Antena Căutare

Prezență record la europarlamentare! Diaspora și-a arătat din nou dragostea față de țară! Care sunt rezultatele alegerilor europarlamentare

 Românii şi-au ales viitorul în Europa şi au dat o adevărată lecţie de democraţie, care se încheie cu cea mai mare prezenţă la votul pentru Parlamentul European, de la aderarea României la Uniune, în 2007! 

Românii şi-au ales viitorul în Europa şi au dat o adevărată lecţie de democraţie, care se încheie cu cea mai mare prezenţă la votul pentru Parlamentul European, de la aderarea României la Uniune, în 2007! Iată rezultatele parţiale, după numărătoarea a 95 la sută dintre voturi

În acest moment, numărătoarea parţială se apropie de final. La Biroul Electoral Central s-au contorizat 95 la sută dintre voturile din ţară.
Care sunt primele rezultate parţiale la alegerile europarlamentare şi la referendumul pentru justiţie
Clasamentul în ceea ce priveşte partidele care se califică pentru Parlamentul European arată astfel: Pe primul loc, cu cele mai multe voturi, românii au ales Partidul National Liberal, cu 26,8 la sută dintre voturile românilor, iar pe locul doi se claseaza Partidul Social Democrat, cu 23,5% dintre opţiuni.
USR-PLUS se pozitionează pe locul 3 cu un procentaj de 21.1%. Noul partid condus de Victor Ponta, PRO România obtine peste 6%. UDMR si partidul fostului preşedinte al României Traian Băsescu, PMP, trec pragul electoral şi obţin peste 5%, iar ALDE se claseaza pe ultima pozitie cu 4,2%.

Citește și: Rezultate europarlamentare 2019 BEC, ora 9.00. Rezultatele după numărarea a 99% dintre voturi

În ceea ce priveşte rezultatele la referendum, iată rezultatele parţiale, după numărătoarea a 95 la sută dintre voturi. După cum ştiți, au fost utilizate două buletine de vot, corespunzătoare celor două întrebări.

Pentru interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție, 79,96% au ales DA, 14,45% au ales NU, iar 5,58% din voturi au fost anulate.

La cea de-a doua întrebare în cazul interzicerii adoptării de catre guvern a ordonanțelor de urgența în domeniul infracțiunilor, 80,28% au ales DA, 14,08% au ales NU și 5,63% anulate.

În ceea ce priveşte prezenţa la urne, numărul total de români care şi-au exercitat dreptul la vot a fost de 8.954.959 , adică 49,02% dintre cei cu drept de vot.

Prezența la vot pe județe

În județul Ilfov s-au prezentat cei mai mulți români la urne, cu un procent de 64,03%. De asemenea, clujenii au fost în număr mare la secțiile de vot 61 %, iar Girgiu se claseaza pe locul 3.

Următoarele județe cu prezență mare la vot au fost Brașov și Timiș, unde oamenii au mers în număr mare să-și exprime opțiunile.

1. ILFOV - 64,03 %

2. CLUJ - 61,11 %

3. GIURGIU - 55,55 %

4. SIBIU - 55,08 %

5. BRAŞOV - 54,28 %

6. TIMIŞ - 53,01 %

Cea mai scăzută prezenţă la urne s-a înregistrat în judeţul Vaslui cu 34,79% , urmat de Botoșani, cu doar 39,72. La Suceava și Ialomoițaprocentul a fost de 42 %.

VASLUI 374, 79 %

BOTOŞANI - 39,72 %

SATU MARE - 41,63 %

SUCEAVA - 42,46 %

IALOMIŢA - 42,50 %

În ceea ce priveste Capitala, bucureștenii au ieșit în număr mare la vot. Sectorul unde cei mai mulţi oameni au votat este sectorul 1 cu o prezență de 61,07 % și sectorul 6 cu o prezență de 57,23 %. Cel mai leneș sector a fost sectorul 3, unde s-a înregistrat o prezență de doar 45,56 %.

Românii din diaspora au surprins o țară întregă cu mobilizarea excelentă de care au dar dovadă, fiind un exemplu pentru noi toți. Deși au stat la coadă ore întregi, peste 369.775 de români au venit la urne, orașele fruntașe fiind Londra, Antwerp (Belgia) și Hamburg (Germania).
Datele centralizate până acum arată faptul că cei mai mulți dintre cei care au votat au vârste cuprinse între 45 și 64 de ani.
Cei care s-au mobilizat în număr mai mic sunt cei cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani.

Citește și: Un român din Germania a venit pe targă ca să voteze! Imagini incredibile de la secția de votare (VIDEO)

