Antena Căutare

Adriana Petrovan, câștigătoarea “Ie, Românie” – Maramureș, își dorește să devină polițistă

Adriana Petrovan (17 ani), din Rozavlea, a câștigat aseară finala locală “Ie, Românie” de la Botiza și va reprezenta Maramureșul în marea finală de la București, care va reuni câștigătoarele din nouă regiuni istorice ale țării.

Adriana Petrovan (17 ani), din Rozavlea, a câștigat aseară finala locală “Ie, Românie” de la Botiza și va reprezenta Maramureșul în marea finală de la București, care va reuni câștigătoarele din nouă regiuni istorice ale țării.

Frumoasa fată de la țară a fost descoperită de Ionuț Iftimoaie și a fost desemnată câștigătoare, dintre alte cinci mândre, de un juriu format din Cosmin Seleși, Andreea Bălan și Nicolai Tand. Pe lângă premiul de 5.000 de lei pe care l-a obținut deja, ea va putea câștiga, peste câteva luni, la București, marele premiu “Ie, Românie”, în valoare de 20.000 de euro. „Chiar nu m-am așteptat să câștig, iar când asta s-a întâmplat, am fost foarte bucuroasa!”, a spus Adriana.

În cadrul aceleiași seri, cel mai talentat localnic a fost ales Vasile Sidău (28 de ani), zis Happy, din Botiza, care a „tropotit” ca in Maramureș și a spus... bancuri.

Localnicii din Botiza, Șieu, Rozavlea și Bogdan Vodă s-au adunat la căminul cultural din Botiza, pentru finala “Ie Românie” – Maramureș prezentată aseară, la Antena 1, de Mircea Radu, pentru a-și susține preferații

Articolul continuă după reclamă

Rodica Gogotă (16 ani), din Bogdan Vodă, o cantăreață talentată, viitoarea asistentă medicală Maria Mariș (20 de ani), din Bogdan Vodă, și Mădălina Hodea (17 ani), din Șieu, pasionată de modelling și actorie, au fost mândrele alese de Dana Săvuică pentru această finală. La rândul său, Ionuț Iftimoaie a intrat în concurs cu Maria Petreuș (16 ani), din Botiza, Adriana Petrovan (17 ani), care își dorește să devină polițistă, și Oana (14 ani), ambele din Rozavlea.

Cele șase fete au avut de trecut o serie de probe, dintre cele mai diverse. La “În pași de cotcodac”, a fost nevoie să fie cuceritoare pentru public, defilând cu o... găină în brațe, la “Ghicește pe mutește” să mimeze un cuvânt în așa fel încât să impresioneze jurații, nu doar să ințeleagă despre ce este vorba, iar la “Fă-mă să râd”, au avut sarcina de a-l amuza chiar pe juratul Cosmin Seleși. De asemenea, fetele au avut de pregătit „țâpurituri” (un stil arhaic de interpretare vocală a cântecului popular), folosind cel puțin șase dintre cuvinte date, să joace precum în Maramureș, să-și demonstreze talentele artistice și să defileze îmbrăcate în rochii de seară realizate de soția lui Ionuț Iftimoaie, în atelierul său de croitorie. La rândul său, Nicolai Tand le-a provocat pe cele șase finaliste la două probe culinare: să bată albușul spumă tare și să facă o o mămăligă, în ceaun, la foc de lemne.

Viersul maramureșean te unge pe suflet! Doina care i-a lăsat pe toți muți. Andreea Bălan a cântat cu mândruța noastră: "A fost fantastic!"

În cadrul aceleiași seri, pe scena de la “Ie, Românie” au urcat și sătenii talentați din zonă. Printre ei, Vasile Roșca (86 de ani), cunoscut drept Badea Doroftei, din Rozavlea, care a spus o poezie începută la tinerețe și pe care a terminat-o la bătrânețe, frații Sicuță, din Botiza, vestiți ceterași, și micuța cântăreață de muzică populară Mihaela Mariș (12 ani), din Bogdan Vodă. Câștigătorul premiului de 1.500 de lei i-a revenit lui Vasile Sidău (28 de ani), zis Happy, din Botiza, care i-a impresionat pe jurați cu felul în care a „tropotit” un dans bărbătesc specific zonei, dar și cu strigăturile și bancurile sale.

În Maramureș, Mircea Radu, cel care conduce prin țară caravana “Ie, Românie”, a descoperit nu doar oameni ospitalieri, fete frumoase și talente, ci și un om despre care spune că este “mare cât o lecție de viață”. Un om care a transformat suferința în bucurie și credință, Gheorghe Petreuș din Botiza, autor al cărții “Sublimul suferinței”. Domnul Petreuș suferă de poliartrită reumatoidă, o boală care i-a afectat încheieturile mâinilor și picioarelor și, de aproape 40 de ani, trăiește imobilizat la pat. Cu toate acestea, și-a păstrat seninătatea și a devenit un exemplu de atitudine în fața greutăților vieții, pentru toți consătenii săi. “Să duceți mai departe acel dar pe care l-ați căpătat aici, la noi, la Botiza, de a cunoaște ce înseamnă omenia. Pentru că o vorbă din bătrâni spune că e multă lume, dar puțini oameni. Noi, aici, la Botiza, suntem mulți oameni, dar mai puțină lume”, i-a sfătuit dl Petreuș pe Mircea Radu și pe celorlalți oaspeți de la București.

