Antena Căutare

(P) Cum pot ajuta ciorapii compresivi sau medicinali în tratamentul afecțiunilor venoase ?

Pentru persoanele care au probleme cu circulația sangvină la nivelul picioarelor, sau care vor să prevină sau să trateze unele afecțiuni venoase, printre alte recomandări din partea medicului specialist o primesc și pe cea care presupune purtarea de ciorapi compresivi sau medicinali.

Pentru persoanele care au probleme cu circulația sangvină la nivelul picioarelor, sau care vor să prevină sau să trateze unele afecțiuni venoase, printre alte recomandări din partea medicului specialist o primesc și pe cea care presupune purtarea de ciorapi compresivi sau medicinali.

Dacă ești în această situație, atunci rândurile următoare îți sunt de mare ajutor.

Diferite grade de compresie

Nu oricine poate achiziționa ciorapi compresivi, pentru că este nevoie de recomandarea medicului specialist. Avem de a face cu diferite grade de compresie care aplică o presiune suplimentară pe întreaga suprafață a piciorului, cu scopul de a îmbunătăți mult mai mult circulația sangvină.

Astfel de ciorapi sunt ceva mai strânși în jurul gleznelor, iar pe măsură ce urcă pe picior, devin mai largi. Cu ajutorul acestor ciorapi scapi mult mai ușor de acea senzație de durere, de inflamațiile sau disconfortul resimțit la picioare cauzate de venele varicoase. Se recomandă atât pentru a preveni, cât și pentru a trata această problemă, iar unii dintre cei mai buni ciorapi compresivi sunt și cei de la https://www.tehno-farm.ro/.

Articolul continuă după reclamă

Cum ajută ciorapii compresivi

Folosiți strict după recomandarea medicului specialist, acești ciorapi medicinali se dovedesc a fi de mare ajutor atunci când vine vorba despre anumite probleme medicale, cum ar fi venele varicioase, formarea de unele cheaguri de sânge în venele picioarelor; circulație sangvină afectată de complicațiile cauzate de cheagurile de sânge, recuperarea după anumite intervenții chirurgicale.

Tipuri de ciorapi compresivi

Pentru a fi cu adevărat eficienți, acești ciorapi medicinali trebuie să se potrivească bine, atât din punctul de vedere al mărimii, cât și al nivelului de compresie. Dacă sunt prea largi, atunci este destul de probabil că efectul lor nu va fi unul prea bun, iar dacă sunt prea strâmți, pot agrava problemele existente.

Există ciorapi de compresie care sunt doar până la genunchi, în timp ce alții sunt lungi până la coapse sau tip pantaloni. De asemenea, avem ciorapi medicinali care lasă degetele la vedere sau care acoperă toată talpa.

În funcție de nivelul de compresie, avem de a face cu mai multe tipuri de ciorapi compresivi, pe care ți le vom detalia și noi.

Compresie ușoară

După cum le spune și numele, presiunea exercitată asupra picioarelor este una ușoară, care nu trece de 15 mm Hg. Pot fi achiziționați chiar fără să fie nevoie de prescripție medicală, și sunt rezervați pentru unele femei însărcinate sau celor care petrec mult timp în picioare.

Clasa I

Compresia este moderată, cu o presiune cuprinsă între 15 și 20 mm Hg. Acest tip de ciorbapi compresivi sunt indicați celor care călătorssc mult, care au probleme cu picioarele umflate și obosite. De asemenea, pot fi purtate de persoanele care suferă de varive medii și edeme moderate, dar și după unele intervenții chirurgicale.

Clasa II și clasa III

Nivelul de compresie este cel mai ridicat aici, între 20 și 40 mm Hg, ba chiar și mai mult. Aceștia se recomandă celor care au probleme grave cu varicele, suferă de edeme severe sau tromboză acută venoasă.

Cum se poartă corect ciorapii compresivi

Purtarea acestor ciorapi trebuie făcută pe toată durata zilei, și mai puțin pe cea a nopții, deoarece nu sunt eficienți atunci când corpul se află în poziție orizontală. Pentru a obține cele mai bune rezultate, aceștia trebuie purtați regulat. Să nu uităm nici de înlocuirea lor, care ar trebui să se facă la aproximativ 90 de zile. În timp, ciorapii compresivi se uzează, ceea ce înseamnă că nu mai oferă aceeași susținere, presiune și elasticitate, ceea ce presupune schimbarea lor.

Când nu este indicată purtarea ciorapilor compresivi

De obicei, medicul specialist este cel care decide dacă este nevoie sau nu să porți ciorapi compresivi, sau dacă aceștia au fost purtați suficient și problema s-a rezolvat. Din fericire, nu există niciun fel de reacții adverse sau complicații care să însoțească purtarea acestor ciorapi medicinali. Dacă aceștia sunt perfect întinși, nu există chiar niciun fel de disconfort, așa că dacă simți ceva, încearcă să îi întinzi cât mai bine. În cazul în care problema persistă, discută cu medicul despre ea.

Există, totodată, și unele cazuri în care nu este recomandată purtarea lor. Este vorba despre acele persoane care suferă de unele afecțiuni cutanate sau răni deschise, pentru că acestea se pot agrava în momentul în care aceste zone sunt acoperite de ciorapi. Interziși sunt pentru alte afecțiuni precum neuropatia periferică sau boala arterială periferică ocluzivă.

Cum alegi ciorapii compresivi?

