- Hai la masă, România! Noul sezon Chefi la Cuțite de vede duminica de la ora 20:00 și de luni până miercuri de la 20:30 numai pe Antena 1 și în AntenaPLAY
- Marele Premiu de Formula 1™ din Las Vegas e online exclusiv în AntenaPLAY! Vezi cursele în perioada 22 - 24 noiembrie 2024!
La doar 18 ani, un adolescent din Bistriţa, pasionat de robotică şi electronică, se poate mândri cu o invenţie inedită. Cu iscusinţă şi multă ambiţie, a realizat un braţ robotic, care imită perfect mişcările mâinii.
James Florin Petri este un licean din Bistrița ca oricare altul, unul care a obținut premiul I la Festivalul Național al Științei organizat la Zalău. Ce e cel mai interesant însă, e povestea din spatele brațului robotic construit de James, munca depusă și modul în care a reușit să își finanțeze singur proiectul la doar 16 ani.
Înainte de diplome și felicitări, James a trecut prin multe în cei doi ani în care a lucrat la acest proiect. A muncit ca măcelar în Irlanda pe când avea doar 16 ani pentru a putea să finanțaze singur lucrarea:
Până când brațul robotic a ajuns la forma de acum, formă cu care James a câștigat Festivalul Național al Științei, adolescentul a întâmpinat multe probleme. Cheia pentru a reveni pe drumul cel bun a fost… optimisul, după cum își amintește chiar el: cea mai mare lovitură a primit-o când motorul principal s- a ars și, pe moment, a avut impresia că nu mai merge nimic. Dar, după câteva zile, s-a trezit la realitate și a rezolvat problema cu gândul că totul e posibil dacă te dedici. Într-un final a reparat tot, deși asta l-a pus în urmă cu proiectul cu câteva săptămâni.
O fetiță cu un cârlig în loc de mână a fost cea care i-a dat ideea
Când a văzut o fetiță care în loc de braț avea atașat un cârlig, James a știut ce are de făcut. Chiar dacă avea doar 16 ani, el a decis că trebuie să facă ceva pentru persoanele care își pierd un braț în accidente sau care se nasc cu această problemă. Ideea sa a fost de a le pune la dispoziție acestor oameni brațe robotice, care funcționează ca brațul uman, însă la prețuri mult mai accesibile decât ce există în acest moment pe piață.
Anul viitor va termina liceul și planurile sale sunt să plece din țară. Vrea să urmeze facultatea chiar în Irlanda, țara în care a început visul său. Sistemul românesc de educație nu este neapărat pe placul său, spune că nu vrea să petreacă cinci-șase ore pe zi într-o bancă, mai ales când lumea are atât de multe de oferite și poate învăța atât de multe lucruri. James este pasionat de robotică, informatică, electronică, dar și de limba japoneză.
Experiența de la Zalău nu este singura de acest gen. James a participat la diferite concursuri în toată țara și de fiecare dată a obținut premii importante. Totuși, la Zalău a avut parte de sentimente unice,stătea în public și si-a auzit numele strigat pentru locul I. In acel moment a simțit un val de bucurie atunci când a văzut că munca lui a fost valorificată și apreciată până la acest nivel.
HOROSCOPUL ZILEI, 2 IUNIE! O ZODIE e pe cale să facă un pas important în viaţă: fie o căsătorie, fie o schimbare de job ... E JALE! Averse puternice, vijelii, furtuni și căderi de grindină! Atenţionare meteorologică COD GALBEN de instabilitate ...