Cel mai așteptat moment al serii a fost cel al alegerii câștigătoarei. Cei trei jurați au votat pentru Rodica, din echipa Danei, și Adriana, din echipa lui Ionuț, premiul revenindu-i în final Adrianei Petrovan. Ea va reprezenta Maramureșul în finala de la București care, peste câteva luni, va reuni toate cele nouă câștigătoare din tot atâtea regiuni istorice în care va ajunge caravana “Ie, Românie”, condusă de Mircea Radu.

Adriana a arătat că merită să meargă mai departe. Sunt convins că va reprezenta foarte bine Maramureșul în finala de la București. Mi-a plăcut și îndrăznela ei, căci l-a adus pe scenă pe iubitul ei, alături de care a și dansat. Și-a asumat așadar niște lucruri, iar mie mi-a plăcut atitudinea ei”, spune juratul Nicolei Tand.

Adriana Petrovan, zisă în sat “A lu’ Norocu’”, spune că își dorește să fie polițistă, dar să urmeze și o carieră muzicală. A fost crescută de bunica ei, căci părinții îi sunt plecați de ani buni, la muncă, în străinătate.

Următoarea oprire a caravanei „Ie, Românie” este în Bucovina. Ce vedete l-au ajutat pe Mircea Radu în căutările sale din această zonă, dar și cine sunt cele mai frumoase bucovinence și cei mai talentați săteni din regiune, telespectatorii Antenei 1 vor vedea joi, 8 martie, și vineri, 9 martie, de la ora 21.15, numai la “Ie, Românie”.

Ea este prima finalistă! Adriana își face bagajele și dă Maramureșul pe București, pentru marea finală: ”Îmi vine să urc... Sexy-mândruțele, dans la .... mătură! Jucăușe, frumoase foc și roșioare-n obrăjori, fetele s-au dezlănțuit. La final, mă...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage

Emisiunea ,,IE, Românie” explorareaza cele mai frumoase zone cu scopul de a descoperi oameni care să poată reprezenta cu mândrie țara. Fiecare va avea doi invitați speciali- două vedete ce vor bate colțurile României la pas, în căutarea de fete frumoase și oameni talentați. După preselecții, concurenții aleși vor fi nevoiți să demonstreze că pot menține tradiția vie, indiferent de tipul talentului lor, într-o gală regională. Câștigătorii vor fi desemnați de juriul show-ului. In ultima săptămână, capitala va găzdui finala națională, unde același juriu va alege cea mai mândră dintre cele nouă fete descoperite de vedetele participante, în regiunile istorice ale României. 

Pe Insta suntem aici: https://www.instagram.com/ie.romanie/

Citește și
Apariţie incendiară în curtea unei şcoli din Mureş. Andreea Bălan a urcat pe scenă, înconjurată de copii de toate vârstele
Apariţie incendiară în curtea unei şcoli din Mureş. Andreea Bălan a urcat pe scenă, înconjurată de copii de...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Denisa, câștigătoarea “Ie, Românie” – Crișana, este studentă la Matematică. Emisiunea prezentată de Mircea Radu a ajuns la final
Denisa, câștigătoarea “Ie, Românie” – Crișana, este studentă la Matematică. Emisiunea prezentată de...
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Imagini rare cu cei doi copii ai lui Cornel Ilie de la Vunk! Cum arată Zara și Cezar și cum au apărut alături de iubita artistului, Anastasia, la evenimentul ELLE. Foto
Imagini rare cu cei doi copii ai lui Cornel Ilie de la Vunk! Cum arată Zara și Cezar și cum au apărut alături de... Elle
Gabriela Cristea și familia au plecat în vacanță! Vedeta a renunțat la inhibiții și s-a fotografiat în costum de baie
Gabriela Cristea și familia au plecat în vacanță! Vedeta a renunțat la inhibiții și s-a fotografiat în costum... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
O tânără a găsit un bon de cumpărături din 2006, păstrat de mama sa, iar reacția ei a ajuns virală. „Acum ne jefuiesc”
O tânără a găsit un bon de cumpărături din 2006, păstrat de mama sa, iar reacția ei a ajuns virală. „Acum... Antena3.ro
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață dispozitivul
Samsung ar fi renunțat la lansarea unui telefon important, potrivit surselor. De ce nu ar mai ajunge pe piață... useit
Primarul Buzăului, Constantin Toma, îi cere demisia lui Sorin Grindeanu! „Se îndreaptă spre AUR, că nu are nicio ieșire!”
Primarul Buzăului, Constantin Toma, îi cere demisia lui Sorin Grindeanu! „Se îndreaptă spre AUR, că nu are... BZI
Pogorârea lui „Georgescu-Dumnezeu” la Buftea
Pogorârea lui „Georgescu-Dumnezeu” la Buftea Jurnalul
Un an de la dezastrul de la Praid. Minerii au tras clopotul salinei inundate
Un an de la dezastrul de la Praid. Minerii au tras clopotul salinei inundate Kudika
Ce să culegi din grădină în a doua zi de Rusalii? Este bine să faci asta timp de 9 săptămâni
Ce să culegi din grădină în a doua zi de Rusalii? Este bine să faci asta timp de 9 săptămâni Redactia.ro
Averse aproape zilnic și temperaturi oscilante în următoarele două săptămâni
Averse aproape zilnic și temperaturi oscilante în următoarele două săptămâni Observator
Obiceiuri pentru sănătatea glandei tiroide. Cum poți proteja acest organ
Obiceiuri pentru sănătatea glandei tiroide. Cum poți proteja acest organ MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Greșeala pe care o fac părinții când încearcă să controleze comportamentul copilului: dau vina pe un ”prieten problemă”
Greșeala pe care o fac părinții când încearcă să controleze comportamentul copilului: dau vina pe un... DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x