Antena Căutare

Trei cofetari din Polonia au realizat un oraş de turtă dulce impresionant!

Întinsă pe o suprafaţă de 80 de metri pătraţi, macheta delicioasă a avut nevoite de cantităţi industriale de ingrediente pentru a fi construită. Mai bine de o tonă de aluat şi peste 100 de kilograme de miere au fost necesare pentru desertul uriaş.

Timp de patru luni, trei cofetari din oraşul Gliwice au pregătit rând pe rând macheta de turtă dulce. Făcută să semene cu oraşul polonez, construcţia delicioasă de 80 de metri pătraţi a fost făcută din ingrediente simple, dar în cantităţi colosale.

Zeci de case, turnuri, o moară şi două trenuri funcţionale sunt doar câteva dintre construcţiile regăsite în oraşul de basm învăluit în miros de scorţişoară. Dar piesa de rezistenţă este un castel realizat din aproape 3.700 de cărămizi de turtă dulce. Însă, macheta nu ar fi avut acelaşi farmec dacă nu era decorată până la cel mai mic detaliu.

Turiştii au timp suficient să îl viziteze. Tărâmul de basm din turtă dulce îşi va ţine porţile deschise până la sfârşitul lunii februarie.

„Am deschis ușa unei camere ticsite de cadavre”. Avea 21 de ani, era student la Medicină și știa să coasă. A fugit din c... Sute de români vor petrece revelionul pe malul sudic al Dunării, la vecinii noştri sârbi...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 22 noiembrie 2024. Mihai Găinușă și Oana Paraschiv luptă pentru visul lui Tudor de a ajunge un mare pianist
Ești mai deștept decât un copil de clasa a V-a | Sezonul 3, 22 noiembrie 2024. Mihai Găinușă și Oana Paraschiv luptă pentru visul lui Tudor de a ajunge un mare pianist Vineri, 22.11.2024, 19:00
Premierele toamnei în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x