Toate categoriile de declarații sunt strânse într-un top de zile mari. De la declarația nostalgică și cea religioasă până la declarația "Noaptea minții"
Să începem cu Emerich Jenei care face o declarație nostalgică. Niciun meci, nicio fază, niciun jucător nu se pot compara cu meciul Stelei din 1986 de la Sevilla.
Nu puteam să îl omitem pe Rege. Ce are de zis Gică Hagi?
Mircea Lucescu nu a lipsit nici el din topul declaraţiilor: “A fost o ruşine de arbritaj. Sunt sigur că am avut şi noi greşeli, dar nu e posibil aşa ceva. AŞA NU SE MAI POATE!”.
Gabi Tamaş are şi el parte de una dintre cele mai şmechere declaraţii din fotbal. “Mie personal mi-a lipsit puţin whisky”.
Ultimul, dar nu cel din urmă, doamnelor şi domnilor, GIGI BECALI!!!
“Cum să am eu emoţii? Toată repriza a două am stat cu mătăniile. Tot stadionul m-a văzut. Cum să am înfrângeri? Dacă Dumnezeu vrea să înving, o să înving”.