Cum au votat bucureștenii la alegerile europarlamentare. Alianţa 2020 USR PLUS - 41,1%. Vezi PSD și PNL. Rezultate provi... Rezultate referendum 2019. Rezultate în țară și diaspora...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Power Couple România, 12 februarie 2025. Cum s-au descurcat Cesima și Theo Zeciu la proba cuplurilor: Iubitul meu bombardier
Power Couple România, 12 februarie 2025. Cum s-au descurcat Cesima și Theo Zeciu la proba cuplurilor: Iubitul meu bombardier Miercuri, 12.02.2025, 21:15
Un 2025 de excepție! Vezi acum
Citește și
Ce avere are Ilie Bolojan, președintele interimar al României. Ce moșteniri are și ce arată cea mai recentă declarație de avere
Ce avere are Ilie Bolojan, președintele interimar al României. Ce moșteniri are și ce arată cea mai recentă...
Tacos cu carne de vită și avocado. Un preparat emblematic al bucătăriei mexicane
Tacos cu carne de vită și avocado. Un preparat emblematic al bucătăriei mexicane Catine.ro
Klaus Iohannis este pregătit să părăsească Palatul Cotroceni. Ilie Bolojan preia rolul de șef al statului | LIVE
Klaus Iohannis este pregătit să părăsească Palatul Cotroceni. Ilie Bolojan preia rolul de șef al statului | LIVE
Murat Yıldırım și Hande Doğandemir urmează să joace rolurile principale într-o nouă producție turcească. Despre ce este vorba
Murat Yıldırım și Hande Doğandemir urmează să joace rolurile principale într-o nouă producție turcească.... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Donald Trump va încheia cu Vladimir Putin un acord de pace în Ucraina „care va șoca mulți oameni”, anunță vicepreședintele american JD Vance
Donald Trump va încheia cu Vladimir Putin un acord de pace în Ucraina „care va șoca mulți oameni”, anunță... Libertatea.ro
De ce s-au consumat atât de repede rezervele de gaz ale României anul acesta. Cele două probleme mari de fond care umflă facturile românilor
De ce s-au consumat atât de repede rezervele de gaz ale României anul acesta. Cele două... Ziare.com
Ion Ţiriac a dezvăluit care a fost marea lui obsesie: „Eram disperat după ea!”. Vis spulberat în doar 90 de secunde
Ion Ţiriac a dezvăluit care a fost marea lui obsesie: „Eram disperat după ea!”. Vis spulberat în doar... AntenaSport
Vlăduța Lupău, mesaj special pentru soțul ei de ziua lui de naștere. Ce imagine inedită a publicat artista: „Să nu uităm de unde am început”
Vlăduța Lupău, mesaj special pentru soțul ei de ziua lui de naștere. Ce imagine inedită a publicat artista:... Elle
Cătălin Botezatu și-a cumpărat penthouse în Dubai. Cum arată locuința designerului vestimentar / FOtO
Cătălin Botezatu și-a cumpărat penthouse în Dubai. Cum arată locuința designerului vestimentar / FOtO Spynews.ro
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele interimar al României
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele interimar al României BZI
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin Burescu
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin Burescu BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde HelloTaste.ro
Kanye West şi Bianca Censori s-ar fi despărţit după apariţia de la Premiile Grammy. Ar urma să depună actele de divorţ
Kanye West şi Bianca Censori s-ar fi despărţit după apariţia de la Premiile Grammy. Ar urma să depună actele... Antena3.ro
Elon Musk a concediat, rechemat și dat afară iar angajați guvernamentali. Cum s-a ajuns la această situație
Elon Musk a concediat, rechemat și dat afară iar angajați guvernamentali. Cum s-a ajuns la această situație useit
Horoscopul zilei de 13 februarie 2025. Berbecii sunt sfătuiți să renunțe la trecut. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 13 februarie 2025. Berbecii sunt sfătuiți să renunțe la trecut. Află ce se întâmplă cu... Catine
Unde-l cazează Ciolacu pe Iohannis? Nu e nici Aviatorilor 86, nici Vila Lac 2
Unde-l cazează Ciolacu pe Iohannis? Nu e nici Aviatorilor 86, nici Vila Lac 2 Jurnalul
Blestemul SS Californian: Nava care a ignorat strigătul de ajutor de pe Titanic a dispărut înghițită de ape
Blestemul SS Californian: Nava care a ignorat strigătul de ajutor de pe Titanic a dispărut înghițită de ape Kudika
Detalii îngrozitoare! De ce a obligat-o Kanye West pe Bianca Censori să se dezbrace în public? I-a zis ...
Detalii îngrozitoare! De ce a obligat-o Kanye West pe Bianca Censori să se dezbrace în public? I-a zis ... Playtech
Adevărul despre moartea subită a lui Dinu Gheorghe. Ce i s-a întâmplat, de fapt?
Adevărul despre moartea subită a lui Dinu Gheorghe. Ce i s-a întâmplat, de fapt? Redactia.ro
Un bărbat a cumpărat flori de 37.000 de lei de la o florărie din Cluj, ca să-și surprindă iubita de Valentine's Day
Un bărbat a cumpărat flori de 37.000 de lei de la o florărie din Cluj, ca să-și surprindă iubita de Valentine's... Observator
8 alimente care te îmbătrânesc prematur
8 alimente care te îmbătrânesc prematur MediCOOL
Tu cât de des schimbi tocătorul de plastic din bucătărie?  Semnul care îți arată că e momentul să o faci
Tu cât de des schimbi tocătorul de plastic din bucătărie? Semnul care îți arată că e momentul să o faci HelloTaste
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără ProSport
Aceste ZODII atrag bogăția și succesul fără niciun efort. Norocul se află de partea lor
Aceste ZODII atrag bogăția și succesul fără niciun efort. Norocul se află de partea lor Gandul
Produsul adorat de români în comunism care a reapărut în magazine. Costă doar 1.79 lei în Mega Image
Produsul adorat de români în comunism care a reapărut în magazine. Costă doar 1.79 lei în Mega Image CanCan
Care sunt cei mai grei ani în creșterea unui copil. Care sunt provocările cele mai mari
Care sunt cei mai grei ani în creșterea unui copil. Care sunt provocările cele mai mari DeParinti
John Legend a dezvăluit că s-ar putea muta înapoi în New York, după ce a fost martorul incendiilor „furioase” din Los Angeles
John Legend a dezvăluit că s-ar putea muta înapoi în New York, după ce a fost martorul incendiilor... ZUTV
Fenomenul ascuns în interiorul Pământului. Experții au descoperit ce se întâmplă în planeta noastră, de fapt
Fenomenul ascuns în interiorul Pământului. Experții au descoperit ce se întâmplă în planeta noastră, de fapt UseIT
Pleurotus pane în crustă crocantă. Gust intens și textură aurie, perfectă
Pleurotus pane în crustă crocantă. Gust intens și textură aurie, perfectă Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x