Antena Căutare

Salarii mai mari și tichete de masă, pentru profesori! Când vor încasa bani mai mulți și ce spor vor primi pentru suprasolicitare

Sute de mii de români vor primi, în perioada următoare, salarii mai mari, dar și tichete de masă, potrivit unei legi ce a fost aprobată de curând. 

Sute de mii de români vor primi, în perioada următoare, salarii mai mari, dar și tichete de masă, potrivit unei legi ce a fost aprobată de curând.

Este vorba de profesori care vor beneficia de salarii mai mari, dar și de tichete de masă. Vor avea, de asemenea, un spor pentru suprasolicitare neuropsihică. Veniturile acestora ar urma să crească în următorii doi ani, aşa cum prevede un acord încheiat în luna noiembrie 2018 între Guvernul României şi Sindicatele din Învățământ.

De asemenea, în acest an, norma de hrană din învățământ crește în limita a două salarii minime pe economie. În ce priveşte valoarea normei de hrană, față de luna decembrie 2018, suma va ajunge la 3.800 de lei. Norma de hrană s-ar putea mări însă cu peste 300 de lei brut lunar la salarii, cu condiţia ca bebeficiarii să aibă toate zilele lucrate. Așa se face că suma ar putea ajunge la 4.160 de lei. Astfel un profesor cu studii superioare şi grad didactic I, cu minin 20 de ani vechime, care avea în decembrie 2018 un salariu brut de 5.049 lei, va primi de la 1 ianuarie 5.376 lei, o creștere de 327 de lei.

Profesorii iau salarii mai mari, tichete de masă, dar și un spor de 10% de solicitare neuropsihică, astfel că în 2019 ei își vor rotunji veniturile considerabil. Pe lângă majorarea salarială acești a vor primi și normă de hrană, adică tichete de masă și vor avea un spor special de solicitare neuropsihică în valoare de 10%. Din păcate, acest spor de 10% pentru suprasolicitare neuropsihică îl primesc doar profesorii. Acesta nu se acordă şi personalului de conducere, îndrumare şi control, deşi şi acesta are rol de predare.

Articolul continuă după reclamă

Prin urmare, Federaţia ‘Spiru Haret’ a trimis o scrisoare ministrului Educaţiei Naţionale prin care cerem ca acest spor să se acorde întregului personal didactic”, a declarat Valeriu Partene, preşedintele Sindicatului “Învăţământ” Brăila.

Doliu în presa românească! Un jurnalist cunoscut a murit în urma unui infarct... Dezastru în București, după ploaia înghețată! Doi oameni, răniți de crengile care s-au rupt sub greutatea gheții! Sute d...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 9. Chef Samuel și Roxana Blenche, o nouă provocare! Ce rețete au de gătit pentru Cezara Sambata, 05.04.2025, 14:30
Citește și
Un lanț mare de magazine din România oferă vouchere de Paște clienților. Cum pot beneficia și la ce sume se...
Norocul vine în viața acestor nativi pe 11 aprilie 2025. Zodiile care pot privi cu încredere spre viitor Catine.ro
Rezultate Loto azi, 10 aprilie 2025. Numerele câștigătoare joi la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc...
Ținuta de gală a Thaliei a atras toate privirile la un eveniment caritabil. Cum a arătat vedeta Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Liliana, soacra lui Nicușor Dan, nemulțumită că primarul Capitalei nu îi ia fiica de soție. Ce spune aceasta... Libertatea.ro
Ray Dalio, legendarul investitor al unuia dintre cele mai mari fonduri de investiţii: Tarifele au un efect... Ziare.com
Anunțul lui Ilie Năstase, după lovitura uriașă dată de Ion Țiriac în România: „Asta e important!” AntenaSport
Meghan Markle, nevoită să își ceară scuze și să ofere rambursări pentru cea mai recentă gafă a brand-ului... Elle
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici... Spynews.ro
Carmen Harra vorbește despre surpriza de la alegeri: „O femeie apare în prim plan!“ BZI
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Piure de cartofi cu sos de leurdă. Rețetă savuroasă și hrănitoare HelloTaste.ro
Românul care a vizitat Coreea de Nord povestește ce a văzut acolo: „Nu mă așteptam la așa ceva” Antena3.ro
Nintendo a dezvăluit data de lansare pentru consola Switch 2. Ce preț va avea useit
Horoscopul zilei de 11 aprilie 2025. A venit timpul ca Berbecii să ia atitudine. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Pensiile speciale: În 2026, magistrații se vor putea pensiona la 48 de ani. În 2045, o vor putea face la 65 de ani Jurnalul
Petra Pintelei, dezamăgirea vieții după candidatura la ANPDPD: A fost strict pe criteriul susținerii politice... Kudika
Ce să pui la rădăcina hortensiei pentru a înflori spectaculos la vară. E mereu la îndemână Playtech
Un rapper român și-a pierdut viața după ce a fost lovit de tren în Anglia: „Nu ne vine să credem” Redactia.ro
Un şofer a pierdut aproape 50.000 € după ce furgoneta lui a rămas blocată într-o parcare timp de 2 ani Observator
Cum se tratează cicatricile post-acneice. Care sunt cauzele acestor simptome dermatologice MediCOOL
Cremă de avocado cu cacao. Rețeta unui desert cremos și delicios HelloTaste
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc ProSport
Orașele din România în care NINGE 72 de ore fără oprire, potrivit meteorologilor Accuweather Gandul
Aparatul electrocasnic care va DISPĂREA din toate bucătăriile. Majoritatea românilor îl folosesc zilnic CanCan
Rețete de mâncăruri vegetariene pentru copii DeParinti
Ed Sheeran și-a uimit fanii cu un look total neașteptat. Artistul este de nerecunoscut într-o poză postată pe... ZUTV
Primul sistem de operare creat de Bill Gates și Paul Allen poate fi descărcat de oricine acum: „E cel mai cool... UseIT
Ciorbă de ștevie cu lobodă și leuștean Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x