Antena Căutare

Prognoza meteo pentru următoarea săptămână. Ce se întâmplă cu VREMEA şi când vine primăvara

Meteorologii anunţă că vremea se va ameliora în privința ninsorilor și rafalelor de vânt. În weekend, vremea se va menține mult mai rece decât ar fi normal. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 și 11 grade. De miercuri până vineri procesul de încălzire a vremii va continua. Temporar se vor semnala precipitații, predominant ploi, pe arii mai extinse în primele două zile.

Meteorologii anunţă că vremea se va ameliora în privința ninsorilor și rafalelor de vânt. În weekend, vremea se va menține mult mai rece decât ar fi normal. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 și 11 grade. De miercuri până vineri procesul de încălzire a vremii va continua. Temporar se vor semnala precipitații, predominant ploi, pe arii mai extinse în primele două zile.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în jumătatea de sud a teritoriului. Va ninge slab pe arii restrânse în Carpații Meridionali și în Munții Banatului, în Oltenia vor fi precipitații slabe, predominant sub formă de ninsoare, iar în sudul Dobrogei vor fi posibile ploi. În prima parte a zilei, vântul va sufla moderat în est și în sud-est, apoi se va intensifica în sudul Banatului, inclusiv zona montană a regiunii, în zona Carpaților Meridionali și local în sudul Transilvaniei, cu viteze în general de 55...65 km/h, spulberând zăpada. Dimineața și noaptea pe arii restrânse va fi ceață.

PROGNOZA METEO DUMINICA Vremea se va menține rece în cea mai mare parte a țării, iar în jumătatea de sud-est va fi chiar deosebit de rece pentru această dată; temperaturile maxime se vor încadra între 1 grad în Oltenia şi 10 grade în nordul Crisanei şi în Maramureş. Minimele termice, mai ridicate decât în nopțile precedente în majoritatea zonelor, vor fi cuprinse în general între -8 și 2 grade. Cerul va avea înnorări în regiunile sudice, mai persistente în cursul nopții când se vor semnala local precipitații mixte, favorizând producerea poleiului. Vântul va sufla moderat, cu intensificări în sudul Banatului și la munte. Vor fi condiții de ceață.

PROGNOZA METEO BUCUREŞTI Vremea se va menține mult mai rece decât ar fi normal. Vor fi înnorări temporare ziua, dar mai persistente noaptea când vor fi posibile precipitații mixte. Vântul va sufla moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 2 grade, iar cea minimă va fi de 0...1 grad. Dimineața, vor fi condiții de ceață.

PROGNOZA METEO LUNI Valorile termice vor rămâne sub mediile climatologice, deși vremea se va încălzi ușor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3...4 grade în Oltenia și în Moldova și 12 grade în Crișana și Transilvania, iar cele minime se vor încadra între -3 și 6 grade. Cerul va fi mai mult noros și mai ales peste zi , va ploua pe arii mai extinse în sudul și în estul țării, local în centru și izolat în rest, iar la munte se vor semnala precipitații mixte. Vor fi condiții de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în Dobrogea, la munte și pe spații mici în restul teritoriului. Izolat, dimineața și noaptea, va fi ceață.

PROGNOZA METEO BUCUREŞTI Vremea va fi rece pentru această dată, deși temperatura aerului va continua să crească. Cerul va fi noros, temporar va ploua, iar vântul va sufla și moderat. Temperatura maximă va fi de 5...6 grade, iar cea minimă 1..2 grade.

PROGNOZA METEO MARŢI Deși vor continua să crească, valorile termice se vor menține sub cele normale pentru sfârșitul lunii martie. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 și 11 grade, iar cele minime între -4 și 4 grade. Înnorările vor fi temporare și îndeosebi ziua va ploua local în vestul, centrul și nordul țării și pe arii restrânse în rest. În zona montană vor fi precipitații mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare. Se mențin condițiile de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte și izolat în restul teritoriului.

PROGNOZA METEO BUCUREŞTI Vremea se va menține rece. Cerul va fi temporar noros și vor fi condiții ca trecător să plouă slab. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă, mai ridicată decât în ziua precedentă, se va situa în jurul valorii de 10 grade, iar cea minimă va fi de 0...1 grad.

De miercuri până vineri procesul de încălzire a vremii va continua. Temporar se vor semnala precipitații, predominant ploi, pe arii mai extinse în primele două zile.

Ajutor social pentru cupluri! Se dau peste 100 de milioane de lei vechi de la primărie... Iarnă în toată regula. Zonele din România în care zăpada a depăşit trei metri...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x