Antena Căutare

Sute de oficiali ai administraţiei fostului preşedinte republican George W. Bush îl vor susţine în alegeri pe democratul Joe Biden

Sute de oficiali ai administraţiei fostului preşedinte republican George W. Bush Bush îl vor susţine în alegerile prezidenţiale pe democratul Joe Biden, au declarat persoane implicate în acest efort, acesta fiind cel mai recent grup republican care se opune realegerii lui Donald Trump, relateză Reuters.

Funcţionarii, care includ secretari de cabinet şi alţi funcţionari de rang înalt din administraţia Bush, au format un comitet de acţiune politică - 43 de Alumni pentru Biden - pentru a-l sprijini pe fostul vicepreşedinte american în alegerile din 3 noiembrie, au declarat pentru Reuters trei organizatori ai grupului. Bush a fost al 43-lea preşedinte al ţării.

Grupul Super PAC se va lansa miercuri cu un site web şi o pagină de Facebook, au spus ei. Super PAC intenţionează să lanseze înregistrări video în care republicani cu notorietate îl vor lauda pe Biden şi vor susţine eforturile de încurajare a participării la vot în cele mai competitive state.

Grupul este cel mai recent caz, dintre o serie de organizaţii republicane care se opun realegerii lui Trump, încă un semn că acesta şi-a înstrăinat membri ai propriului partid, din cauza reacţiei sale la pandemia de coronavirus şi la protestele la nivel naţional declanşate din cauza nedreptăţilor rasiale şi a brutalităţii poliţiei faţă de americanii de culoare.

”Ştim ce este normal şi ceea ce este anormal, iar ceea ce vedem este extrem de anormal. Preşedintele este un pericol ", a spus Jennifer Millikin, una dintre cele 43 de organizatoare ale grupului, care a lucrat la campania de realegere a lui Bush în 2004 şi mai târziu la Administraţia pentru Servicii Generale.

Ceilalţi doi membri care au discutat cu Reuters sunt Karen Kirksey şi Kristopher Purcell. Purcell a lucrat ca oficial în domeniul comunicării la Casa Albă în tmpul preedinţiei Bush. Kirksey a fost implicată în campania lui Bush din anul 2000, iar mai târziu a lucrat în departamentele Agricultură şi Muncă.

Millikin a declarat că grupul nu este încă pregătit să comunicare care sunt toţi membrii sau donatorii săi. Grupul trebuie să furnizeze o listă cu donatori Comisiei Electorale Federale până în octombrie.

Biroul Bush a fost informat despre grup, dar fostul preşedinte nu este implicat şi nu a indicat dacă îi aprobă obiectivele, a spus ea.

Freddy Ford, un purtător de cuvânt al lui Bush, a declarat că Bush s-a retras ”şi nu va participa la aceste alegeri”.

Sursa : news.ro

Un NATO fără Turcia ar însemna sfârşitul NATO, apreciază ambasadorul turc în Franţa Ismail Hakki Musa, în audieri în Sen... Turcia se va pronunţa joi cu privire la statutul fostei bazilici Sfânta Sofia. Mike Pompeo: Îndemnăm autorităţile să men...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x