De data aceasta, în ediția 6 a emisiunii „Poftiți la circ” de la Antena 1, Nea Marin le-a trimis pe Raluka și pe Ana Baniciu la cules de floarea-soarelui, în timp ce el, Shift și What’s Up au mers la gospodăria unor oameni pentru a-i ajuta la treabă, în schimbul unor produse alimentare.
Așa cum ne-a obișnuit deja, Nea Marin nu ratează vreo ocazie ca să își „chinuie” vedetele pe care le pune la treabă în emisiunea „Poftiți la circ”. De data aceasta, victimele sale au fost Shift și pe What’s Up, doi cântăreți cunoscuți din România.
Nea Marin, farsă de milioane pentru Shift și What’s Up la emisiunea „Poftiți la circ” de la Antena 1
Cei doi au primit sarcina, aparent simplă, de-a mulge caprele și de-a colecta cu grijă laptele. Doar că acesta a fost momentul în care Nea Marin a avut o idee pe cinste.
„La un moment dat am rugat-o pe doamna de acolo să îmi dea un țap la muls”, a dezvăluit Nea Marin despre planul său de-a face o farsă de zile mari.
Shift s-a apropiat de animal și, fix când să se apuce de muls, și-a dat seam ace „manevră” a făcut gazda emisiunii.
„M-am prins din prima că aia nu era o capră, ear un țap. Bre, s-o mulgi matale pe asta”, a mărturisit Shift.
Totuși, cântărețul a decis să intre în jocul lui Nea Marin și, fără să mai stea pe gânduri, l-a chemat pe What’s Up în acțiune!
„Capre n-am mai muls, vaci n-am mai muls, n-am mai muls nimic practic”, a recunoscut acesta sincer.
What’s Up a fost păcălit să mulgă un țap în ediția 6 a emisiunii „Poftiți la circ” de la Antena 1
Totuși, la insistențele lui Nea Marin, What’s Up a luat găleata și s-a apropiat de animal pentru a se apuca de treabă, dar continuarea a fost de-a dreptul savuroasă!
„Are o boală asta, nu are ce trebuie. N-are sfârc, bre. Nu prea apăreau țâțe, înțelegi?”, a explicat What’s Up.
Abia după mai multe încercări, artistul și-a dat seama că are în față un țap! Nea Marin a savurat din plin momentul și a fost extrem de mulțumit că farsa i-a ieșit de minune.
„Uite, mă, cum mă face de râs la televizor, incredibil”, a mai adăugat la final What’s Up.
Urmărește clipul video de mai sus din ediția 6 a emisiunii „Poftiți la circ” de la Antena 1 ca să savurezi din plin momentul.
Nea Marin a revenit la Antena 1 cu un nou sezon al emisiunii Poftiți la circ, difuzat în fiecare luni, marţi şi miercuri, de la ora 20:30.
Invitații speciali vor ajunge să îndeplinească sarcini care mai de care mai solicitante - de la procurarea alimentelor, la vânzarea biletelor pentru spectacole, dar și activități în diverse locuri pentru a face rost de cele necesare evenimentelor desfășurate la circul Bellucci.