimineața sau seara? Ce recomandări fac medicii MediCOOL
Tu cât de des schimbi tocătorul de plastic din bucătărie?  Semnul care îți arată că e momentul să o faci
Tu cât de des schimbi tocătorul de plastic din bucătărie? Semnul care îți arată că e momentul să o faci HelloTaste
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces ProSport
Ora ideală pentru servirea micului dejun. Ce spune un expert în nutriție și sănătate
Ora ideală pentru servirea micului dejun. Ce spune un expert în nutriție și sănătate Gandul
Tzancă Uraganu a părăsit-o pe Marymar după postarea bizară cu Lambada? Cum s-a dat de gol
Tzancă Uraganu a părăsit-o pe Marymar după postarea bizară cu Lambada? Cum s-a dat de gol CanCan
Cum să gestionezi obezitatea infantilă: sfaturi pentru părinți
Cum să gestionezi obezitatea infantilă: sfaturi pentru părinți DeParinti
Justin Bieber a fost surprins fără pălărie în Beverly Hills, după zvonurile legate de un posibil transplant de păr
Justin Bieber a fost surprins fără pălărie în Beverly Hills, după zvonurile legate de un posibil transplant de... ZUTV
Funcția Google Maps care te ajută să îți găsești mașina dacă ai uitat unde ai parcat. Cum funcționează
Funcția Google Maps care te ajută să îți găsești mașina dacă ai uitat unde ai parcat. Cum funcționează UseIT
Huevos rotos. Rețeta unui preparat atât de simplu, dar foarte gustos
Huevos rotos. Rețeta unui preparat atât de simplu, dar foarte gustos Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x