Antena Căutare

Profesorii care și-au bătut joc de lucrările elevilor la Bacalaureat și la Evaluarea Națională vor fi pedepsiți! Cum vor fi sancționați pentru notele greșite

În premieră, profesorii care au corectat cu erori lucrările de la Bacalaureat şi Evaluarea Naţională vor fi sancţionaţi. Diferenţele de note după contestaţii au fost uriaşe, iar ministrul Educaţiei a hotărât să aplice sancțiuni.

În premieră, profesorii care au corectat cu erori lucrările de la Bacalaureat şi Evaluarea Naţională vor fi sancţionaţi. Diferenţele de note după contestaţii au fost uriaşe, iar ministrul Educaţiei a hotărât să aplice sancțiuni.

Peste 47 de mii de contestații au fost făcute la nivel național, doar la Bacalaureat. Cele mai multe din ultimii ani. Și cu cele mai multe modificări de note. Peste 45 de mii. Aproape o mie dintre ele inseamnă diferențe mai mari de un punct și jumătate.

Inițial, lucrarea este corectată de doi profesori, iar nota este compusă din media celor două corecturi. dacă elevul face contestație, atunci aceeași lucrare ajunge la alți doi profesori. în cazul în care diferența de punctaj dintre prima comisie și cea de-a doua este mai mare de un punct jumătate, atunci intervine o a treia comisie, care dă rezultatul final.

Nici la Evaluarea Națională lucrurile nu au stat mai bine. Un elev din București a primit inițial nota 5.70 la matematică, iar după contestație a ajuns la 9.50.

În București, acești profesori vor fi eliminați din comisiile naționale timp de trei ani. Ministrul Educației a anunțat control în toate județele.

„Trebuie să fim exigenți când e vorba de soarta copiilor. Prima măsură este ca aceste cadre didactice să nu mai participe la evaluările anilor următori și să formăm acești evaluatori”, a spus Ecaterina Andronescu, ministrul Educației.

Momentan, orice profesor poate participă la corectarea lucrărilor de la examenele naționale. Un cadru didactic primește în jur de opt lei pentru corectarea unei lucrări la Evaluarea Națională și 12 lei, în cazul Bacalaureatului.

Galați: Primul caz de infecţie cu virusul West Nile... Pompeo: Se va înfiinţa o Alianţă Internaţională pentru Libertatea religioasă...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 8, 21 decembrie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul lui Fuego
Hello Chef sezonul 8, 21 decembrie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul lui Fuego Sambata, 21.12.2024, 14:53
NBA Christmas Vezi acum
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x