Un dans la bară este captivant. Şi amuzant. Mai ales dacă este executat la iUmor. Iar Mirela Buhuş a cucerit publicul la cea mai recentă ediţie. Este câştigătoarea voturilor telespectatorilor şi cea de-a cincea finalistă a show-ului iUmor.
Mirela Buhuș a venit la ”iUmor” cu o surpriză pregătită pentru jurați și, mai ales, pentru Cheloo, de care a mărturisit că se simte atrasă. ”A durat cinci sezoane, dar am apărut, m-am pregătit, pentru Cheloo nu poți să vii oricum”. Iar surpriza a fost cu adevărat de proporții: din vârful unei bare, în mijlocul scenei, Mirela a început un monolog surprinzător. ”E spumoasă, m-am gândit că începe un număr de stand-up”, a mărturisit Delia.
Numărul a continuat însă cu un dans la bară care i-a uimit pe toți cei prezenți, iar Mirela a încercat chiar să îi atragă în jocul ei și pe Delia, Cheloo și Mihai Bendeac. Până la final, chiar a reușit să le dea o lecție de dans la bară Deliei și lui Mihai. ”Eu fac dans la bară sportiv, o să vă invit pe rând să vă arăt câte o mișcare. Mihai, pentru tine am pregătit o mișcare specială, se numește <Superman>”, l-a încurajat Mirela pe jurat. Din păcate, mișcarea i-a reușit doar pe jumătate și a fost apoi supărat că a primit un exercițiu mai greu decât al Deliei. ”Ca să te descurci bine la bara aceea, trebuie să ai mușchi buni pe brațe”, a mărturisit Delia.
Când a venit timpul votului, jurații au cântărit starea pe care Mirela le-a transmis-o. ”Și-a asumat perfect numărul ei, dacă nu ar fi făcut asta ar fi fost penibil, grotesc!”, a declarat Mihai Bendeac, iar numărul a primit două dintre voturile juraților, dar și pe cele ale telespectatorilor, astfel că Mirela va merge în finala din acest sezon.
Matei Deleanu, un student la Medicină din Constanța și cetățean de onoare al orașului pentru satira pe care o face, a dezvoltat un număr de stand-up pe baza experienței sale din lumea medicală. A intrat pe scenă cu emoții, fiind intimidat de Mihai Bendeac, după cum a mărturisit. Iar dacă începutul nu a fost spectaculos, în scurt timp, Deleanu a reușit să îi șocheze pe cei trei jurați cu o glumă macabră făcută pe seama pacienților de la Oncologie. ”Toate lucrurile pot fi luate în râs, dar numai dacă o faci bine”, a spus Cheloo. În cele din urmă însă, Matei Deleanu a obținut două voturi negative, iar cel de-al treilea, al lui Mihai Bendeac, a fost inexistent. ”Eu cred că băiatul acesta va fi acuzat de malpraxis la <iUmor>”, a spus Cheloo.
Christian Lee, un magician extrem de cunoscut în Marea Britanie, mai ales după apariția sa la ”Britan’s got Talent”, are propriul teatru pentru copii și a jucat în serialul "Max Magic". Pentru numărul său, i-a cerut sprijinul Deliei, care și-a luat rolul în serios. ”Cred că într-o viață trecută am fost asistentă sau am fost într-o trupă de circari”, a mărturisit aceasta.
Numărul său de magie a fost plin de umor, astfel că jurații s-au declarat mândri și fericiți de ceea ce Christian Lee a arătat. ”Domnul meu, aveți talentul de a capta atenția, chiar dacă nu este o magie universal acceptată, noi ne uităm și ne bucurăm”, i-a spus Cheloo, iar Lee a fost atât de emoționat că nu s-a putut abține să îi îmbrățișeze pe jurați înainte de a primi cele trei LIKE-uri din partea lor.
Teatrul nescris „Constantin Iugan” a fost o reală surpriză pentru cei trei jurați. Cei trei membri fac parte din trupa de teatru din comuna Șanț, județul Bistrița Năsăud, formată numai din pensionari. Îmbrăcați mereu în haine tradiționale, aceștia participă la festivaluri și au primit mai multe premii, astfel că și-au încercat norocul și la ”iUmor”, spunând că ei se bucură să facă oamenii să râdă. ”Pentru mine a fost un exercițiu de atenție, a fost încântător să încerc să vă ascult și să înțeleg care-i baiul”, a mărturisit Cheloo la final, adăugând: ”Limbajul ardelenesc mi-a luat mințile”. Sceneta legată de problemele matrimoniale ale unui tânăr cuplu de la țară i-a cucerit pe cei trei jurați, astfel că trupa de teatru a primit toate cele trei voturi ale juraților.
Și Daniel Ilie, zis Varză, le-a dat emoții juraților după ce și-a făcut intrarea în scenă în pielea personajului ”Melcul”, devenit deja o tradiție la ”iUmor”. Cei trei s-au liniștit însă după ce i-au aflat adevărata identitate, apoi s-au bucurat de numărul său de comedie dedicat bancurilor cu Bulă. ”Am știut cam 70% dintre glume, iar în mod normal asta nu ar fi fost bine, dar mi-a permis să urmăresc felul în care spui bancul și tu o faci într-un mod minunat”, i-a spus Mihai Bendeac, iar ceilalți doi colegi au fost de acord, așa că Varză a primit trei voturi.
Anul acesta, aspiranții la marele premiu "iUmor" au adus cele mai amuzante numere de stand up, magie, mimă sau improvizație, inedite și pentru jurați, dar și pentru telespectatorii care vor urmări și vor vota prestațiile din sezonul cu numărul cinci, în fiecare duminică, de la ora 20.00, la Antena 1.
Fiecare dintre cei trei jurați își exprimă opţiunea prin „Thumbs Up” pentru „DA” şi „Thumbs Down” pentru „NU”, iar dacă obține minimum două voturi favorabile, un concurent merge mai departe în show.
Concurenţii din fiecare ediţie care au primit minimum doi de „DA” de la juraţi, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite „iUmor”, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi în aplicaţia ”iUmor”, va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de luni.
Cei patru câștigători de până acum au fost Vlad Grigorescu (sezonul I), Maria Popovici (sezonul al II-lea), Doina Teodoru (sezonul al III-lea) și Ana Maria Calița (sezonul al IV-lea).