După cum spuneam mai sus, recomandarea medicului specialist este esențială în acest caz. Totuși, trebuie să se mai țină cont și de gradul de confort, eficiență și mărimea potrivită. Este și normal să se țină cont de acestea, deoarece toate, în ansamblu, îți oferă cele mai bune rezultate.

Nu trebuie să neglijăm eficiența lor, dar și gradul de confort pe care îl simți atunci când porți acești ciorapi compresivi. Gândește-te că uneori este nevoie să porți acești ciorapi chiar și 12 sau mai multe ore pe zi, ceea ce înseamnă că nu trebuie să simți vreun disconfort, picioarele trebuie să respire. De aceea aminteam ceva mai sus de faptul că trebuie ca acești ciorapi să se muleze perfect pe forma piciorului.

Evident, și mărimea contează foarte mult, din motive lesne de înțeles. În orice caz, acum știi mult mai multe despre acești ciorapi și modul în care ei te pot ajuta. Nu lăsa lucrurile să se agraveze și poartă-i din timp. De asemenea, ameliorează și chiar remediază problemele, atunci când acestea își fac simțită prezența. Oricum ar fi, ciorapii medicinali îți sunt de mare ajutor!

Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Studiu: Cum să consumi ceai în mod „corect” pentru a-i spori beneficiile pentru sănătate
Studiu: Cum să consumi ceai în mod „corect” pentru a-i spori beneficiile pentru sănătate
Chuck Norris a murit. Actorul s-a stins din viață la 86 de ani
Chuck Norris a murit. Actorul s-a stins din viață la 86 de ani Catine.ro
Ora de vară 2026. Când se schimbă ora și se dau ceasurile înainte. Medicii spun ce efecte pot apărea în urma schimbării
Ora de vară 2026. Când se schimbă ora și se dau ceasurile înainte. Medicii spun ce efecte pot apărea în urma...
Cine este actorul Emre Özmen din serialul Cealaltă soție – Kuma. Detalii despre cariera și viața sa personală
Cine este actorul Emre Özmen din serialul Cealaltă soție – Kuma. Detalii despre cariera și viața sa personală Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
S-au ieftinit carburanții. Benzina costă sub 9 lei, iar motorina sub 10 lei, în București, Cluj, Timișoara, Iași și Constanța
S-au ieftinit carburanții. Benzina costă sub 9 lei, iar motorina sub 10 lei, în București, Cluj, Timișoara,... Libertatea.ro
Cu ce a ajuns să se ocupe cel care a fost cel mai bogat român, dar şi-a risipit averea uriaşă: “Îi merge bine de tot”
Cu ce a ajuns să se ocupe cel care a fost cel mai bogat român, dar şi-a risipit averea uriaşă: “Îi merge... AntenaSport
„Sunteți niște scorpii negre la suflet„ Mesajul dur transmis de Adelina Pestrițu după ce a fost criticată: „Am primit cele mai jignitoare comentarii...„
„Sunteți niște scorpii negre la suflet„ Mesajul dur transmis de Adelina Pestrițu după ce a fost criticată:... Elle
Jador, primul mesaj public pentru Oana Ciocan după despărțire:
Jador, primul mesaj public pentru Oana Ciocan după despărțire: "Ești prea..." Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Colac împletit pentru masa de Paște, din aluat dulce și pufos
Colac împletit pentru masa de Paște, din aluat dulce și pufos HelloTaste.ro
Un șofer a parcat un Ferrari SF90 pe mijlocul liniei de tramvai, lângă Piața Victoriei. Amenda e de 0,05% din prețul minim al mașinii
Un șofer a parcat un Ferrari SF90 pe mijlocul liniei de tramvai, lângă Piața Victoriei. Amenda e de 0,05% din... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Crin Antonescu îl ridiculizează pe Ilie Bolojan: „Numai trotineta îi mai lipsește!“
Crin Antonescu îl ridiculizează pe Ilie Bolojan: „Numai trotineta îi mai lipsește!“ BZI
Românii, copleșiți de criză: 35% își caută al doilea job. Guvernul îi va rupe cu taxele
Românii, copleșiți de criză: 35% își caută al doilea job. Guvernul îi va rupe cu taxele Jurnalul
Misiunea Artemis 2: Cine este Christina Koch, prima femeie din istorie care va zbura spre Lună?
Misiunea Artemis 2: Cine este Christina Koch, prima femeie din istorie care va zbura spre Lună? Kudika
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte Redactia.ro
Telenovelă la Mangalia! Un bărbat i-a distrus casa rivalului în dragoste, după ce și-a prins soția la el
Telenovelă la Mangalia! Un bărbat i-a distrus casa rivalului în dragoste, după ce și-a prins soția la el Observator
Flora vaginală și fertilitatea. Cum să „hrănești” bacteriile bune care îți cresc șansele de a rămâne gravidă
Flora vaginală și fertilitatea. Cum să „hrănești” bacteriile bune care îți cresc șansele de a rămâne... MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Remedii împotriva grețurilor matinale care funcționează
Remedii împotriva grețurilor matinale care funcționează DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor
Amazon plănuiește lansarea unui nou smartphone după eșecul Fire Phone. De ce revine în industria telefoanelor UseIT
Brioșe decorate festiv pentru Paște. Un desert gustos și spectaculos
Brioșe decorate festiv pentru Paște. Un desert gustos și spectaculos Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x