Antena Căutare

Valabilitatea cardurilor naţionale de sănătate emise până la 31 decembrie 2014, prelungită

Valabilitatea cardurilor naţionale de sănătate emise până la 31 decembrie 2014 a fost prelungită cu sapte ani.

”Guvernul a aprobat o Hotărâre care prevede că, începând cu luna iulie 2020, se generează şi se rescriu noi certificate digitale pentru cardurile naţionale de asigurări de sănătate emise până la data de 31 decembrie 2014. Termenul de valabilitate al acestor carduri este de 7 ani de la data rescrierii certificatului. Această reglementare vine în contextul în care valabilitatea certificatelor inscripţionate pe cardurile naţionale de asigurări de sănătate ar fi expirat în anul 2020 pentru aproximativ 4,2 milioane de carduri, urmând ca în anul 2021 să expire alte 10 milioane de carduri”, anunţă vineri Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate.

„Soluţia de prelungire a certificatelor inscripţionate pe cardurile naţionale va face economii substanţiale, de peste 30 de milioane de euro, binevenite în perioada dificilă pe care o traversăm, în care există o presiune financiară suplimentară în sistemul de sănătate determinată de pandemie”, a declarat Adela Cojan, preşedintele CNAS.

Costurile acestei soluţii sunt în valoare de aproximativ 550 mii lei, faţă de 165,4 milioane lei, cât ar fi costat retipărirea a 14,2 milioane de carduri de sănătate.

Hotărârea aprobată de Guvern degrevează bugetul Ministerului Sănătăţii pentru anii 2020 – 2021 de cheltuielile de tipărire a cardurilor a căror valabilitate expiră în această perioadă, precum şi bugetul Fondului naţional de asigurări sociale de sănătate de cheltuielile aferente distribuţiei acestora.

Scrierea noului certificat pe CIP-ul cardului se va face în mod automat. La nivelul aplicaţiei furnizorului de servicii medicale, în momentul introducerii cardului în cititor, sistemul va detecta certificatul expirat şi îl va înlocui fără nicio intervenţie a furnizorului.

Sursa : news.ro

IGSU: Inundaţii în 36 de localităţi din 18 judeţe, cele mai afectate fiind Argeş, Botoşani şi Hunedoara. 160 de persoan... Încă o țară impune carantinarea pentru români. Medicul Rafila, noi declarații despre creșterea alarmantă de cazuri: ”Tre...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x