- Chefi la cuțite - ediție specială de Ziua Antenei 1! Vezi ce surprize au pregătit chefii vineri, 29 noiembrie, de la 20:30!
- Marele Premiu de Formula 1™ din Qatar e online exclusiv în AntenaPLAY! Vezi cursele în perioada 29 noiembrie - 1 decembrie 2024!
Speak şi iubita lui, Ștefania, se pregătesc intens pentru „Asia Express”, sezonul trei. Și-au făcut cumpărături serioase, la capitolul mâncare, la care anticipează că le va fi greu în timpul show-ului.
„Mi-am dat seama că trebuie să mănânc foarte mult acum. Cât mai pot și cât mă mai pot bucura de mâncare. Acum îmi iau toate dulciurile din lume!”, a spus Speak, care a început să își exerseze și limba engleză, alături de iubita lui, Ștefania.
Mai e foarte puţin până la plecare iar emoţiile sunt din ce în ce mai mari. Însă, oricât s-ar pregăti ei pentru această experienţă, habar nu au ce îi aşteaptă acolo.
„Asia Express”, cel mai dur reality show din România, revine, în primăvara anului viitor, cu un nou sezon, la Antena 1. În acest an, cursa celor nouă perechi de vedete se va desfășura în Filipine și Taiwan. Concurenții care pornesc pe Drumul Comorilor vor avea de respectat aceleași reguli ca și până acum: au la dispoziție un dolar pe zi, trebuie să își găsească singuri mâncare, cazare și transport, să treacă peste barierele culturale, peste cele lingvistice, să iasă din zona de confort și să își depășească limitele fizice și psihice pentru a ajunge la comoara de 30.000 de Euro, marele premiu de la finalul cursei.
România este prima țară care va porni în aventura „Asia Express”pe ruta Filipine – Taiwan. Cele două destinații au mai fost incluse până acum în traseul concurenților, dar niciodată în această formulă. Dacă în anii trecuți concurenții încercau să se familiarizeze cu traseul urmărind sezoane din alte țări, de data asta va fi ceva complet nou atât pentru ei, cât și pentru echipa de producție.